TP-Link România va lansa în premieră primele sale dispozitive compatibile Wi-Fi 7*, standardul de conectivitate care duce experiența online la nivelul următor

București, 21 Noiembrie 2023— În zilele noastre, este destul de greu să ne închipuim cum ar arăta o zi fără conexiune la Internet. Fie că lucrăm sau ne relaxăm, aceasta a devenit indispensabilă, iar în ultimii ani—în timpul pandemiei de Covid-19, dar și ulterior—nevoia unei rețele stabile, sigure și de încredere a devenit și mai importantă. Lista de activități online s-a extins, utilizatorii pot acum participa la cursuri, pot face cumpărături sau pot chiar conversa cu sisteme de tip inteligență artificială, totul la distanță de un click.

„Evoluția constantă și poziționarea în rând cu trendurile în materie de tehnologie sunt devizele companiei noastre. Permanent, am urmărit atât nevoile rețelelor business, cât și ale rețelelor de acasă și ne-am focusat resursele în a le putea îndeplini pe toate, rând pe rând. Iar lansarea dispozitivelor cu tehnologie Wi-Fi 7 reprezintă încă un pas în evoluția TP-Link, cât și o dovadă a preocupării noastre în a livra cele mai performante și noi echipamente Wi-Fi care să îndeplinească nevoile permanent schimbătoare ale utilizatorilor. Această lansare în premieră este un prim teaser a ceea ce va urma, pregătind calea pentru epoca Multi-Gigabit a rețelelor din mediul business și celor de acasă. – a declarat Simona Nijnic, Sales Director TP-Link România.”

Odată cu această evoluție și cu numărul din ce în ce mai ridicat de dispozitive conectate la nivel global, au apărut și nevoi de rețea suplimentare care să ofere o viteză superioară de navigare, dar și o capacitate crescută de transmisii simultane de date.

Tehnologia Wi-Fi 7 este răspunsul la multe dintre aceste cereri din ce în ce mai complexe ale utilizatorilor, iar TP-Link vine în întâmpinarea lor cu primele dispozitive Wi-Fi 7 din portofoliul companiei și care vor fi disponibile în curând pe piața din România, după reglementarea spectrului Wi-Fi 7 la nivel național.

Ce aduce în plus tehnologia Wi-Fi 7?  

Cea de-a șaptea generație Wi-Fi introduce banda ultra-wide de 320 MHz, latență mult mai scăzută și o capacitate sporită a rețelei, toate traducându-se în performanțe fără precedent și într-o eficiență mult mai ridicată a transmisiilor dintre dispozitive.

Performanța rețelei Wi-Fi 7 fiind completată de o serie de tehnologii avansate, precum 4096-QAM, Multi-RU și Multi-Link Operation care îi vor ajuta să navigheze pe Internet de 4.8 ori mai repede comparativ cu versiunea precedentă Wi-Fi 6, și de 13 ori mai rapid raportat la standardul Wi-Fi 5. Un avantaj major care se va resimți direct în experiența utilizatorilor este și throughput-ul cumulat de până la 46 Gbps, adică o capacitate de 5 ori mai mare prin comparație Wi-Fi 6.

În plus, dezvoltarea Wi-Fi 7 a permis îmbunătățirea ratei de transfer, aceasta fiind de până la 20% mai mare față de generația anterioară, ceea ce înseamnă o eficiență mai ridicată a transmisiilor de date. Pentru o performanță și mai bună, datorită tehnologiei Multi-Link Operation, Wi-Fi 7 folosește cele trei benzi de frecvență de care dispune pentru a livra informațiile către utilizator. Acest lucru are ca rezultat o îmbunătățire majoră a experiențelor online, de la gaming și streaming, la cloud computing. TP-Link a reunit toate aceste avantaje într-o nouă gamă de dispozitive dedicate utilizatorilor care își doresc să se pregătească pentru a se bucura de toate beneficiile tehnologiei Wi-Fi 7.

Așadar, fie că ne referim la un stil de viață smart, prin oferirea de conexiuni stabile pentru un număr mare de dispozitive IoT conectate, ori o îmbunătățire a conexiunii pentru mediul de business, tehnologia Wi-Fi 7 este modalitatea ideală prin care utilizatorii se vor putea bucura la maximum de cele mai recente inovații din lumea tehnologiei.

Primele dispozitive TP-Link Wi-Fi 7 vor fi lansate în curând în România 

Primele echipamente și dispozitive TP-Link compatibile Wi-Fi 7 au fost prezentate și urmează să fie disponibile în numeroase piețe din lume, inclusiv și în România.

Compania va aduce în țara noastră mai multe produse compatibile cu cea mai recentă generație Wi-Fi, dedicate atât consumatorilor casnici, cât și mediului business. În mod natural, prin tehnologiile avansate de care dispun, aceste dispozitive și echipamente se vor plasa în zona high-end a gamelor TP-Link, pregătind rețelele de acasă și pe cele business de epoca multi-gigabit.

Din seria echipamentelor business, menționăm primele Access Point-uri TP-Link Omada Wi-Fi 7 care vor ajunge în România, modelele EAP783 și EAP770.

EAP783 este echipamentul mai performant dintre cele două Access Point-uri Omada Wi-Fi 7. Standardul Wi-Fi 7 Tri-Band BE19000 îi conferă lui EAP783 viteze wireless cumulate de până la 19 Gbps, AP-ul impresionând prin cei până la 11520 Mbps în banda de 6 GHz și prin cele 2× Porturi Ethernet 10G cu suport PoE++ ce oferă avantajele conexiunilor prin cablu, lipsite de interferențe, și mai multă flexibilitate în procesul de instalare când vine vorba de rețelele business multi-gigabit.

EAP770 se remarcă în primul rând prin designul său compact, fiind capabil să se integreze discret în mai multe spații. Iar prin standardul Wi-Fi 7 Tri-Band BE9300,  EAP770 poate oferi viteze Wi-Fi cumulate de până la 9.3 Gbps, alături de 1× Port 10G PoE++ pentru conectarea prin cablu.

Iar pentru protejarea rețelelor Wi-Fi 7 profesionale, EAP783 și EAP770 introduc în gama TP-Link Omada și standardul de securitate WPA3-Enterprise, ce reprezintă o evoluție a standardului WPA2-Enterprise, introducând Protected Management Frames pentru toate conexiunile WPA3.

Continuând cu gama de dispozitive consumer, menționăm două dintre produsele-vedetă care fac parte din această nouă serie extrem de performantă, sistemele mesh Deco BE65 și Deco BE85, care duc experiența de conectivitate la un nou nivel, oferind acoperire puternică în toată locuința, latență scăzută și viteze mai mari, indiferent de activitățile desfășurate online.

Sistemul mesh multigigabit Wi-Fi 7 Deco BE65 oferă acoperire în întreaga locuință și viteze de 5760 Mbps (în banda de 6 GHz), 2880 Mbps (în banda de 5 GHz) și 574 Mbps (în banda de 2.4 GHz). La rândul său, Deco BE85 pune la dispoziție Wi-Fi tri-band de până la 19 Gbps – 11520 Mbps (în banda de 6 GHz), 5760 Mbps (în banda de 5 GHz) și 1376 Mbps (în banda de 2.4 GHz). Datorită tehnologiei Wi-Fi 7, ambele sisteme mesh de ultimă generație oferă performanțe semnificativ îmbunătățite, viteze mai mari, lățime de bandă crescută, latență mai mică și, la nivel general, o eficiență sporită a conexiunii în orice mediu de utilizare.

În plus, cele 4 porturi de 2.5 Gbps ale lui Deco BE65 maximizează viteza Internetului, fiind cu până la 2.5 ori mai mare decât viteza oferită de un port Gigabit Ethernet tipic. Portul suplimentar USB 3.0 face din acest sistem mesh o soluție ideală pentru protejarea rețelei de acasă. La rândul său, Deco BE85 este echipat cu două porturi WAN/LAN de 10 Gbps – un port RJ45 și un port RJ45/SFP+, oferind suport flexibil atât pentru conexiuni prin fibră, cât și pentru cele din cupru. Și acest dispozitiv integrează porturi suplimentare de 2.5 Gbps și un port USB 3.0, toate acestea contribuind la o experiență online completă și complexă.

Noua generație de sisteme Deco Mesh compatibile Wi-Fi 7, de asemenea, oferă funcția Seamless AI-Driven Mesh, care le asigură utilizatorilor streaming neîntrerupt atunci când se deplasează prin casă. Concret, acestea permit configurarea unei rețele unificate – cu un singur nume și o parolă unică, iar prin tehnologia AI-Roaming încorporată se folosesc de algoritmii proprii pentru a crea soluția Wi-Fi ideală. Astfel, utilizatorii se pot bucura de streaming fără întreruperi la cele mai rapide viteze posibile, fără griji. Iar cu cea mai recentă tehnologie Wi-Fi 7 MLO, debitul de agregare dat de soluția de backhaul wireless combinată cu cea prin cablu este crescut. În acest fel, debitul general este îmbunătățit și latența este redusă, oferind o acoperire mai mare, conexiuni mai stabile și mai fiabile.

Nu în ultimul rând, dispozitivele oferă compatibilitate extinsă și interoperabilitate, datorită protocolului Matter. Deco funcționează, astfel, ca un controler central pentru a gestiona toate dispozitivele certificate Matter. Protocolul permite comunicarea fără întreruperi între dispozitivele IoT pe diverse platforme, indiferent de producător și, în plus, permite accesarea dispozitivelor din rețeaua locală (LAN) prin aplicația Deco chiar și atunci când casa utilizatorului nu mai este conectată la Internet.

Deco BE65 și Deco BE85 sunt compatibile cu toate generațiile Wi-Fi și funcționează cu orice furnizor de servicii de Internet și cu orice modem, pot fi instalate în doar câteva minute prin aplicația Deco și se bucură de securitate avansată, datorită funcției HomeShield, care protejează dispozitivele conectate în rețea.

Routerele compatibile Wi-Fi 7 vor fi și ele disponibile în România în perioada următoare, iar primele modele care își vor face apariția pe piață sunt Archer BE900Archer BE800 și Archer BE550. Astfel, utilizatorii se pot aștepta la o redefinire a experienței de conectivitate Wi-Fi, cu performanță de top, conexiuni ultra-rapide și latență redusă la minimum, totul într-un nou design inovator.

Noul Archer BE900 oferă acoperire maximizată și viteze Wi-Fi 7 Quad-Band de până la 24.4 Gbps, care le permit dispozitivelor utilizatorilor să ruleze la viteză maximă. Aceștia se vor putea bucura de streaming fluid 4K/8K, de jocuri captivante AR/VR, dar și de viteze de download incredibil de rapide. Cele două porturi de 10G – un port WAN/LAN combinat Ethernet/Fibră de 10 Gbps, alături de un port WAN/LAN de 10 Gbps, precum și cele 4 porturi de 2.5 Gbps, 1 port de 1 Gbps și 2 porturi USB asigură flexibilitate maximă și debit sporit, în vreme ce cele 12 antene poziționate optim oferă mai multă capacitate, conexiuni mai puternice și mai fiabile și mai puține interferențe.

Din punctul de vedere al design-ului, Archer BE900 vine cu o carcasa metalică, ce conferă dispozitivului un aspect elegant și îl ajută să se integreze perfect în orice locuință. Un ventilator mai mare și o carcasă construită cu precizie asigură o răcire optimă, în condiții de performanță, în așa fel încât utilizatorii să se poată bucura de cea mai bună experiență, în orice situație. Routerul integrează și un ecran LED care poate afișa starea vremii, ora, dar și texte sau chiar emoji-uri, fiind capabil să redea până la 3000 de elemente grafice personalizate.

Un alt router compatibil Wi-Fi 7 care va putea fi cumpărat în curând pe piața din România este Archer BE800, un dispozitiv care oferă viteze de până la 19 Gbps, integrează un port WAN/LAN combinat Ethernet/Fibră de 10 Gbps, un port WAN/LAN de 10 Gbps, 4 porturi de 2.5 Gbps și 1 port USB 3.0 și asigură flexibilitate maximă și debit sporit.

Compatibilitatea Wi-Fi optimizată și cele 8 antene poziționate optim împreună cu tehnologia Beamforming oferă mai multă capacitate, conexiuni mai puternice și mai fiabile și mai puține interferențe. Archer BE800 funcționează cu routerele EasyMesh și extensii de gamă pentru a forma Wi-Fi Mesh fără întreruperi, prevenind scăderea vitezei și lag-ul la deplasarea prin locuință. De asemenea, designul modern conturat de carcasa metalică și de ecranul LED fac din acest router un dispozitiv potrivit pentru orice locuință a viitorului.

Nu în ultimul rând, utilizatorii vor putea achiziționa în România și modelul Archer BE550, un router care asigură viteze de ultimă generație, performanță sporită pentru toate dispozitivele conectate în rețea și acoperire maximizată, în așa fel încât utilizatorii să se poată bucura, de asemenea, de streaming și gaming de mare performanță, într-un nou produs de top. Archer BE550 oferă și compatibilitate EasyMesh, iar securitatea routerelor din gama Archer compatibile Wi-Fi 7 este asigurată prin soluția HomeShield.

Instalarea se realizează simplu și rapid, prin utilizarea aplicației Tether sau folosind interfața web TP-Link. Astfel, utilizatorii pot seta primirea de notificări la conectarea de noi dispozitive în rețeaua proprie și pot actualiza foarte ușor firmware-ul dispozitivelor cu doar un click în aplicație.

Iar acesta este doar începutul. În timp, pe măsură ce lumea tehnologiei va trece la implementarea pe scară largă a acestui standard, tot mai multe dispozitive se vor alinia, conturând astfel un nou etalon de eficiență și rapiditate. Iar efectele se vor resimți tot mai puternic în viitor, transformând experiența online a utilizatorilor.

Dispozitivele TP-Link compatibile Wi-Fi 7 vor putea fi achiziționate în curând, din magazinele partenere.

Iluminatul public al unui oraș din Maramureș va folosi energia verde produsă de centrala fotovoltaică construită de Allview și Waldevar Joint Venture

Brașov, 14 noiembrie 2023 – Asocierea de tip Joint Venture dintre Visual Fan S.A. și Waldevar Energy S.R.L., a fost desemnată câștigătoare de către comisia de licitație, a contractului de proiectare și execuție al viitorului parc fotovoltaic din orașul maramureșan Seini, care va acoperi consumul sistemului de iluminat public.

Proiectul, având termen de implementare data de 31 decembrie 2023, primește finanțare europeană nerambursabilă prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare, program dedicat investițiilor în capacități de producere de energie din surse regenerabile pentru consum propriu. Capacitatea totală a proiectului este de 305,9 kW, parcul fotovoltaic având în componență 540 de panouri fotovoltaice Allview de 550 W și trei invertoare trifazate cu putere de 100 kW fiecare. Structura de susținere a panourilor fotovoltaice, fabricată din oțel zincat, are un unghi de înclinare de 30 de grade și permite montarea a câte două panouri în mod portret. Sistemul va conține și un post de transformare tip PTAB de 400 kVA care se va conecta la rețeaua de medie tensiune, acesta fiind deja livrat.

Prin această inițiativă, în următorii 20 de ani, se estimează o producție de ~5.600.000 kW, o economie de peste 1.000.000 euro și o reducere de ~2.200 de tone de CO2. Acest proiect promovează, de asemenea, creșterea competitivității, eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile la nivel național, contribuind la îmbunătățirea calității vieții prin beneficiile economice și ecologice oferite.

Lucian Peticilă, CEO Visual Fan S.A., a declarat: “Proiectul din Seini marchează un pas semnificativ în direcția atingerii și chiar depășirii obiectivului nostru de anul acesta, de a finaliza proiecte fotovoltaice cu o capacitate totală de 20 MW. Această realizare reprezintă dovada angajamentului nostru ferm față de dezvoltarea și promovarea energiei solare, consolidându-ne poziția în domeniul surselor regenerabile de energie. Ne îndreaptă cu hotărâre către un viitor în care vom continua să oferim soluții durabile și inovatoare pentru clienții noștri, alături de parteneri la fel de puternici, contribuind astfel la atingerea obiectivelor de sustenabilitate și independență energetică.

Nicolae Constantin, COO WALDEVAR Energy S.R.L.: “Cu un progres impresionant în domeniul energiei solare, Waldevar Energy S.R.L. a reușit să construiască peste 200 MW în ultimul an și, în prezent, are șantiere deschise ce însumează peste 300 MW în diverse parcuri fotovoltaice pe teritoriul României. Această reușită nu doar că ne întărește statutul de lideri în sectorul energiei regenerabile, dar subliniază și rolul nostru crucial în transformarea peisajului energetic al țării. Angajamentul nostru față de un mediu mai curat și independența energetică a României este evident prin proiectul nostru din Seini, care marchează un nou punct de referință în misiunea noastră continuă de inovare și excelență.”

Proiectul Orașului Seini se aliniază eforturilor guvernului României de a implementa Planul Național de Energie Regenerabilă, care vizează alimentarea a minim 25% din corpurile de iluminat public din țară din surse regenerabile până în 2030.

Pentru mai multe informații despre soluțiile oferite de Visual Fan prin divizia Allview Industry-IMM, puteți vizita website-ul companiei la adresa www.allview.ro/solarenergy/industry-imm.

Despre Visual Fan S.A.

Visual Fan S.A., deținătoarea brandului Allview (simbol bursier ALW), este o companie românească cu o vastă experiență în producția de dispozitive mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. Fondată în 2002 în Brașov, Visual Fan a devenit cunoscută drept un vizionar și pionier în domeniul tehnologic, lansând produse inovatoare care aduc tehnologia la îndemâna utilizatorilor. Compania este recunoscută pentru lansarea celui mai complex sistem Smart Home din România în 2016, pentru crearea primului asistent vocal în limba română – AVI, în 2017, și pentru încheierea unui parteneriat direct cu Google Android TV™ în 2019. Allview a fost, de asemenea, primul brand românesc care a adoptat tehnologia QLED în 2020. În continuarea demersurilor sale de inovare, în 2022, compania a lansat conceptul Green by Allview, ce integrează noi domenii de activitate cu un obiectiv clar: construirea unui viitor sustenabil pentru creșterea calitații vieții în ansamblu și a grijii pentru generațiile viitoare. În 2023, aplicația Allview AVI ChatGPT a primit un update important prin adăugarea unui model de limbaj natural antrenat de inteligența artificială (AI). Allview continuă să investească în cercetare și dezvoltare și își propune să creeze un robot inteligent – asistent personal în viitor.

Strategii Eficiente pentru Selectarea Anvelopelor Perfecte – Un Ghid Detaliat

Selectarea anvelopelor adecvate pentru automobilul dumneavoastră este esențială pentru siguranța și eficiența călătoriei. Acest ghid complet vă va oferi informații valoroase și sfaturi practice pentru a alege cele mai bune anvelope, asigurându-vă că vehiculul dumneavoastră este echipat corespunzător pentru orice provocare pe drum.

1. Înțelegerea Tipurilor de Anvelope

Alegerea anvelopelor începe cu o înțelegere clară a diferitelor tipuri disponibile. Există anvelope pentru toate sezoanele, de iarnă, de vară și speciale. Fiecare categorie are specificații și caracteristici proiectate pentru anumite condiții de conducere și climat. De exemplu, anvelopele de iarnă sunt esențiale pentru aderență sporită pe drumuri acoperite cu zăpadă, în timp ce anvelopele de vară sunt optimizate pentru performanțe superioare în condiții de vreme caldă și umedă.

2. Cum Să Alegeți Dimensiunea Corectă

Un aspect fundamental în selecția anvelopelor este alegerea dimensiunii potrivite. Dimensiunile incorecte pot afecta manevrabilitatea și siguranța vehiculului. Verificați manualul automobilului sau eticheta din portiera laterală pentru a determina dimensiunea recomandată de producător.

3. Evaluarea Performanței Anvelopelor

A. Ratingul de Viteză și Capacitatea de Încărcare: Asigurați-vă că anvelopele selectate pot susține viteza și greutatea vehiculului dumneavoastră. Ratingul de viteză și capacitatea de încărcare sunt critice pentru siguranța și eficiența vehiculului.

B. Eficiența Consumului de Combustibil: Anumite anvelope sunt proiectate pentru a reduce rezistența la rulare, contribuind la economia de combustibil. Căutați anvelope care oferă un echilibru între performanță și eficiență.

4. Verificarea Profilului și a Modelului Benzii de Rulare

Profilul anvelopei și modelul benzii de rulare sunt esențiale pentru aderența și stabilitatea pe drum. Un profil adecvat poate reduce zgomotul și îmbunătăți confortul călătoriei, în timp ce un model de bandă de rulare bine conceput poate îmbunătăți tracțiunea și scurta distanța de frânare.

5. Întreținerea Anvelopelor

Odată ce ați ales anvelopele potrivite, este crucial să le întrețineți corespunzător. Verificați regulat presiunea aerului, adâncimea benzii de rulare și examinați anvelopele pentru orice semne de uzură sau deteriorare. Anvelopele bine întreținute nu doar că oferă o călătorie sigură, dar și prelungesc durata de viață a anvelopelor.

Concluzie

Alegerea corectă a anvelopelor este vitală pentru performanța, siguranța și eficiența vehiculului dumneavoastră. Luând în considerare tipul de anvelope, dimensiunea, performanța, profilul și întreținerea, puteți asigura o călătorie sigură și confortabilă. Pentru a explora o gamă largă de anvelope de înaltă calitate, vizitați Vadrexim și găsiți anvelopele ideale pentru nevoile și stilul dumneavoastră de conducere.

Grupul Lenovo anunță rezultatele financiare în T2 2023/24

Lenovo vede semne de redresare la nivelul întregului sector de tehnologie, obține rezultate îmbunătățite de la trimestru la trimestru și accelerează procesul de valorificare a beneficiilor AI

16 noiembrie 2023 – Lenovo Group Limited (HKSE: 992) (ADR: LNVGY), împreună cu filialele sale (“Grupul”), anunță astăzi rezultatele obținute în cel de-al doilea trimestru, raportând venituri la nivel de Grup de 14,4 miliarde de dolari și un venit net de 273 de milioane de dolari SUA pe o bază non-Hong Kong Financial Reporting Standards (HKFRS)[1]. Marja de profit brut s-a îmbunătățit de la an la an, ajungând la 17,5%, un nivel record pentru al doilea trimestru. Motoarele de creștere diversificate ale Grupului au continuat să genereze performanțe solide, veniturile din segmentul non-PC reprezentând 40% din veniturile Grupului, în creștere cu trei puncte de la an la an.

Grupul observă semne clare de redresare la nivelul întregului sector de tehnologie, remarcând execuția puternică a strategiei sale, excelența operațională și investițiile continue în inovație drept contribuții cheie la îmbunătățirea performanțelor de la un trimestru la altul. Privind în perspectivă, Lenovo va continua să valorifice oportunitățile create de inteligența artificială, o arie în care se află într-o poziție unică pentru a reuși, datorită modelului hibrid AI, portofoliului pocket-to-cloud, ecosistemului puternic și parteneriatelor încheiate, precum și portofoliului în creștere de tehnologii și capacități AI. Investițiile continue în inovație și, în special, în AI, vor consolida și mai mult capacitatea Lenovo de a valorifica creșterea exponențială din AI și de a genera o creștere sustenabilă și profitabilă pentru afacere. Grupul este încrezător în capacitatea sa de a relua foarte curând creșterea de la an la an.

Principalele rezultate:

Q2 FY 23/24

milioane USD

Q2 FY 22/23

milioane USD

Variație
Venituri grup 14,410 17,090 (16%)
Venituri înainte de impozitare 358 710 (50%)
Venit net (profitul atribuibil acționarilor) 249 541 (54%)
Venitul net (profitul atribuibil acționarilor – non-HKFRS) [1] 273 591 (54%)
Câștigul de bază pe acțiune (cenți SUA) 2.09 4.54 (2.45)

 

Consiliul de administrație al Lenovo a declarat un dividend intermediar de 8,0 cenți HK pe acțiune.

Yuanqing Yang, președinte și CEO: „În ultimul trimestru, în ciuda provocărilor macro, am văzut semne clare de redresare la nivelul sectorului de tehnologie. Datorită puternicei noastre execuții, excelenței operaționale și investițiilor continue în inovație, am înregistrat performanțe îmbunătățite de la trimestru la trimestru, ceea ce indică o traiectorie încurajatoare de redresare. Datorită execuției continue a strategiei noastre de transformare inteligentă și consolidării ecosistemului și parteneriatelor în domeniul IA, vom valorifica capacitățile noastre AI pocket-to-cloud, pentru a permite aplicații hibride AI pentru fiecare companie și persoană, ceea ce va genera, în cele din urmă, o creștere sustenabilă pentru afacerea noastră.”

Accelerarea procesului de valorificare a beneficiilor AI

Inteligența artificială nu este un domeniu nou pentru Lenovo și s-a aflat de mult timp pe agenda strategiei sale de transformare digitală inteligentă. Compania și-a prezentat viziunea „AI pentru toți” în cadrul evenimentului său anual de inovare Tech World din luna octombrie, axându-se în special pe modelul său de AI hibrid în care modelele de bază publice, private și personale coexistă pentru a permite AI pentru toți, cu accent pe securitate și confidențialitate. Viziunea Lenovo include un portofoliu variat de dispozitive inteligente, inclusiv PC-uri, smartphone-uri și tablete compatibile cu AI, precum și infrastructuri, soluții și servicii pregătite și optimizate pentru AI. Lenovo deține o poziție unică pentru a valorifica creșterea exponențială a AI, datorită portofoliul pocket-to-cloud, ecosistemului puternic și parteneriatelor încheiate (inclusiv o extindere a parteneriatului cu NVIDIA), dar și portofoliului în creștere de tehnologii și capacități AI.

Alături de Yuanqing Yang, președinte și CEO Lenovo, pe scena de la Tech World  au urcat reprezentanți ai partenerilor globali Lenovo: Jensen Huang, fondator, președinte și CEO NVIDIA, Dr. Lisa Su, președinte și CEO AMD și Stefano Domenicali, președinte și CEO Formula 1®. De asemenea, Satya Nadella, președinte și CEO Microsoft, Cristiano Amon, președinte și CEO Qualcomm, și Pat Gelsinger, CEO Intel, s-au alăturat Tech World prin intermediul unei conexiuni video.

Așa cum a anunțat în ultimul trimestru, Lenovo s-a angajat să investească suplimentar 1 miliard de dolari în inovații în domeniul AI, care vor contribui la îndeplinirea viziunii „AI pentru toți” și va genera o creștere sustenabilă pentru companie.

Grupul de soluții și servicii (SSG): Venituri și profit operațional record, acumularea de soluții și servicii AI

Performanța T2 FY23/24:

  • SSG a înregistrat venituri și profituri record în al doilea trimestru, obținând venituri de 1,9 miliarde USD și o marjă operațională de 20%.
  • Serviciile de suport tehnic și segmentul software au fost principalul motor de profit pentru grupul SSG.
  • Segmentul de managed services și serviciile în zona de proiecte și soluții și-au continuat extinderea în al doilea trimestru, reprezentând cumulat 56% din veniturile SSG, în creștere cu trei puncte față de anul trecut.

Oportunități și creștere sustenabilă:

  • SSG își menține avântul în ceea ce privește produsele hero, inclusiv pe segmentele Digital Workplaces Solutions (DWS), Hybrid Cloud și soluții și servicii în domeniul sustenabilității.
  • Ofertele hero ale segmentului SSG au fost gândite pentru a susține industrii verticale specifice cu soluții și servicii inteligente, câștigând contracte cu clienți inovatori pe mai multe piețe.
  • De asemenea, noul serviciu pentru AI hibrid Professional Services Practice  de la Lenovo permite companiilor să utilizeze AI și infrastructurile hibride, pentru a-și transforma afacerile.

Grupul de soluții de infrastructură (ISG): Limitarea turbulențelor din piață, construirea unei infrastructuri hibride AI

Performanța T2 FY23/24:

  • Veniturile ISG au scăzut de la an la an la 2 miliarde de dolari, ca urmare a impactului generat de turbulențele macro-economice din industrie, al încetinirii economice și al migrării platformelor.
  • ISG a înregistrat performanțe solide în domeniul stocării, software-ului și serviciilor și a stimulat creșterea pe segmentele High Performance Computing (HPC) și Edge.
  • Segmentul de stocare a obținut venituri record, poziționând Lenovo ca al treilea furnizor de stocare din lume.

Oportunități și creștere sustenabilă:

  • Inteligența artificială hibridă își va continua dezvoltarea, ceea ce va determina creșterea și diversificarea pieței globale de infrastructură ICT, pe care Lenovo o poate aborda cu succes datorită portofoliul bogat de produse și soluții de infrastructură.
  • ISG va continua să își consolideze portofoliul și gradul de competitivitate, precum și excelența operațională și este încrezător că își va relua creșterea și profitabilitatea cât mai curând posibil.

Intelligent Devices Group (IDG): Consolidarea poziției de lider de piață, valorificarea oportunităților oferite de dispozitivele AI

Performanța T2 FY23/24:

  • IDG se menține pe locul 1 la nivel mondial în al doilea trimestru, atât pentru livrările de PC-uri, cât și pentru activări, în ciuda provocărilor de pe piață.
  • Veniturile au scăzut de la an la an, ajungând la 11,5 miliarde USD, dar profitabilitatea a fost menținută cu o marjă operațională de 7,4%.
  • Segmentul de smartphone-uri a înregistrat o creștere de două cifre a livrărilor premium to market de la un an la altul, deși, în general, piața a fost stabilă. Segmentul și-a îmbunătățit gradul de competitivitate a produselor și și-a optimizat portofoliul cu un mix mai mare de produse premium, cu un mix record de produse premium determinat de vânzările de razr.

Oportunități și creștere sustenabilă:

  • În ceea ce privește perspectivele de viitor, IDG va valorifica beneficiile inteligenței artificiale generative pentru a accelera lansarea unor dispozitive AI de generație următoare, inclusiv lansarea unui PC cu inteligență artificială, anul viitor.
  • Lenovo va continua să investească în inovații tehnologice pentru a susține creșterea și competitivitatea pe termen lung.

Repere ESG

Lenovo a primit recunoaștere pentru mai multe realizări ESG în ultimul trimestru, printre care:

  • Includerea în Hang Seng Corporate Sustainability Index, unde a obținut cel mai bun scor din industria IT pentru realizările sociale și de mediu.
  • Grupul a primit, de asemenea, statutul de “Campion”în matricea Canalys Global Sustainability Ecosystems Leadership.
  • Grupul a fost numit EPEAT Climate Champion, cu peste 400 de produse înregistrate ca parte a primei liste de produse desemnate EPEAT Climate+. EPEAT este cea mai importantă etichetă ecologică globală pentru produsele electronice și de tehnologie.

În septembrie, Lenovo s-a alăturat inițiativei “Forward Faster” din cadrul Pactului Global al ONU, cu scopul de a accelera acțiunile sectorului privat în ceea ce privește cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale ONU, în vederea îndeplinirii agendei 2030.

PREMIERĂ pentru România: Eduard Dumitrașcu, primul român desemnat responsabil în cel mai mare proiect de Smart City din lume, de 500 miliarde dolari, dezvoltat în Arabia Saudită

Românul va fi implicat în dezvoltarea orașului-viitorului, complet sustenabil, cu facilități futuristice și 170 km de pereți din sticlă.

 

București, 16 noiembrie 2023 – Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City (ARSC), cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul orașelor inteligente la nivel național, regional și internațional, a fost recent invitat să se alăture proiectului NEOM ca membru al prestigioasei comunități Knowledge Community „Securing the Future of Urban Living”. Astfel, Eduard Dumitrașcu va fi implicat în cel mai mare proiect de smart city din lume, în valoare de 500 miliarde de dolari, dezvoltat în Arabia Saudită.

În calitate de expert recunoscut internațional și fondator și dezvoltator al conceptului de smart city în România, Eduard Dumitrașcu va aduce în NEOM o perspectivă valoroasă și o experiență vastă în domeniul dezvoltării urbane inteligente. Participarea sa la acest proiect subliniază angajamentul său continuu de a utiliza tehnologia și inovația pentru a crea comunități urbane mai sustenabile și eficiente.

Eduard Dumitrașcu face parte dintr-un grup select de 13 membri internaționali, fiecare aducând o expertiză diversificată în domeniul orașelor inteligente și securității cibernetice. Rolul său în acest grup este esențial pentru dezvoltarea strategiilor de urbanism inteligent, cu un accent deosebit pe sustenabilitate, reziliență și echitate. De asemenea, unul dintre obiectivele principale ale lui Eduard Dumitrașcu în cadrul NEOM – GCF Institute este de a integra tehnologiile emergente în moduri care sprijină dezvoltarea urbană durabilă, punându-se un accent deosebit pe securitatea cibernetică. Acesta este un aspect crucial, având în vedere creșterea dependenței de tehnologie în gestionarea infrastructurilor urbane moderne.

Această inițiativă, având NEOM ca partener strategic și membru fondator al GCF Institute, reprezintă un pas important în evoluția orașelor inteligente la nivel global. GCF Institute a fost înființat prin decret regal semnat de către Mohammed bin Salman Al Saud, prințul moștenitor al Arabiei Saudite.

“Salut cu entuziasm inițiativa Regatului Arabiei Saudite de a înființa Institutul pentru Forumul Global de Securitate Cibernetică în Riyadh. Aceasta reprezintă un pas semnificativ în consolidarea securității cibernetice la nivel global cu un focus deosebit dedicat spațiilor urbane. De 8 ani mă ocup cu dezvoltarea acestor proiecte și sunt încrezător că acest nou institut va juca un rol crucial în modelarea viitorului securității cibernetice, contribuind astfel la dezvoltarea orașelor inteligente mai sigure și mai sustenabile pe întreg globul. NEOM, proiectul revoluționar din Arabia Saudită, reprezintă un teren fertil pentru inovare și dezvoltare tehnologică”, declară Eduard Dumitrașcu, președinte ARSC și membru în proiectul NEOM.

Prin viziunea și acțiunile sale, Eduard Dumitrașscu subliniază că tehnologia și inovația, atunci când sunt folosite cu înțelepciune, pot aduce transformări pozitive în viața urbană, contribuind astfel la crearea unui viitor mai sustenabil și echitabil pentru comunitățile urbane la nivel global

Ce este NEOM, orașul viitorului

NEOM este cea mai futuristică zonă urbană din lume, care va fi construită în nord-vestul provinciei Tabuk din Arabia Saudită, cu deschidere la Marea Roșie. NEOM este o îmbinare a cuvântului grecesc neos (“nou“), şi a cuvântului mustaqbal, care înseamnă „viitor“ în arabă. Astfel, întregul oraș, care va fi complet tehnologizat, se va întinde pe o suprafață de 26,500 km pătrați, fiind de mărimea unei țări ca Belgia. Orașul viitorului va fi complet sustenabil, cu facilități futuristice și 170 km de pereți din sticlă.

NEOM va fi cel mai mare proiect de smart city din lume, care va integra facilități din 14 domenii, de la producție, tehnologie, educație, cercetare și inovare, servicii financiare, energie, mobilitate, sport, sănătate și wellbeing, turism, divertisment și media, în valoare totală de 500 miliarde de dolari. Orașul NEOM este proiectat să fie finalizat până în 2030, urmând să fie gazda Cupei Mondiale 2034.

În contextul GCF Institute, un forum global dedicat securității cibernetice, președintele ARSC contribuie cu perspectiva sa unică în discuțiile privind protecția datelor și infrastructurilor critice în orașele inteligente.

Eduard Dumitrașcu a mai fost invitat și implicat în proiecte și inițiative de Smart City din țări precum Ucraina, Tunisia, Mexic, Vietnam și Iordania. Dumitrașcu este fondatorul și dezvoltatorul conceptului de smart city în România, fiind implicat direct în proiecte naționale pentru îmbunătățirea infrastructurii tehnologice în România, accelerarea digitalizării și îmbunătățirea calității vieții românilor prin implementări tehnologice care transformă localitățile în localități inteligente.

Întoarce-te pe pistă în Need for Speed™ Unbound, cu Catch-Up Packs


Piloți: măriți viteza, umpleți garajul și cuceriți strada în mare stil. Need for Speed™ Unbound oferă acum Volumul 3 și Volumul 4 sub formă de Catch-up Packs* pe PlayStation®5, Xbox Series X|S, PC prin EA App și Steam.

Jucătorii care au ratat mașinile și obiectele incluse în volumele anterioare le pot obține acum. Legendarul Dodge SRT Viper 2014, Ford Mustang GT 2015 sunt disponibile în pachetul din Volumul 3, iar Porsche 911 personalizat și Lotus Exige S (2006) sunt disponibile în pachetul din Volumul 4. Fiecare pachet include, de asemenea, toate cele 74 de obiecte pentru personalizare din volumul respectiv, inclusiv jante, lumini ambientale poziționate sub  mașină, design-uri pentru acestea, echipamente pentru personaj, modurile de a poza, design-ul bannerului și multe altele.

O listă cu tot conținutul interesant inclus în fiecare Catch-Up Pack poate fi găsită mai jos:

Need for Speed™ Unbound – Volume.3 Catch-up Pack $9.99

Conține:

1 x Legendarul Dodge SRT Viper 2014
1 x Legendarul 2015 Ford Mustang GT

5 x Jante

1 x Ramă pentru plăcuța de înmatriculare

8 x Lumini poziționate în partea inferioară a mașinii

1 x Fundal pentru plăcuța de înmatriculare

3 x Claxoane

9 x Wrap Editor Decals

14 x Echipamente

7 x Sig Style Pack

2 x Sig Style Audio

3 x Banner Art

10 x Banner Sticker

6 x Banner Audio

5 x Stiluri de a poza

Need for Speed™ Unbound – Volume.4 Catch-up Pack $9.99

Conține:

1 x Legendarul Porsche 911 personalizat

1 x Legendarul Lotus Exige S personalizat (2006)

5 x Jante

1 x Ramă pentru plăcuța de înmatriculare

11 x Lumini poziționate în partea inferioară a mașini

1 x Fundal pentru plăcuța de înmatriculare

3 x Calaxoane

6 x Wrap Editor Decals

14 x Echipamente

5 x Sig Style Pack

2 x Sig Style Audio

5 x Banner Art

10 x Banner Sticker

6 x Banner Audio

5 x Stiluri de a poza

Need for Speed™ Unbound este construit pentru noua generație de tehnologie și dispune de rezoluție 4K la 60 FPS pentru prima dată în serie. Catch-Up Packs ale Volumului 3 și 4  sunt acum disponibile pentru a fi descărcate. Nu ratați șansa de a vă îmbunătăți experiența Need for Speed™ Unbound!

O serie de elemente noi, inclusiv capturi de ecran, se regăsesc AICI. Pentru mai multe detalii despre Need for Speed™ Unbound puteți accesa AICI.

* Necesită Need for Speed Unbound (vândut separat) și toate actualizările jocului

Inventarul Parcărilor Publice din România în 2022: Primăriile au obținut venituri de 314.585.683 lei din utilizarea acestora și din amenzi

  • 186.915 de lei, venituri din amenzi pentru nerespectarea regulamentului de parcare
  • 713.818 de lei, venituri din ridicarea mașinilor staționate ilegal
  • Sectorul 3, București, are cele mai mari venituri din locurile de parcare publice – 32,877,695 de lei încasați în 2022
  • 299.318 locuri publice în 2022, față de 1.275.603 locuri publice în 2021 și 1.174.941 locuri publice în anul precedent

București, 16 noiembrie 2023 – Integratorul de soluții inteligente la cheie Vegacomp Consulting publică a patra ediție a analizei Inventarul Parcărilor Publice, conform căreia România dispunea, în 2022, de 1.299.318 de locuri de parcare publice, față de 1.275.603 în 2021 și 1.174.491 în 2020.

“În această ediție, observăm o creștere semnificativă a veniturilor din exploatarea parcărilor publice din România, de la 140 de milioane în 2019, la peste 200 de milioane obținute la sfârșitul a anului 2021 și mai bine de 314 milioane în 2022. Totodată, raportul cuprinde și un capitol special zonei de venituri, pentru a determina și eficiența prin care aceste locuri de parcare sunt monetizate: accesibilitatea acestora, valoarea per loc, dar și nivelul mediu de tarifare și fluctuația, de la oraș la oraș. Primăria Sectorului 3 este pe primul loc în clasament, ținând cont de dimensiuni, populație și număr de automobile înmatriculate, cu cele mai mari venituri din locurile de parcare publice”, declară Cornel Bărbuț, CEO al Vegacomp Consulting.

Cu o o toleranţă de 12% aferentă ratei de exactitate a răspunsurilor municipalităților, numărul total de locuri poate atinge 1.438.787, în 2022.

Potrivit analizei, în România sunt 145 de orașe care taxează utilizarea locurilor de parcare și 141 de localități care nu o taxează – exceptând cele 20 de primării care nu au răspuns solicitării de informații pentru acest raport.

Tariful pentru parcările de reședinţă variază între 30 și 120 lei în localităţile mici, respectiv între 70 și 600 lei în orașele mari. Pentru abonamente, preţurile de închiriere variază între 15 lei/lună și 1.000 lei/lună. Tariful orar de ocupare pentru parcările publice cu plată variază între 1 și 5 lei, excepţie făcând Cluj și Oradea, unde limita maximă ajunge la 10 lei, date asemănătoare cu cele înregistrate în 2021.

Clasamentul locurilor publice de parcare este condus detașat de București, iar Capitala este urmată, la distanță considerabilă, de Timișoara și Brașov.

Topul orașelor care au obținut venituri din amenzi pentru nerespectarea regulamentului de parcare este condus de Oradea (2,954,572 lei), Reșița (1,829,100 lei) și Timișoara (1,512,515 lei), fruntașe în efectuarea controlului plăţilor taxelor de parcare.

Din clasamentul orașelor care au în evidență veniturile din ridicarea mașinilor staționate ilegal, reiese că municipiul Constanța stă cel mai bine la acest capitol cu 1,377,146 lei încasați, urmată de Sectorul 4 (București) și Craiova.

Cea de-a patra ediție a analizei este disponibilă pe pagina: https://vegacomp.ro/wpr/wp-content/uploads/2023/11/inventarul-parcarilor-publice_2023_ro.pdf

Fuckup Nights Bucharest, ediția XIX-a: Mihai Panfil – fondator Origo Coffee, Gina Matei – Leadership Coach și cofondator al Performant Company, Gabriel Diaconu – Medic Psihiatru și Matei Stănculescu – Psihoterapeut și cofondator al Centrului Eka, ne dezvăluie o nouă perspectivă asupra eșecului

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu: „Eșecul ar trebui să-i ajute pe oameni să devină, nu să decadă. Fără să greșesc, fără să mă prăbușesc uneori, astăzi nu eram aici”

 

București, 15 noiembrie 2023: Mihai Panfil – fondator Origo Coffee, Gina Matei – Leadership Coach și cofondator al Performant Company, Gabriel Diaconu – Medic Psihiatru și Matei Stănculescu – Psihoterapeut și cofondator al Centrului Eka, împărtășesc obstacolele și eșecurile profesionale care le-au remodelat definiția succesului, la cea de-a XIX-a ediție Fuckup Nights Bucharest (FUN).

Evenimentul va avea loc la Stup luni, 20 noiembrie, începând cu ora 18:30. Participarea este gratuită și se poate face prin înscriere pe platforma Stup, în limita locurilor disponibile.

Într-o lume în care succesul pare singura monedă de schimb, Fuckup Nights Bucharest explorează fațeta mai puțin strălucitoare, dar esențială a progresului: eșecul.

FUN XIX invită patru oameni de succes, care îmbrățișează eșecul ca pe o oportunitate de creștere și dezvoltare. Mihai Panfil, Gina Matei, Gabriel Diaconu și Matei Stănculescu vor vorbi deschis despre cum au transformat impasul într-un avantaj, redefinind astfel eșecul ca un element fundamental în călătoria profesională. Fiecare discuție se va încheia cu o sesiune interactivă, oferind posibilitatea celor prezenți să intre într-un dialog deschis cu vorbitorii despre lecțiile eșecului.

Moderatoarea evenimentului este jurnalista de radio și televiziune Julia Nagy.

Mihai Panfil este fondatorul Origo, un brand care a revoluționat cultura cafelei în România. Pasionat de ospitalitate, Mihai a început să-și construiască cariera în industrie cu aproape două decenii în urmă. După ani de acumulare a cunoștințelor și experienței, a decis să-și îndrepte atenția către universul cafelei de specialitate, lansând Origo în 2013.

Datorită viziunii sale proaspete și a dorinței de inovație, Origo nu s-a limitat la a fi doar un spațiu unde se servește cafea de excepție, ci a crescut într-un brand distinct pe piața românească, cunoscut pentru calitatea produselor și a serviciilor sale. Mihai a transformat Origo într-un hub al cafelei, oferind formare completă pentru barista, servicii de consultanță în domeniu și organizare de evenimente tematice, însumând o experiență de 360 de grade în jurul cafelei.

Mihai vede greșelile nu ca pe niște obstacole, ci ca pe niște oportunități de a învăța și de a avansa. “Mi-e mai teamă de stagnare decât de eșec”, spune el, subliniind că acțiunea și încrederea în posibilități sunt esențiale pentru creșterea oricărui business.

Gina Matei este Leadership Coach și cofondator al Performant Company. Cu o carieră solidă în managementul bancar, Gina promovează o cultură a eticii, colaborării și inovației, cu o pasiune deosebită pentru educație și dezvoltare continuă. Cu o abordare holistică, își echilibrează cariera cu viața de familie, oferind un exemplu de succes și echilibru.

Privind eșecul ca pe o etapă vitală a învățării, Gina îl consideră un catalizator pentru creștere. “Eșecul m-a învățat mai mult decât orice succes. Este acel mentor sever dar necesar, care scoate la suprafață și fortifică abilitățile noastre latente, transformând obstacolele în oportunități de creștere”, afirmă Gina Matei.

Gabriel Diaconu este medic psihiatru cu o carieră impresionantă în psiho-traumatologie și suicidologie. Conduce de aproape un deceniu o clinică privată de psihiatrie, consolidându-și reputația atât în România, cât și pe plan internațional.

În ciuda carierei sale de succes, Gabriel adoptă o perspectivă umilă asupra eșecurilor, văzându-le ca pe lecții fundamentale de viață. „Eșecul ar trebui să-i ajute pe oameni să devină, nu să decadă. Fără să greșesc, fără să mă prăbușesc uneori, astăzi nu eram aici. Cu bune și cu rele”, spune Gabriel Diaconu.

Matei Stănculescu este psihoterapeut și coach de top, specializat în antrenarea mentală și creșterea performanței. Cofondator al Eka – Centrul Stării de bine, Matei a adus o perspectivă unică asupra dezvoltării personale, îmbinând cunoștințele în psihoterapie cu experiența în industrii creative.

Matei abordează eșecul ca pe un aspect normal și sănătos al oricărui parcurs de succes. “Eșecul nu este o piedică, ci un semnal că trebuie să ajustăm, să învățăm, să perseverăm. Așa cum un mare campion precum Djokovic a înfruntat înfrângeri, așa și noi trebuie să vedem fiecare eșec ca pe un pas spre victorie”, declară Matei Stănculescu.

Fuckup Nights Bucharest face parte din seria de evenimente care au loc la nivel global, în 215 de orașe din 62 de țări din întreaga lume. Evenimentele schimbă paradigma cu privire la eșecul profesional și se adresează, în egală măsură, micilor și marilor antreprenori, celor care lucrează în corporații, liber-profesioniștilor și studenților.

Câteva dintre edițiile anterioare Fuckup Nights Bucharest sunt surprinse aici: Vol IVol IIVol IIIVol VIVol X.

Eveniment realizat în colaborare cu Stup.

Parteneri ai evenimentului sunt: FAN CourierRadio Guerilla, Complice, Sandler Training România, Fonduri Structurale, Techcelerator, Bizilive, Learning Network, Psychologies, Cooperativa FruFru, IQAds, SMARK, IQool, SocialPedia, Revista CARIERE, ClujHubROTSA – Romanian Tech Startups Association, Savoir Events Academy, Urban Monkey și Sabina Cornovac Online.

Detalii despre eveniment sunt disponibile pe Facebook.

Despre DiFine PR

DiFine PR este o agenție de comunicare full services care combină experiența solidă a echipei, de peste 20 de ani, atât la nivel național, cât și internațional, cu satisfacția de a crea povești de succes. Pe lângă serviciile complete de PR, comunicare și consultanță în afaceri, agenția organizează, de asemenea, evenimente de tehnologie și de afaceri (ex. NASA Space Apps Challenge, TechFest, Fuckup Nights Bucharest). Portofoliul actual al clienților agenției include compania de consultanță în afaceri NN, Black Sea Fund, GapMinder VC,Techcelerator, Seedblink, Growceanu, Goldring, Restart Energy, Tema Energy, Romcab, Alexandrion Group, Cognite, Bitcoin Romania, Tradesilvania, Undelucram.ro, ClujHub, bpv Grigorescu Ștefănică, și peste 100 de startupuri de technologie.

SkyShowtime prezintă atracțiile sărbătorilor de iarnă

SkyShowtime anunță atracțiile sărbătorilor de iarnă. În documentul anexat regăsești serialele și filmele ce vor fi disponibile în curând, alături de detalii despre fiecare producție în parte.

În plus, imaginile oficiale pot fi descărcate de pe următorul link: https://we.tl/t-OubfORheAD

Despre SkyShowtime

SkyShowtime este următorul mare serviciu de streaming din Europa. O asociere a Comcast și Paramount Global, SkyShowtime reunește cele mai bune programe de divertisment de la Hollywood și locale.

Începând cu filme și seriale originale de la brandurile emblematice Universal Pictures, Paramount Pictures, Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, SHOWTIME®, Sky Studios și Peacock, până la seriale SkyShowtime Originals, SkyShowtime este noua casă a divertismentului premium din Europa.

Lansat la începutul anului pe toate piețele pe care este prezent, SkyShowtime este disponibil în: Albania, Andorra, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Ungaria, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania și Suedia. Serviciul este disponibil prin intermediul unor furnizori de televiziune selectați pe anumite piețe, și pe Apple iOS, tvOS, dispozitive Android, Android TV, Google Chromecast, televizoare LG, televizoare inteligente Samsung și pe internet.

Samsung prezintă noul SSD portabil T5 EVO cu o capacitate de 8 TB și design compact

Oferă viteze de transfer de până la 3,8 ori mai mari decât cele ale HDD-urilor externe și protejează datele împotriva căderilor de până la doi metri

SEUL, Coreea – 14 noiembrie 2023 – Samsung Electronics Co. Ltd., lider mondial în tehnologia avansată a semiconductorilor, a prezentat astăzi dispozitivul T5 EVO, un SSD portabil de dimensiuni mici, care oferă o capacitate de până la 8 terabyți (TB), cea mai mare capacitate oferită în prezent de SSD-urile portabile disponibile pe piață. Alături de capacitate, T5 EVO oferă viteze ultra-rapide într-un design compact, durabil, ca o soluție SSD versatilă, de ultimă generație.

„Pentru consumatorii care doresc să înlocuiască hard disk-urile tradiționale (HDD-urile), SSD-ul T5 EVO este o opțiune de stocare externă nouă și inovatoare, care oferă cea mai mare capacitate disponibilă, alături de viteză și durabilitate, într-un design compact, de dimensiunea palmei”, a declarat Hangu Sohn, vicepreședinte al echipei Memory Brand Product Biz de la Samsung Electronics. „T5 EVO este creat pentru a răspunde nevoilor unei game largi de consumatori, cu stiluri de viață diferite. Capacitatea sa de până la 8 TB, vitezele mari, designul compact și protecția datelor împotriva șocurilor externe sunt potrivite pentru utilizatorii care doresc să stocheze și să acceseze date oriunde și oricând.”

Prevăzut cu USB 3.2 Gen 1, T5 EVO transferă date de până la 3,8 ori mai rapid decât HDD-urile externe și oferă performanță înaltă prin viteze de citire și scriere secvențiale de până la 460 megabyți pe secundă (MB/s), facilitând transferul fișierelor mari.

Portabilitate îmbunătățită și design ergonomic

Conceptul de design al T5 EVO este „compact și ergonomic”. SSD-ul portabil este proiectat pentru a oferi o nouă experiență, cu un design ergonomic care se abate pentru prima dată de la dimensiunea unei cărți de vizită, rămânând în continuare compact și ușor. Dimensiunile sale sunt: 95 mm în lățime, 40 mm în lungime și 17 mm în grosime. Astfel, consumatorii pot avea un dispozitiv de stocare portabil de 8 TB, suficient de mic pentru a putea fi ținut într-o mână. Această combinație de dimensiuni compacte și memorie mare le oferă utilizatorilor viteze mai rapide, capacitate echivalentă și un corp mai mic și mai ușor, în comparație cu un HDD extern. Cântărind 102 grame, greutatea produsului a fost atent proiectată pentru a crea un sentiment de încredere în robustețea sa.

De asemenea, T5 EVO are un corp negru și un inel gri titan, conferindu-i un aspect premium, elegant, cu culori similare, care se integrează în mod natural cu alte dispozitive gazdă de culoare gri. T5 EVO poate fi fixat cu ușurință pe orice geantă sau bagaj datorită designului său cu inel metalic. În plus, corpul său metalic și suprafața cauciucată oferă o protecție suplimentară împotriva șocurilor externe, inclusiv împotriva căderilor de până la doi metri.

Stochează milioane de fotografii și melodii rapid și ușor

În ciuda designul său comod, T5 EVO nu face compromisuri în privința capacității. Cu o capacitate de stocare de până la 8 TB de date, T5 EVO poate găzdui fișiere mari, clipuri video, fotografii și jocuri de înaltă rezoluție, ceea ce îl face potrivit atât pentru lucru, cât și pentru divertisment. Un T5 EVO de 8 TB poate stoca peste 2 milioane de fotografii de 3,5 megabyți (MB), 1,8 milioane de fișiere muzicale de 4 MB sau 3.500 de clipuri video de 2 gigabyți (GB).

Prioritizează siguranța prin protecția termică

Noul SSD portabil prioritizează siguranța prin tehnologia de protecție termică și securitatea prin criptarea datelor hardware. Tehnologia Dynamic Thermal Guard de la Samsung protejează împotriva supraîncălzirii și menține temperaturi optime de funcționare, în conformitate cu standardul internațional de siguranță IEC 62368-1. În plus, SSD-ul portabil acceptă criptarea datelor hardware pe 256 de biți prin Advanced Encryption Standard (AES), oferind utilizatorilor siguranță și încredere atunci când stochează date.

Compatibilitate extinsă pentru o gamă largă de utilizatori

T5 EVO este compatibil cu o serie de sisteme de operare și dispozitive gazdă, cum ar fi macOS®, Windows®, telefoane inteligente, tablete și console de jocuri. T5 EVO dispune și de software-ul Samsung Magician, care oferă un set cuprinzător de opțiuni de gestionare, cum ar fi verificarea în timp real a stării unității, funcția de verificare a autentificării autentice, etalonul de performanță și actualizări de firmware.

T5 EVO, disponibil în variante de 2 TB, 4 TB și 8 TB, este dotat cu un cablu USB tip C-C și are o garanție limitată de trei ani. T5 EVO este disponibil în toată lumea începând de astăzi. Pentru mai multe informații, vizitează https://samsung.com/portable-ssd.