BARZA lansează testul de fertilitate feminină și masculină

Infertilitatea

Stilul de viață, factorii genetici și psihologici ai ambilor parteneri pot cauza infertilitatea. Infertilitatea este diagnosticată atunci când sarcina nu apare după un an, timp în care au avut loc raporturi sexuale neprotejate. În acest caz este nevoie de o evaluare pentru infertilitate.

Potrivit statisticilor, doar 20% dintre cuplurile care au raporturi sexule neprotejate vor concepe un copil într-o lună, iar 85% dintre cupluri vor concepe natural după un an de încercări. Cu toate acestea, dacă femeia are peste 35 de ani, specialiștii recomandă ca evaluarea pentru infertilitate să înceapă după doar 6 luni de raporturi sexuale neprotejate, astfel încât femeia să urmeze un tratament de specialitate cât mai curând. De asemenea, dacă femeia are cicluri menstruale neregulate (care sugerează absența ovulației) sau ea și partenerul au o cauză cunoscută de infertilitate (de exemplu, ovare polichistice sau vasectomie – proces de sterilizare permanentă a bărbatului), investigațiile trebuie realizate după primele încercări nereușite de formare a sarcinii.

Cauzele care determină infertilitatea pot fi:

  • 35% din cazurile de infertilitate sunt de cauză feminină;
  • 30% de cauză masculină, iar în ultimii ani acest procent a urcat până la 50%;
  • 20% cauze mixte;
  • 15% dintre cazuri, nu au o cauză aparentă.

Infertilitatea de cauză feminină

Există o serie de condiții medicale care au un impact negativ asupra capacității femeii de a concepe.

Printre cele mai întâlnite se numără problemele ovulatorii, mai exact, lipsa eliberării ovocitului de către ovar sau eliberarea unui ovocit anormal. Pe lângă acestea se remarcă și o serie de tulburările hormonale care constituie impedimente în maturizarea ovocitelor, determinând implicit absența ovulației și, mai departe, dificultăți de concepție. Balanța hormonală poate fi dezechilibrată din cauza stresului, a variațiilor mari de greutate într-un timp scurt, de eforturile fizice extreme, de dereglări ale glandei tiroide, de consumul de alcool și droguri. Cazurile cele mai rare de infertilitate sunt cauzate de anomaliile la nivelul ovarelor, trompelor sau uterului, precum și dezvoltarea de anticorpi împotriva spermelor sau ovulelor.

Primul pas pentru clarificarea existenței unei probleme de infertilitate este verificarea funcției ovariene și a calității ovocitelor. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul testului de fertilitate de la BARZA, un test rapid care detectează în urină nivelul hormonului FSH.  Declinul funcției ovariene va fi confirmat prin rezultatul pozitiv al testului. În cazul acestui rezultat, este indicat ca pacienta să urmeze un control de specialitate prin care se va verifica permeabilitatea trompelor uterine și aspectul uterului (radiografie HSG), organele abdominale (laparoscopie) și/sau cavitatea uteriă (hiteroscopie).

Infertilitatea de cauză masculină

Cel mai des întâlnit motiv al infertiliății masculine este producerea de spermă care conține spermatozoizi într-o concentrație insuficientă sau a căror mobilitate sau aspect sunt anormale. Chiar și cu rezultate normale: 20 – 120 milioane spermatozoizi/ml, 30% de formă și mărime normală, iar 50% să aibă o bună mobilitate, dereglările funcționale pot împiedica sperma să penetreze ovulul.

Cele mai frecvente cauze de infertilitate masculină sunt determinate de stilul de viață, mai exact, orice cauză care crește temperatura bazală (băi lungi fierbinți, sauna, statul pe scaun în timp îndelungat) anumite medicamente, consumul de alcoolul, drogurile, tutunul și steroizii anabolizați. Nu sunt excluse nici dezechilibrele hormonale, afecțiunile imunologice, infecțiile, bolile venerice, disfuncțiile sexuale, traumatismele testiculare sau anomaliile genetice.

Și în cazul bărbaților, primul pas pentru a stabili dacă există o problemă de infertilitate este efectuarea unui test care poate stabili gradul de fertilitate masculină. Testul de fertilitate masculină Barza este un test rapid de determinare calitativă a concentrației de speramtozoizi din materialul seminal uman. În cazul în care valorile se referință nu se încadrează în intervalul de testare sunt necesare investigații suplimentare ca spermograma, testul MAR care determină prezența anticorpilor anti-spermatici, testele endocrine și evaluarea nivelului lecucocitelor care este asociat cu infecții sau inflamații în corp.

Despre testul de fertilitate 2 + 1 BARZA

  • Testul de fertilitate feminină (2 teste) – este un test rapid calitativ pentru detectarea în urină a nivelului hormonului FSH (Hormon de Stimulare Foliculară) în vederea evaluării funcției ovariene. Deoarece concentrația hormonului FSH în urină este influențată de o serie de factori, precum ingerarea de apă sau transpirație, testul trebuie aplicat de cel puțin două ori, pentru un rezultat concludent. Declinul funcției ovariene este una dintre posibilele cauze ale fertilității scăzute și dacă rezultatul testului este pozitiv, trebuie consultat medicul specialist.
  • Testul de fertilitate masculină (1 test) – este un test rapid de determinare calitativă a concentrației de spermatozoizi din materialul seminal uman, ca un ajutor în vederea stabilirii gradului de fertilitate masculină. SP10 este o proteină prezentă doar la nivel testicular și este utilizată ca metodă de analiză, în vederea testării concentrației de spermatozoizi. Concentrația proteinei SP10 este proporțională cu gradul de concentrație a spermatozoizilor din lichidul seminal. Testul pozitiv indică viabilitatea spermatozoizilor din lichidul seminal.

OPTEX va invita la Romanian Security Fair 2018

 

OPTEX, lider mondial in dezvoltarea de solutii de detectie, anunta participarea sa la editia de anul acesta a Romanian Security Fair – principala platforma locala de discutii pentru companiile care deservesc piata si industria de securitate – in perioada 18-20 octombrie, si va invita la standul 23 pentru a afla ultimele noutati lansate de companie.

Ajunsa la cea de-a V-a editie, Romanian Security Fair este o expozitie internationala bienala, care aduce in centrul atentiei rezultatele cercetarii si inovatiei tehnologice din domeniul securitatii, reunind in acelasi loc furnizorii si consumatorii de astfel de solutii. Evenimentul de anul acesta este organizat de Asociatia Romana pentru Tehnica de Securitate, in parteneriat cu ROMEXPO, managementul fiind asigurat de ITS Events Management. Tematica aleasa este necesitatea de a face fata provocarilor cu solutii performante si eficiente, care asigura un nivel adecvat de securitate pentru mediul rezidential, de afaceri si infrastructura critica. Expozitia contribuie astfel la cresterea gradului de constientizare a problemelor si a riscurilor de securitate, oferind participantilor informatii de care au nevoie in protejarea activitatilor curente. Acestia pot avea acces la cunostinte specifice securitatii, planificarii, proiectarii, instalarii, punerii in functiune si intretinerii unor astfel de sisteme.

Cu o vasta experienta in dezvoltarea de solutii de detectie si cu un portofoliu diversificat de produse capabile sa securizeze orice tip de perimetru, OPTEX a decis sa participe la Romanian Security Fair 2018, unde va prezenta toata gama sa de produse pentru exterior. Compania militeaza pentru securizarea eficienta a perimetrelor expuse riscurilor prin instalarea de solutii adecvate pentru fiecare scenariu in parte si recomanda totodata utilizatorilor proiectarea unor sisteme cu mai multe niveluri de detectie. De aceea, oferta sa include diverse game de detectoare, pentru diferite medii de lucru si aplicatii, cu diverse raze de actiune si tehnologii de detectie, ce pot fi folosite separat sau impreuna, pentru maximizarea securitatii.

Credem intr-o lume mai sigura si de aceea depunem toate eforturile necesare pentru a dezvolta cele mai eficiente solutii de detectie, venind astfel in intampinarea noilor provocari. De asemenea, ne straduim intotdeauna sa informam complet partenerii si utilizatorii cu privire la problemele si riscurile de securitate cu care se pot confrunta, precum si referitor la solutiile pe care le-am creat pentru remedierea lor. Din acest motiv, Romanian Security Fair reprezinta o ocazie excelenta pentru noi sa transmitem celor interesati informatii esentiale necesare instalarilor specifice pentru a evita alarmele false – o mare problema a sistemelor de securitate, precum si cunostinte generale pentru domeniul securitatii. Prezenta noastra are si rolul de a obtine feedback-ul specialistilor din domeniu, pe care de altfel ne bazam si in proiectarea si dezvoltarea de noi solutii”, a spus Dragos Enea, Customer Service Manager pentru OPTEX Romania si Bulgaria.

Dintre echipamentele care vor fi prezente la standul OPTEX, cele mai cunoscute sunt solutiile din seria Shield – VXS si BXS. Modelele VXS sunt recomandate pentru detectie timpurie la exterior, caci, cu ajutorul tehnologiei PIR (passive infrared) pot detecta prezenta corpurilor straine emitatoare de radiatie in spectrul infrarosu pe o raza de pana la 12m, cu un unghi de acoperire de 900 si o impartire in 16 zone. Folosind aceeasi tehnologie PIR, dispozitivele BXS pot fi implementate ca un al doilea nivel de securizare, caci asigura o detectie de tip cortina, cu o raza de acoperire de pana la 12m de fiecare parte.

Cei interesati de monitorizarea zonei adiacente obiectivului protejat vor gasi la standul OPTEX si detectoarele din seria HX, care asigura o detectie volumetrica pe distante de pana la 12m, cu un unghi de cuprindere de 850 si o impartire posibila pentru 94 de zone. Iar cei dornici sa afle cum pot proiecta cele mai eficiente sisteme de securitate ale momentului, vor putea lua contact cu echipamentele din seria RedScan. Apreciate pentru inovatia adusa in domeniul securitatii, acestea folosesc tehnologia LiDAR, cu care pot detecta dimensiunea, viteza si distanta la care se afla un corp in miscare, iar datele sunt procesate ulterior pe baza unui algoritm unic, care maximizeaza eficienta detectiei si reduce la minimum probabilitatea alarmelor false.

Toate acestea, plus multe altele, vor fi prezente in perioada 18-20 octombrie la standul OPTEX, 23, de la Romanian Security Fair 2018, unde cei interesati vor putea primi toate informatiile dorite cu privire la inovatiile din industria securitatii, chiar de la reprezentantii companiei.

TEHNOLOGIA GPU TURBO A HONOR PLAY CREȘTE EFICIENȚA GRAFICĂ CU PÂNĂ LA 60%

Honor Play este device-ul care dă start-ul unei noi experiențe de joc și care te ajută să câștigi. Astăzi, jocurile video de pe mobil domină spațiul de gaming, iar în ultimii 10 ani a crescut tot mai mult cererea pentru o capacitate mai bună de procesare grafică a smartphone-urilor. Jocurile multiplayer online battle arena (MOBA) depind de o capacitate de procesare grafică ultra-rapidă. La fel și tehnologiile și aplicațiile de ultimă generație, cum ar fi redarea AR, VR și HDR, care necesită o capacitate de procesare grafică ridicată, ele devenind din ce în ce mai populare pe telefoanele mobile. Însă, tehnologiile GPU pentru platformele de pe mobil s-au confruntat întotdeauna cu o serie de limitări tehnice, cum ar fi limitări care țin de spațiu și capacitatea de procesare, de eficiența termică și consumul de energie. Acest lucru îngreunează încercarea dezvoltatorilor de smartphone-uri de a face față creșterii mari a cererii de procesare grafică pe mobil.

Lansarea Honor Play a adus pasionaților de gaming două tehnologii de smartphone de ultimă generație din industria de top a jocurilor pe mobil. Prima este tehnologia GPU Turbo care crește în mod semnificativ eficiența procesării grafice pentru jocuri.

  1. Performanță de calitate superioară: GPU Turbo crește în mod spectaculos procesarea grafică și eficiența în materie de computing

GPU Turbo este o tehnologie inovatoare de procesare grafică pentru o experiență fără precedent în materie de gaming pe mobil. Aceasta reprezintă o tehnologie hardware și software integrată de accelerare a procesării grafice, care reconstruiește framework-ul obișnuit de procesare grafică la nivelul sistemului inferior, îmbunătățind semnificativ eficiența de procesare grafică GBU și experiența de joc a utilizatorilor. Honor Play a fost dezvoltat special pentru lansarea tehnologiei GPU Turbo, o tehnologie inovatoare de procesare grafică pentru o experiență fără precedent de gaming pe mobil.

Honor a înregistrat un progres tehnologic major datorită tehnologiei GPU Turbo, îmbunătățind astfel eficiența procesării grafice cu până la 60%, reducând consumul de energie cu 30% pentru SoC (System on Chip) și stabilind noi recorduri în ceea ce privește performanța smartphone-urilor și echilibrul consumului de energie.

Tehnologia GPU Turbo a telefonului Honor Play oferă o experiență de joc mai:

  • Puternică:Eficiența GPU crește cu 60%, iar consumul de energie al unui singur sistem SoC este redus cu 30% – o îmbunătățire remarcabilă față de alte telefoane de gaming
  • Îndelungată:GPU Turbo reduce consumul de energie al telefonului mobil cu aproximativ 20%, crescând în același timp frame-rate-ul de la un nivel mediu la unul ridicat
  • Plăcută:De asemenea, GPU Turbo reduce rata de jitter și temperatura device-ului pentru o performanță mai confortabilă și mai plăcută.

Prin abordarea acestor zone ale sistemului Android, GPU Turbo de la Honor reprezintă un salt mare pentru industria de gaming pe mobil.

  1. Experiență de joc fără precedent: Gama Honor Play Game Suite îți permite să te joci ca un profesionist fără nicio întrerupere

Această experiență de joc ultra-rapidă activează funcția AI pentru imersiune totală. Experiența de joc 4D include nu numai grafică și efecte audio 3D, dar și vibrații AI conduse în mod inteligent de capacitatea AI, specifice celor mai populare jocuri și potrivite modurilor și scenariilor de joc, pentru a oferi pasionaților o experiență cu adevărat imersivă de gaming pe mobil.

AI 4D Smart Shock

Funcțiile de recunoașterea audio și cea de recunoasțere a imaginii în timp real de tipul AI vor vibra în 30 de scenarii diferite, în funcție de împușcături și de direcția din care se apropie dușmanii. Mai mult, utilizatorul chiar va putea simți impulsuri în timp ce trage cu arma. Vibrația AI 4D și notificarea de trecere pe modul silențios în timpul jocului pot fi pornite în modul de gaming assistant. Acestea pot fi activate pentru 30 de vibrații diferite ale unui scenariu și pentru 10 moduri și opțiuni de arme.

Sunet AI 3D de ambianță

Tehnologia audio 3D Histen oferă jucătorilor un câmp de sunet 3D ultra-wide. Acest sunet virtual de ambianță oferă o experiență imersivă disponibilă în trei moduri: în apropiere, în față și în depărtare. De asemenea, efectul 3D de sunet de ambianță este disponibil în momentul de față pe PUBG Mobile și pe Mobile Legends.

Game Suite

Honor Play Game Suite îți permite să te joci ca un profesionist fără nicio întrerupere. Această serie include o gamă de caracteristici care vă vor ajuta să vă dezvoltați competențele de joc.

Game Suite și chipul Kirin 970 oferă o experiență de joc de calitate superioară. Puteți selecta jocuri pe care urmează să le adăugați în seria dumnevoastră și puteți porni modul de înaltă performanță, dar și să dezactivați unele butoane virtuale din funcțiile telefonului. Totodată, puteți bloca notificările, astfel încât să vă jucați fără întreruperi. Dacă doriți să înregistrați jocul, Game Suite oferă instrumente folositoare de comenzi rapide, cum ar fi cea de screen record, screen shot și cea de partajare, astfel încât jucătorii să își poată înregistra momentele importante fără a opri jocul.

Cu Game Suite poți să:

  • Îți alegi jocul pe care îl vrei în seria ta:Game Suite permite utilizatorului să selecteze jocurile pe care urmează să le adăuge în propria serie și apoi să activeze modul de înaltă performanță.
  • Îți îmbunătățești experiența de joc:Caracteristicile de îmbunătățire a calității jocului vă permit să dezactivați anumite butoane virtuale din funcțiile telefonului și să blocați notificările pentru a vă putea juca fără nicio întrerupere.
  • Îți înregistrezi victoria:Instrumentele care oferă comenzi rapide, cum ar fi screen record, screen shot și butonul de partajare, permit jucătorilor să își înregistreze momentele importante fără a opri jocul.
  1. Cele mai populare jocuri de pe mobil: nouă jocuri cunoscute de pe mobil au fost adaptate pentru tehnologia GPU Turbo

Două dintre cele mai populare jocuri de pe mobil, MOBILE Legends și PUBG, au fost adaptate pentru GPU Turbo, iar acestea sunt acum disponibile pentru fanii din întreaga lume. Curând vor fi disponibile mult mai multe jocuri. Honor colaborează cu parteneri renumiți în materie de gaming și cu influenceri de top și dorește să acopere în curând mai multe jocuri populare de pe mobil, prin intermediul smartphone-ului Honor Play, telefon care oferă caracteristici adaptate GT pentru o experiență integrată mai plăcută de joc pentru toți pasionații de gaming.

PC Garage lansează o nouă provocare: Creditul de Gaming, prin BRD Finance

Un program dedicat pasionaţilor de gaming şi tehnologie  

PC Garage, singurul magazin online dedicat 100% pasionaţilor de gaming şi hardware, lansează împreuna cu BRD Finance, primul produs de creditare destinat pasionaţilor de jocuri din România. Începând de astăzi, satisfacerea celor mai exigente gusturi şi pretenţii în materie de gaming devin realizabile, prin noul “Credit de Gaming”.

Astfel, poţi alege unul, sau de ce nu mai multe produse, din categoriile laptopuri și sisteme de gaming, exclusiv la PC Garage prin Creditul de Gaming. Condiţiile de eligibilitate sunt gândite să fie flexibile şi potrivite pentru orice buzunar, cu o perioadă de rambursare de la 18 la 60 luni, un plafon de finanţare foarte generos de minim 1000 lei şi maxim 20.000 lei, precum şi o dobândă lunară fixă de 1,5%. Mai mult, PC Garage oferă pasionaţilor de jocuri şi un stimulent, sub forma unui discount suplimentar de 5%, la achiziţia oricărui laptop sau sistem de gaming prin Creditul de Gaming BRD Finance.

Ca și opţiuni, ai de ales dintr-o gamă foarte largă de produse, în componenţa căreia sunt incluse peste 80 de laptopuri gaming potrivite pentru toate tipurile de jocuri, cu livrare imediată din stoc, echipate cu cele mai noi generaţii de procesoare şi plăci video, cât şi peste 30 de modele de sisteme gaming gândite, asamblate şi testate de către specialiştii PC Garage.

“Idea de credit este una deja obişnuită pentru consumatorul român, de aceea credem că acest nou sistem destinat pasionaţilor de jocuri va fi unul de succes. Prin lansarea acestuia, ne-am dorit să oferim clienţilor noştri actuali şi viitori, şansa de a avea acces la cele mai performante echipamente de gaming. Ne place să gândim că astfel contribuim şi noi la naşterea şi dezvoltarea noii generaţii de atleţi eSports, în special a celor care până acum nu îşi permiteau achiziţia unui sistem de gaming ultra performant.” a declarat Răzvan Pop, Marketing Manager la PC Garage

Pentru pasionaţii de gaming ce doresc şi mobilitate, oferim o gamă foarte largă de laptop-uri gaming cu preţuri atractive ce pleacă de la 2.700 lei.

Recomandări:

  • ASUS Gaming 17.3 ROG GL753VE–  un laptop FullHD de 17”, echipat cu un procesor Intel Core i7-7700HQ, 8 GB DDR4 şi o placă grafică GTX 1050Ti
  • HP Gaming 15.6” OMEN 15-dc0019nq– un laptop FullHD, echipat cu un ecran IPS la 144Hz, procesor Intel i7-8750H, 8 GB DDR4 şi o placă grafică GTX 1050 Ti
  • Lenovo Gaming 15.6” Legion Y520– un laptop FullHD IPS, procesor Intel Core i5-7300HQ, 8GB DDR4 şi o placă grafică GTX 1050 Ti

Celor ce vor o adevărată staţie de gaming le punem la dispoziţie peste 30 de sisteme, asamblate şi testate de către specialiştii noştri.

Recomandări:

  • Red Viking Comic Con Edition– un sistem pentru pasionatul de jocuri la început de drum, capabil să ruleze în condiţii optime titluri precum Overwatch, GTA V sau CSGO.
  • Raptor 5 Comic Con Edition– un sistem de gaming conceput şi dedicat pasionaţilor de jocuri tip eSports, fie că este vorba de Overwatch, League of Legends, PUBG, Dota 2 sau CS GO
  • Black ShotgunX2– o “bestie” de sistem, echipat cu un procesor Ryzen 7 2700X, nu mai puţin de 16GB DDR4 şi o placă grafică GTX 1080 Ti 11GB GDDR5 X

Mai multe detalii despre campanie puteţi afla accesând https://www.pcgarage.ro/creditul-de-gaming-by-brd-finance/

Plantronics lansează Elara, o nouă staţie pentru utilizarea intensivă a telefonului mobil

Plantronics, pionier în domeniul echipamentelor audio și un lider în industria comunicațiilor, a lansat la nivel mondial Elara 60, o staţie pentru telefonul mobil – practic o categorie nouă de echipamente de comunicare – concepută pentru persoanele care folosesc intensiv telefonul mobil.

Având în vedere că 36% dintre angajaţii din birouri se bazează în principal pe telefoanele mobile pentru activitatea curentă, Plantronics a conceput o platformă prin care telefonul mobil poate fi utilizat integrat împreună cu computerul, graţie integrării native cu suita Microsoft Teams (aplicaţia pentru lucru colaborativ din Office 365), pentru a-i creşte poductivitatea.

Plantronics Elara conferă telefonului mobil acele caracteristici tipice telefonului fix – inclusiv cască, microfon, şi meniu accesibil. Staţia pentru telefon mobil primeşte notificări de la Microsoft Teams şi îi oferă utilizatorului posibilitatea de a activa suportul vocal cu o singură comandă. Pentru a folosi staţia, telefonul mobil trebuie conectat cu Plantronics Elara, iar încărcarea wireless disponibilă asigură funcţionarea continuă.

„Crearea de experienţe mobile a reprezentat o parte a ADN-ului Plantronics încă din prima zi a companiei iar Elara este dispozitivul cu care păşim pe un teren nou unde aducem telefonul mobil la nivelul de motor adevărat de colaborare pentru angajaţi şi clienţi”, a declarat Joe Burton, preşedinte şi CEO, Plantronics. „Datorită relaţiei noastre apropiate cu Microsoft, am decis să folosim puterea colaborării suitei Microsoft Teams ca experienţă nativă în Plantronics Elara.”

„Compania Microsoft este încântată că Elara este noul echipament cu care Microsoft Teams funcţionează pentru angajaţii care folosesc intens telefonul mobil. Cu Elara, Plantronics livrează o capacitate de colaborare simplificată care le permite utilizatorilor mobili să folosească uşor aplicaţia Teams”, a declarat Ilya Bukshteyn, Partner Director pentru echipamente în cadrul diviziei Microsoft Teams.

Plantronics Elara 60 le oferă utilizatorilor o mare flexibilitate în configurarea staţiei de telefon mobil conform cu preferinţele personale. Pe lângă integrarea nativă cu Microsoft Teams, sistemul de formare a numerelor de telefon, utilizatorii beneficiază şi de integrarea confortabilă cu căştile audio şi suportul pentru iOS şi Android.

Aceste opţiuni speciale transformă Plantronics Elara într-un motor de productivitate pentru angajaţi mobili. Dispozitivul mai dispune şi de alte funcţionalităţi utile: integrarea activă cu asistentul digital Microsoft Cortana, ecran color LCD pentru statusul bateriei, dispozitivele conectate şi alte informaţii, precum şi un sistem ingenios de blocare a staţiei de birou, pentru a nu fi mutată din loc.

Livrările Plantronics Elara 60 vor începe în primăvara anului viitor. Pentru mai multe detalii despre Plantronics Elara 60 accesaţi www.plantronics.com/product/plantronics-elara-60 . Pentru mai multe informaţii despre Plantronics şi soluţiile Polycom pentru platformele Microsoft, accesaţi Plantronics.com/Microsoft.

Golin & iSense Solutions analizează influenţa pe care o au social media asupra deciziei de cumpărare

 

Pentru 9 din 10 români, un review bun în social media înseamnă peste nota 4

Golin şi iSense Solutions au realizat un nou studiu sub umbrela Bold by Lowe Group, analizând influenţa social media asupra deciziei de cumpărare. Potrivit studiului, aspectele din social media care îmbunătăţesc încrederea românilor în produse sunt un review bun (51%) şi un review recent bun (49%), viteza de răspuns a brandului (37%) şi conţinutul de calitate (34%). La polul opus, pentru consumatori, cele mai puţin relevante sunt share-urile (16%) şi numarul de followeri ai brandului (12%).

Dacă 90% dintre romanii din mediul urban se informează de pe internet (site-ul brandului, magazine online sau social media) atunci când vor să facă o achiziţie, 63% aleg magazinele fizice sau showroom-urile şi 49% apelează la familie, prieteni sau cunoştinţe.

În ceea ce priveşte influenţa social media asupra deciziei de achiziţie, Facebook influenţează decizia de cumpărare a alimentelor (în proporţie de 23%), a produselor de casă şi accesorii (33%), a electronicelor şi electrocasnicelor (31%), a hainelor şi încălţămintei (36%), a energiei şi utilităţilor (17%), a serviciilor financiare (18%). YouTube inflențează decizia de cumpărare cel mai mult pentru electronice și electrocasnice (18%), urmate de produse de casă și accesorii (16%) și haine și încălțaminte (13%). Instagram influențează cel mai mult cumpărarea de haine și încălțaminte, 9% dintre persoanele intervievate afirmând că au fost influențate de acest mediu pentru cumpărarea lor.

„Social media este o componentă esenţială a vieţii de azi. Fie că ne aruncăm ochii în notificările de pe Facebook dis-de-dimineaţă, fie că adormim urmărind filmuleţe de pe YouTube sau ne decidem ce ţinută să ne cumpărăm pentru un festival, inspiraţi de postările influencerilor, am fost curioşi să aflăm ce relaţie există între comunicarea din social media şi decizia de cumpărare. Azi, când social media ne influenţează până la impulsul de cumpărare, este necesar să înţelegem ce se află în spatele cortinei şi cum putem fi din ce în ce mai prezenţi acolo unde sunt şi consumatorii noştri și cum putem fi relevanţi în comunicarea cu ei”, spune Irina Roncea, Deputy Managing Director, Golin.

„Acum consumatorii caută activ infomații despre branduri nu doar pe Google, ci și pe canalele de social media, unde avem, pe de o parte, informații oficiale de la branduri, dar și interacțiunea și experiența altor consumatori cu aceste branduri. Din analizele făcute de noi, am constatat că influența canalelor de social media în decizia de cumpărare este mai mare cu 20% dacă un consumator a fost expus la reclame pe canalul respectiv și, în paralel, s-a și informat activ pe acel canal despre produsele care îl interesau. Aceasta înseamnă că o strategie de construire de conținut, combinată cu o strategie de advertising, au un maxim de impact”, adaugă Traian Nastase, Managing Partner, iSense Solutions.

În ceea ce privește influența pe care românii simt ca o au în rândul celor din jurul lor, 7 din 10 români (vs. 6 din 10 în 2017), consideră că influenţează opiniile sau deciziile persoanelor din jurul acestora. Cum? Prin exprimarea părerii despre subiectele curente (77%), prin acordarea unor sfaturi pentru luarea unor anumite decizii de viaţă (72%) şi prin recomandarea de produse/ locuri/ evenimente (66%) etc.

Dacă discutăm despre analiza motivelor care i-ar determina să recomande un produs, pentru 98% din români primează calitatea, apoi experienţa cu produsul (88%), iar mai apoi preţul acestuia (74%), pe ultimele locuri fiind ambalajul produsului (40%) sau reclama (33%). Studiul realizat de iSense Solutions a vizat canalele de top din social media (Facebook, YouTube, Instagram, LinkedIn, Snapchat, Twitter şi Pinterest) şi următoarele şase categorii de produse: alimente, produse de casă şi accesorii, electronice şi electrocasnice, haine şi încălţăminte, energie şi utilităţi şi servicii financiare. Studiul a fost realizat de compania iSense Solutions în exclusivitate pentru Golin și a inclus un eșantion de 500 de respondenți, utilizatori de internet din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 16-55 de ani, pentru partea cantitativă. De asemenea, calitativ au fost realizate 3 interviuri in profunzime, cu utilizatori de social media cu vârsta cuprinsă între 19-36 de ani. Datele au fost culese online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro, în lunile august-septembrie 2018, și sunt reprezentative la nivel urban. Rezultatele studiului au un grad de eroare de +/- 4,38%, la un nivel de încredere de 95%.

BenQ prezintă EX3203R, gigantul de gaming cu ecran curbat

Monitor curbat certificat VESA Display HDR400 și AMD FreeSync 2

 Monitorul de 32” dedicat cinefililor și pasionaților de jocuri, combină imaginile HDR cu o experiență de gaming impresionantă, totul sub protecția oferită de tehnologia Eye-Care

București, România, Septembrie 2018: BenQ, companie recunoscută pe plan internațional pentru inovații în domeniul soluțiilor de imagine, anunță ultima sa inovație în materie de tehnologie vizuală, obținând certificările VESA Display HDR 400 și AMD FreeSync 2 pentru monitorul BenQ EX3203R. Acesta vine echipat cu un ecran curbat de 32” 2K 144Hz, oferind o experiență HDR excelentă pentru pasionații de filme, precum şi opțiuni foarte variate în materie de gaming, totul sub umbrela tehnologiei BenQ Brightness Intelligence Plus (B.I.+) ce protejează vederea în sesiunile prelungite de gaming sau filme.

“EX3203R combină într-un mod ingenios calitatea imaginilor HDR cu tehnologia B.I.+, optimizând imaginile luminoase şi oferind garanția că detaliile întunecate rămân foarte clare chiar și în condiții de lumină ambientală slabă.” a declarat Conway Lee, Președintele BenQ Corporation. “Folosind tehnologia FreeSync 2 pentru o experiență de gaming superioară, EX3203R îți oferă un divertisment de excepție sub confortul și siguranța oferită de tehnologia BenQ Eye Care.”

Certificarea VESA Display HDR400 asigură utilizatorii că BenQ EX3203R va reda perfect conținut HDR, oferind o luminozitate şi un contrast excepţional, un negru mai intens, detalii clare în zonele întunecate și culori optimizate, pentru a oferi o calitate video cât mai apropiată de realitate.

Monitorul BenQ EX3203R cu FreeSync 2 oferă culori impecabile, contrast și detalii în fiecare pixel, fiind o adiție excelentă pentru familia FreeSync 2.” a declarat Scott Herkelman, Vice Președinte și General Manager, Radeon Technologies Group, AMD. “Ultimii trei ani au fost foarte interesanți pentru tehnologia FreeSync de la AMD, de aceea suntem încântați să oferim şi mai multe opțiuni pasionaților de gaming pe PC și console, prin intermediul noului monitor de la BenQ. Utilizatorii pot experimenta un gameplay fluid, fără artefacte, alături de o luminozitate mare, nivele de negru excelente și o gamă largă de culori pentru conținut HDR, totul fără a compromite prețul.”

Pe lângă eliminarea artefactelor din imagini, a cadrelor imperfecte și a gameplay-ul greoi, tehnologia FreeSync 2 a ridicat standardul pentru monitoarele de gaming pe PC și console, având nevoie de panouri cu caracteristici speciale precum un refresh rate mare și o latență cât mai mică. Această tehnologie face din EX3203R un monitor perfect pentru gaming și redare de conținut HDR, mulțumită abilității de reproducere excepțională a culorilor, alături de un contrast superb și capacitatea de a reda detalii foarte fine. Combinând HDR cu tehnologia de protecție a ochilor, Brightness Intelligence Plus, EX3203R oferă confort vizual pe termen lung pentru sesiuni prelungite de gaming sau divertisment.

Brightness Intelligence Plus ajustează în mod automat luminozitatea ecranului, precum şi temperatura culorilor, oferind utilizatorului cea mai confortabilă experiență de vizionare. Se descurcă excelent, indiferent dacă se află în lumina caldă de acasă, sub influența luminii albe din birou sau sub directa strălucire a soarelui. Detectând simultan intensitatea conținutului afișat, monitorul ajustează automat luminozitatea din scenele luminoase, evitând supraexpunerea şi îmbunătățind detaliile din zonele întunecate, totul pentru a menține un nivel optim de claritate. Chiar şi atunci când luminozitatea ecranului este redusă, B.I.+ reușește să îmbunătățească nuanța şi saturația culorilor, oferind o reproducere precisă a culorilor.

BenQ EX3203R este disponibil în România prin partenerii BenQ locali la prețul de 2499 lei.

Afla mai multe despre EX3203R accesând: https://www.benq.ro/product/monitor/ex3203r/features/

Experimentează un nou tip de interacțiune TV, prin asistentul tău vocal!

imagine experienta tv

Un UI inedit, dedicat nevoilor și dorințelor tale

Odată cu intrarea pe piața de televizoare anunțată pentru începutul lunii octombriebrandul românesc Allview mai face un pas către extinderea funcționalității asistentului vocal, introducând-o pe AVI într-o nouă experiență. Specialiștii companiei au creat și implementat o nouă interfață, care îți va permite să vizualizezi rapid programul tv, videoclipurile sau filmele existente și să alegi ce vrei să vezi la televizor.

Întrebări și comenzi precum: Ce filme de comedie sunt în seara asta la tv?Redă știrile pe televizorul din living!Redă muzică românească pe televizor!,  își vor găsi de acum rapid răspunsul, salvându-ți timpul prețios, pe care l-ai fi pierdut la un  “search” clasic.

Recolta de toamna pastrata in boxpaleti de calitate

Boxpaletii din plastic – ambalajele ideale pentru recoltele de sezon

2018 ne-a oferit o vara capricioasa din punct de vedere al vremii pentru domeniul agricol, cu perioade de umiditate sporita, dar si perioade de seceta. Pentru unele plante a fost favorabila, pentru altele mai putin. Dar pentru ca roadele toamnei sa rasplateasca pe deplin munca, procesul de depozitare si distribuire a legumelor si fructelor in cele mai bune conditii este foarte important in economia unui agricultor. Aici intervin ambalajele care pot sa pastreze valoarea produselor pentru ca atunci cand ajung pe masa sau in conserve sa isi mentina nutrientii pentru care le cultivam. Cand vorbim despre fructe si legume, un ambalaj solid, dar usor, care pastreaza integritatea fizica si previne deteriorarile prin mucegaire si putrezire, este exact acea solutie inteligenta de care are nevoie un agricultor la recoltare. Iar Iridex Group Plastic propune pentru domeniul agricol o gama larga de ambalaje adaptate variatelor utilizari.

Ambalarea in boxpaleti

Teoretic, boxpaletii reprezinta un sistem ideal de ambalare pentru o gama larga de aplicatii, atat din domeniul agriculturii, cat si din industrie. Practic, variantele produse din lemn si utilizate inca pe scara larga au o serie de neajunsuri sub aspectul greutatii prea mari si variabile, igienei deficitare, absorbtiei de apa si producerii de mucegaiuri care deterioreaza rapid atat ambalajul in sine, cat si marfa din interior. O solutie mai eficienta de ambalare sunt boxpaletii din plastic. Acestia sunt realizati din materie prima virgina, o polietilena de inalta densitate (HDPE) non-toxica din punct de vedere alimentar, ce garanteaza o durata lunga de viata si rezistenta crescuta impotriva agentilor chimici, a inghetului, caldurii si a radiatiilor UV. In boxpaleti, legumele si fructele se pot depozita fara probleme in spatii de exterior cat timp ne mai bucuram de toamna. Colturile rotunjite si suprafata interioara neteda faciliteaza curatarea si nu agreseaza mecanic marfa din interior. Designul robust permite depozitarea, suprapunerea si transportarea alimentelor sau a bunurilor industriale.

Dimensiunile boxpaletilor sunt gandite astfel incat sa optimizeze utilizarea spatiului in camioane, containere si in depozite. Daca vorbim despre cantitati mari de marfa, optimizarea spatiului de transport reprezinta si economii prin reducerea numarului de drumuri necesare pentru o anumita cantitate de marfa. Iar pentru un agricultor chibzuinta este de esentiala pentru a avea rezultate de la an la an.

Intrucat boxpaletii din oferta Iridex Group Plastic nu absorb umezeala, greutatea boxpaletilor din plastic ramane constanta, astfel incat, la cantarirea containerul plin, veti sti exact ce cantitate de fructe sau de legume se afla in interior. Acesti boxpaleti au capacitati cuprinse intre 330 si 690 l, iar, in functie de nevoile de stivuire, boxpaletii pot fi prevazuti cu traverse.

Perforati sau plini, boxpaletii se aleg in functie de tipul de produs

Boxpaletii vin in doua variante: perforati sau plini. Varianta inchisa (plina) este potrivita pentru lichide si produse alimentare suculente cum sunt, de exemplu, strugurii. Datorita materiilor prime de inalta calitate din care sunt fabricati, boxpaletii sunt rezistenti la substante acide sau alcaline, atat diluate, cat si concentrate.

Atat structura de pereti dubli, cu ranforsari la colturi si in centru, cat si forma partii inferioare garanteaza o rezistenta mare la incarcare. Datorita colturilor rotunjite si  robinetului de scurgere cu diametrul de 1″ sau 2″ fixat de corpul boxpaletului, golirea, dar si curatarea interiorului se face foarte usor.

Boxpaletii inchisi pot fi utilizati si pentru stocarea produselor industriale de mici dimensiuni (la gramada). In agricultura, acesti boxpaleti sunt ideali pentru depozitarea sau transportul spre procesare a diferitelor fructe sau legume cum sunt: struguri, prune, piersici, rosii, castraveti etc., iar pentru industria alimentara, acesti boxpaleti sunt recomandati pentru depozitarea sau procesarea pe termen lung a produselor din carne sau lactate in spatii frigorifice.

Pe de alta parte, boxpaletii perforati permit circulatia aerului prin pereti, ceea ce ii recomanda pentru depozitarea si transportul produselor agricole sau a altor produse alimentare ce necesita aerare. Mai ales cand avem de-a face cu produse sensibile, cum sunt fructele si legumele, este important sa evitam supraincalzirea si transpiratia, fenomene care ar deteriora rapid marfa. Pentru productia de fructe sau legume, boxpaletii perforati sunt alegerea potrivita pentru transportarea si pastrarea acestora.

Depozitarea in spatii refrigerate nu reprezinta o problema, intrucat boxpaletii au o rezistenta ridicata la inghet, oferind in acelasi timp o usoara protectie la temperatura. Fiind usor de manevrat, riscul de alunecare si accidente in depozit este extrem de redus. La cerere, boxpaletii se pot personaliza prin stantarea de nume, logo-uri, instructiuni, numere seriale si grafica pe corpul boxpaletului.

Pe langa boxpaleti, in portofoliul Iridex Group Plastic puteti gasi si europaleti, precum si o gama variata de ambalaje pentru legume sau fructe, precum si diferite plase pentru protejarea culturilor.

Plantronics BACKBEAT GO 600 – casti premium wireless over-ear cu autonomie de 18 ore

Plantronics a lansat recent setul de casti over-ear BACKBEAT GO 600, produs cu o serie de caracteristici unice care cu siguranta vor fi pe placul pasionatilor de muzica.

Aceste casti wireless au niste cupe extrem de confortabile, ce folosesc tehnologia memory-foam pentru izolarea zgomotului pasiv si confort sporit in utilizare.
Noul device de la Plantronics este foarte usor: setul de casti are o greutate de numai 175 de grame.

Plantronics BACKBEAT GO 600 ofera un timp de ascultare de pana la 18 ore iar bateria se incarca in doar 90 de minute, ceea ce le face perfecte pentru utilizare pe timpul unei calatorii indelungate, oferind confort si muzica la cel mai inalt nivel.

Utilizatorul are optiunea de a comuta instantaneu intre doua moduri EQ: Bass Boost si Balanced.

Cu toate ca majoritatea utilizatorilor vor conecta BACKBEAT GO 600 la smartphone sau tableta prin Bluetooth, castile au un port jack si vin la pachet cu un cablu audio jack de 3,5mm pentru a putea fi folosite si impreuna cu un sistem PC ce nu dispune de functia Bluetooth.
Castile au o raza de conectare prin Bluetooth de pana la 10 metri.

Designul este simplu dar premium, foarte bine finisat, ceea ce confera un plus de eleganta.
Castile sunt subtiri si usoare iar datorita cupelor cu spuma cu memorie, purtarea lor va fi foarte comoda si vor oferi raportul perfect intre confort si izolare fonica. Sunet este foarte clar, cu bas puternic extrem de bogat si clar.

Cupele castilor Plantronics BACKBEAT GO 600 se pot plia pentru depozitare si transport usor, asigurand tot confortul, inclusiv cand sunt purtate pe gat

In cutia castilor se va regasi si manualul de instructiuni pe care este tiparita adresa de unde se pot descarca update-uri, precum si toate informatiile necesare pentru utilizare si functiile fiecarui buton in parte.

Pe cupa dreapta este localizat comutatorul on/off si pentru functia bluetooth,  butonul pentru raspunderea la apeluri si functia EQ (utilizatorul poate alege intre cele doua moduri, Bass Boost sau Balanced).

Pe cupa stanga se gasesc butoanele inainte/inapoi, pentru volum, functia mute, precum si portul USB si mufa jack.