Huawei anunță noile produse lansate, care vor fi disponibile și pe piața din România

București, 12 noiembrie – Huawei anunță o nouă gamă de produse care vor fi disponibile pe piața din România, începând cu finalul acestui an și începutul anului 2020. Printre acestea, se numără noul smartphone Nova 5T, care vine cu o cameră frontală ultra-clară de 32 MP, surprinzând perfect chiar și cele mai fine detalii, smartwatch-ul Watch GT2, cu un nou chipset și algoritm inteligent de economisire a energiei, pentru putere și eficiență și FreeBuds, căștile care se bucură de un sunet sunet clar, cu anulare activă a zgomotului.

„Suntem bucuroși să anunțăm noile produse Huawei în care avem toată încrederea că se vor ridica la standardul de calitate și inovație cu care brandul și-a obișnuit consumatorii din România. Fiecare dintre aceste produse vine cu îmbunătățiri vizibile, special gândite și create pentru nevoile utilizatorilor.”, declară declară Zachary Jianglinchao, Country Manager al Huawei Consumer Business Group România. „Telefoanele Huawei sunt apreciate ca fiind reprezentative pentru fotografia cu smartphone-ul, iar seria Nova nu face excepție, în special în segmentul camerelor pentru selfie-uri. Camera foto a modelului HUAWEI Nova 5T, spre exemplu, vine cu detalii precise și cu o claritate de neegalat, surprinzând perfect chiar și cele mai fine detalii.”, continuă acesta.

HUAWEI Nova 5T le oferă pasionaților de rețele sociale cele mai bune instrumente

HUAWEI duce la extrem designul smartphone-urilor, cu un raport chiar şi mai mare între ecran şi corp pentru noul telefon HUAWEI nova 5T. Ascunzând camera frontală sub ecran, ecranul HUAWEI nova 5T îşi păstrează integritatea completă, revoluţionând experienţa utilizatorului.

Utilizatorii de HUAWEI Nova 5T vor beneficia de camere foto și video premium și de o multitudine de funcții inteligente pentru a surprinde amintiri incredibile. Echipat cu patru camere AI montate pe spate care suportă fotografii de înaltă definiție, cu unghi ultra-larg, obiectiv macro și profunzime de câmp, HUAWEI Nova 5T reușește să surprindă imagini bogate și clare în orice tip de scenariu, de la peisaje vaste, la prim-planuri.

HUAWEI Nova 5T combină segmentarea semantică AI a imaginii cu tehnologia de optimizare a partițiilor, alături de un obiectiv HD de 48 MP, un obiectiv cu unghi larg de 16 MP, un obiectiv macro de 2 MP și un obiectiv bokeh de 2 MP, care pot prezenta clar detaliile din fotografie și pot echilibra expunerea în toate condițiile de iluminare.

Tehnologiile de fotografiere îmbunătățite cu AI, precum stabilizarea de imagine AI (AIS), blocarea expunerii automate (AEL) și blocarea focalizării automate (AFL), se îmbină pentru a garanta imagini clare și detaliate. Utilizatorii de HUAWEI Nova 5T vor beneficia, de asemenea, de capabilități puternice de editare video automată.

Watch GT2 – design nou și clasic, care promite să revoluționeze antrenamentele personale

Noul Huawei WATCH GT 2 poate face diferența între înot în bazin și în ape deschise și poate urmări stilul de înot, numărul de mișcări ritmice, SWOLF-ul, distanța, timpul, caloriile și viteza, înregistrând toate datele. Folosit în aer liber, smartwatch-ul oferă date incredibil de precise cum ar fi altitudinea, barometrul, direcțiile (folosind busola) și o redare 3D a oricărui traseu, dispozitivele fiind astfel ideale pentru drumeții și trail running.

Acesta le oferă utilizatorilor informații despre starea fizică pe tot parcursul zilei, pentru a-i ajuta să dezvolte obiceiuri și stiluri de viață sănătoase. Utilizatorii primesc informații despre numărul zilnic de pași, caloriile consumate și de câte ori se ridică în picioare într-o zi.

HUAWEI Watch GT 2 aduce în plus și un nou algoritm inteligent 2.0 de economisire a energiei. Acesta poate identifica în mod inteligent acțiunile utilizatorului în diferite situații, cum ar fi statul în picioare, simpla purtare sau sportul și ajustează consumul de energie pentru un echilibru perfect între performanță și consumul de energie. În timpul utilizării zilnice standard, autonomia crește cu 20% datorită modului dual inteligent Bluetooth de economisire a energiei. Durata de viață a bateriei se îmbunătățește cu 15% în timpul monitorizării inteligente a frecvenței cardiace.

Modelul HUAWEI WATCH GT 2 de 46 mm poate astfel să funcționeze continuu până la două săptămâni, atât cu monitorizarea inteligentă a frecvenței cardiace, cât și cu funcțiile de notificare pentru apeluri și apeluri Bluetooth cu utilizare săptămânală de până la 30 de minute, redare de muzică de până la 30 de minute, până la 90 de minute de exerciții și folosirea modului științific de somn pe timpul nopții. În modul clasic, modelul HUAWEI WATCH GT 2 de 42 mm poate funcționa continuu până la o săptămână.

Ambele modele au îmbunătățit mult durata bateriei în modul sport cu GPS. Modelul de 46 mm are o durată de viață a bateriei de 30 de ore în modul sport cu GPS, în timp modelul de 42 mm ajunge la 15 ore.

FreeBuds 3 – experiență audio uimitoare cu un design aerodinamic al microfonului

Noile căști HUAWEI FreeBuds 3 oferă utilizatorului o experiență audio uimitoare și un design extraordinar. Inspirată de natură, cutia perfect rotundă de încărcare este o bucurie pentru ochi și perfectă pentru a fi ținută în mână, în buzunar sau în geantă.

Designul Dolphin Bionic al căștilor HUAWEI FreeBuds 3 oferă confort și stabilitate, fiind proiectat ergonomic pentru un maxim de confort, în timp ce căștile transmit un sunet clar.

Prevăzută cu primul sistem pe chip (SoC) Bluetooth 5.1 în mod dublu BT/BLE certificat, tehnologia de transmitere pe două canale HUAWEI Isochronous și un proces audio lider în clasa sa de 356 Mhz, căștile HUAWEI FreeBuds 3 asigură o conexiune Bluetooth stabilă și rapidă, precum și o sincronizare audio și video exactă. Jocurile sunt mai palpitante, iar filmele devin o experienţă imersivă.

Tehnologia de control activ al zgomotului (ANC), combinată cu un procesor audio de clasă asigură o reducere precisă a zgomotului ambiental care se autooptimizează în timp real, captând și anulând zgomotul de fundal pe măsură ce acestea se modifică. Indiferent dacă utilizatorul se află într-un metrou aglomerat sau într-un restaurant zgomotos, acesta se poate bucura în continuare de un sunet clar pentru muzica pe care o ascultă.

Totodată, datorită chipset-ului inteligent A1, căștile HUAWEI FreeBuds 3 pot elimina zgomotul de fundal în timpul apelurilor, îmbunătățindu-ți în același timp vocea. Apelurile se aud la fel de bine ca într-o conversație față în față.

Prețuri și disponibilitate

Huawei Nova 5T este disponibil în magazinele partenerilor Huawei la prețul recomandat de 1699 lei, iar începând cu ianuarie 2020 se va putea achiziționa și din Huawei Experience Store Băneasa.

Watch GT2 este disponibil atât în Huawei Experience Store Băneasa și în Huawei Experience Shop Afi Cotroceni, cât și în magazinele  partenerilor oficiali din România, la prețul de 1099 lei.

FreeBuds3 vor fi disponibile în curând în magazinele proprii Huawei și în cele ale partenerilor autorizați din România.

Generația NESCAFÉ 3in1 – campania care susține tinerii să își îndeplinească visurile

84% dintre tineri renunță la visurile lor din lipsa curajului de a-și urma pasiunile este insightul de la care a pornit ideea campaniei Generația NESCAFÉ 3in1. Susținător activ al tinerilor, NESCAFÉ 3in1 și-a propus să ofere acestora sprijinul de care au nevoie pentru a-și transforma visurile în realitate.

Campania Generația NESCAFÉ 3in1 a debutat pe 16 septembrie, iar interesul manifestat de tineri cu privire la o astfel de inițiativă este foarte mare, înscriindu-se peste 100 de participanți în prima lună. Campania este dedicată tinerilor cu vârsta de peste 18 ani care doresc să  arate întregii lumi pasiunea lor. Fie că au talent la muzică, dans, desen sau orice altceva, tinerii se pot înscrie cu un video pe www.nescafe3in1.ro pentru a avea șansa să se numere printre cei 10 câștigători ai unui premiu în valoare de 2019 euro fiecare, bani pe care să îi folosească ulterior pentru a-și dezvolta și susține talentul.

Începuturile pot fi dificile, cu atât mai mult atunci când ești tânăr, ai o pasiune și îți dorești să îi dai viață. Acest fapt este susținut și de rezultatele unui studiu recent care relevă că 46% dintre tineri nu știu de unde să înceapă și 30% nu au pe cineva care să îi îndrume. Susținuți, însă, tinerii ar fi suficient de curajoși să dea talentului o șansă, 9 din 10 declarând că dacă ar beneficia de sprijinul necesar și-ar transforma talentul în carieră.

De-a lungul timpului, NESCAFÉ 3in1 a fost aproape de tineri, i-a provocat să fie ei înșiși și i-a susținut în inițiativele lor. Campania Generația NESCAFÉ 3in1 continuă aceste demersuri și in România, după ce în Serbia a ajuns deja la a doua ediție, și astfel oferă tinerilor talentați oportunitatea de a-și vedea visurile devenind realitate. Toți tinerii sunt încurajați să facă parte din #GeneratiaNESCAFÉ3in1 și să surprindă cu talentele lor, să se lase admirați și să fie increzători că pot vedea în realitate ceea ce acum este doar un vis.


Vlad Munteanu, Octavian Graure, Mihai Dimulescu (La povești cu Jimmy), Denisa Sima și Cătălina Ciobanu (Lee Heart), urmăriți de milioane de tineri, sunt dovada că niciun vis nu este imposibil. Cei cinci  susținători ai campaniei Generația NESCAFÉ 3in1 invită tinerii să se alăture campaniei sub sloganul „Arată-ți talentul” și la final vor juriza înscrierile.

Campania se desfășoară până pe data de 16 noiembrie, iar în acest interval participanții pot filma un videoclip în care își arată talentul, ca mai apoi să îl încarce pe platforma YouTube și să îl adauge în playlist-ul Generația NESCAFÉ 3in1. Top 50 cele mai votate clipuri vor fi supuse jurizării în perioada 17-29 noiembrie, urmând ca cei 10 câștigători ai unui premiu în valoare de 2019 euro fiecare să fie desemnați pe data de 3 decembrie. Regulamentul complet este disponibil pe www.nescafe3in1.ro.

Cuvântul shaorma ar putea intra în DEX

DEX-01

Un restaurant din Iași a inițiat recent un demers inedit: introducerea denumirii preparatului shaorma în Dicționarul Explicativ al Limbii Române.

Deși este parte din vocabularul curent de peste 20 de ani, numele acestui fel de mâncare nu există oficial în limba română. Cele două variante uzuale, șaorma și shaorma, sunt folosite alternativ de consumatori, fără un consens general.

Inițiativa de introducere a formei corecte în DEX a stârnit deja primele reacții online. Peste 2.000 de persoane au votat la sondajul inițiat pe Facebook; la momentul actual, shaorma conduce cu un scor de 5 la 1 în fața variantei șaorma. Pe de altă parte, lingviștii și scriitorii înclină pentru forma șaorma.

Gabriela Haja, cercetător ştiințific principal gr. I, dr., șef al Departamentului de lexicologie–lexicografie la Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, filiala Iași: „Dacă ar fi să adoptăm forma transliterată după arabă de englezi, atunci, ca și in cazul pizza, ar trebui să scriem shawarma. Dacă optăm pentru maniera de adaptare a altor neologisme, precum birou de exemplu, atunci aș propune șaorma. Aș susține varianta a doua dintr-un considerent analogic. La fel au fost adaptate la sistemul limbii române și alte nume de alimente sau mâncăruri de origine turcă ori arabă”.

Radu Paraschivescu, scriitor și jurnalist: „Mă gândesc că ar fi logic să fie şaorma. Nu am alt argument decât alte produse care încep cu “ş” şi vin de afară: şuberekştrudelşniţelşiştaouk”.

Cătălin Frâncu, fondator dexonline.ro: „Întrebarea este dacă șaorma/shaorma poate fi considerat neologism asimilat sau neasimilat, ceea ce presupune, printre altele, exact transliterarea lui în alfabetul românesc. Asimilarea este grea când cuvîntul folosește sunete inexistente în limba română. Dar șaorma nu are această problemă și cred că poate fi considerat ca asimilat”.

Sondajul online pentru șaorma versus shaorma este deschis în continuare și în această lună. Toți cei interesați pot vota pe Facebook, căutând #shaormaindex.

Rezultatele dezbaterii vor fi incluse în documentația depusă la Academia Română, care va susține necesitatea de a introduce cuvântul șaorma/shaorma în următoarea ediție a DEX-ului.

Inițiativa lingvistică aparține Class – un restaurant ieșean cu tradiție, frecventat de persoanele cu un stil de viață activ.

Allview dă startul campaniei de Black Friday pe 1 noiembrie

Allview anunță o perioadă prelungită pentru reducerile de Black Friday, 01 – 24 noiembrie. Având ca mesaj principal “24 de zile cu reduceri, 24 de zile cu bucurii”, campania de Black Friday oferă promoții la toate categoriile de produse: telefoane, televizoare, tablete, laptopuri și smart device-uri. Pe lângă reducerile de până la 75%, Allview a pregătit și un număr limitat de oferte de tipul “Cumperi 1, Primești 2”.

Printre produsele ce se vor regăsi în oferta de Black Friday, se numără:

Smartphone-ul Soul X6 Xtreme, primul telefon din România cu display Full View Amoled și Pop-Up camera, care va putea fi achiziționat la 1099 lei, cu o reducere de 35% față de prețul de lansare.

Televizoarele Smart, 40ATA6000 – F, cu diagonală de 40, prevăzute cu sistem de operare Android TV și Google Assistant integrat, vor putea fi achiziționate cu o reducere de 22%, la prețul de 1099 lei.

Hybrid S (Style) și Hybrid T (Trendy), cele mai populare smartwatch-uri ale brandului, o combinație perfectă între ceasurile clasice cu ace și smartwatch-urile cu touchscreen și funcții inteligente. Acestea vor putea fi achiziționate cu oferta de tipul “Cumperi 1, Primești 2”, la prețul de 799 lei.

Ofertele sunt valabile în limita stocului disponibil, începând cu data de 01 noiembrie, pe site-ul dedicat, www.allviewbf.ro. Îi încurajăm pe clienții noștrii să ne urmărească pe întreaga perioadă a campaniei, deoarece noi oferte vor fi adăugate săptămânal.

Pentru campania Black Friday, Allview a pregătit produse în valoare de 8,6 mil. euro și reduceri totale de 2 mil. de euro, cifrele referindu-se atât la campania individuală, cât și la cele desfășurate cu partenerii.

BenQ anunţă EX2780Q, un monitor perfect pentru pasionatul de jocuri

BucureștiRomâniaOctombrie 2019 – BenQ, companie recunoscută pe plan mondial pentru inovații în domeniul soluțiilor de imagine, anunţă noul monitor de gaming EX2780Q, un model ce vine echipat cu panou IPS, o diagonală de 27”, tehnologii HDRi și FreeSync.

Noul model BenQ oferă unghiuri de vizibilitate foarte largi, de 1780, atât pe orizontală, cât și pe verticală, putând acoperi spectrul de culoare DCI-P3 în proporție de 95%. Pentru că este un monitor dedicat segmentului de gaming, acesta are o rată de reîmprospătare a imaginii de 144Hz și include suport pentru tehnologia AMD FreeSync, astfel încât acțiunea din jocuri să fie afișată întotdeauna fluid și fără distorsiuni. Iar mulțumită tehnologiei HDRi, experiența vizuală oferită este mult îmbunătățită, scenele întunecate fiind astfel mai bogate în detalii. Mai mult decât atât, controlul inteligent al luminozității permite o redare clară și realistă a detaliilor, chiar și în zonele întunecate ale imaginii. Cu alte cuvinte, BenQ EX2780Q impresionează în primul rând prin calitatea deosebită a imaginilor afișate la o rezoluția nativă WQHD (2560×1440).

Acesteia i se adaugă o calitate audio de același nivel, susţinută de boxele 2.1 integrate ce au o putere de 2 x 2 W, plus 5W pentru subwoofer. Iar pentru o experiență optimă în orice scenariu de utilizare, sunt disponibile 4 moduri preconfigurate: Rock/Party, Cinema, Dialogue/Vocal, Pop/Live și Game.

BenQ EX2780Q vine ehipat atât cu un design, cât și cu un pachet de dotări pe măsura performanțelor sale. Astfel, carcasa adoptă un aspect modern, dominat de un maro metalic și o ramă foarte îngustă pe 3 dintre cele 4 laturi, ceea ce îl transformă într-o alegere potrivită și pentru configurațiile multi-monitor. De asemenea, este oferită conectivitate USB Tip-C ce permite transfer de date, alimentare cu o putere de până la 10W și un suport DP Alt Mode. Acesteia i se alătură un conector pentru căști, un port DP 1.4 și 2 porturi HDMI 2.0. În acest fel, monitorul este potrivit pentru o multitudine de surse de semnal video, incluzând PC-uri sau console de jocuri.

Pentru rezultate vizuale optime, EX2780Q este echipat cu mai multe moduri de afișare. Astfel beneficiem de Visual Edge, pentru efecte grafice îmbunătățite, Black eQualizer, pentru iluminarea suplimentară a zonelor întunecate din imagine, sau Color Vibrance, pentru ajustarea precisă a intensității culorilor și adaptarea imaginii la anumite cerințe de joc. Iar pentru un plus de confort în utilizare, accesarea setărilor este posibilă cu ajutorul telecomenzii deosebit de intuitive livrate în pachet, ce mai permite printre altele și utilizarea de scurtături sau controlarea boxelor integrate.

Problemele care pot apărea în cazul utilizării pe perioade lungi de timp nu au fost nici ele neglijate, astfel că EX2780Q vine echipat cu pachetul de tehnologii Eye-Care, precum Low Blue Light și Flicker Free, responsabile de reducerea semnificativă a oboselii la nivelul ochilor. Totodată, tehnologia Brightness Intelligence Plus garantează o experiență omogenă pe toată durata utilizării, prin ajustarea dinamică a luminozității și temperaturii de culoare în funcție de lumina ambientală.

BenQ EX2780Q este un monitor ce se adresează cu precădere pasionaților de jocuri care își doresc combinația optimă de performanță, calitate și confort.

Info: https://www.benq.eu/ro-ro/monitor/gaming/ex2780q.html

Video: https://www.youtube.com/watch?v=dauL2Kf6Pvs

NOILE CĂȘTI INTRAAURICULARE RAZER HAMMERHEAD TRUE WIRELESS ELIMINĂ ORICE LAG AUDIO

Noile căști intraauriculare de la Razer oferă o conexiune audio fără fir cu latențe deosebit de mici pentru o experiență auditivă completă și un avantaj în cadrul jocurilor mobile   

BUCUREȘTI, 30 octombrie 2019 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat căștile Razer Hammerhead True Wireless, care folosesc tehnologia Bluetooth 5.0 personalizată  pentru a oferi latențe deosebit de scăzute, calitate audio superioară și o durată extinsă de funcționare.

Sunet fără fir și fără lag

Căștile intraauriculare Razer Hammerhead True Wireless au fost concepute pentru a oferi o experiență audio captivantă atât pentru jocurile video, cât și pentru redarea de filme sau ascultatul melodiilor preferate, eliminând problemele întâlnite la astfel de dispozitive care se conectează prin Bluetooth. Implementarea unei conexiuni Bluetooth 5.0 cu latență deosebit de scăzută garantează că noile Razer Hammerhead True Wireless oferă o experiență audio bogată și clară. Mai mult, modul de utilizare Gaming Mode reduce latența căștilor la doar 60 de ms.

“Căștile intraauriculare Razer Hammerhead True Wireless sunt soluția perfectă pentru utilizatorii care pun accent pe mobilitate și care se află în căutarea unor căști fără fir,” a declarat Alvin Cheung, Senior Vice President al diviziei de periferice din cadrul Razer. “Utilizatorii se pot bucura de un sunet bogat și lipsit de lag indiferent dacă se uită la filme, ascultă muzică sau se bucură de jocurile lor preferate, fără să existe riscul de a se încurca în cabluri.”

Cu un difuzor cu diametrul de 13mm și un răspuns în frecvență de la 20 Hz la 20 kHz, noile Razer Hammerhead True Wireless combină sunetele înalte clare cu bași profunzi. Activând Gaming Mode care oferă cea mai mică latență posibilă, utilizatorii au garanția că sunetul și imaginea vor fi perfect sincronizate, rezultatul fiind o experiență cu adevărat captivantă.

 

Confort și control deplin

Căștile intraauriculare Hammerhead True Wireless au o durată de funcționare de până la trei ore cu o singură încărcare, carcasa de transport asigurând până la patru cicluri de încărcare complete, ajungând la un total de 15 ore de funcționare. Încărcabilă folosind un cablu USB-C, carcasa de transport păstrează în siguranță căștile Hammerhead True Wireless și le încarcă în mod automat atunci când acestea nu sunt folosite.

O aplicație pentru dispozitivele mobile facilitează personalizarea experienței oferite de Hammerhead True Wireless, prin alegerea limbii folosite și prin prezentarea gesturilor tactile prin care utilizatorii pot controla căștile.  Odată asociate cu un dispozitiv wireless,  Hammerhead True Wireless se vor conecta automat de fiecare dată când sunt scoase din carcasa de transport. În afară  de funcția de auto pairing oferită de tehnologia Bluetooth 5.0, controlul tactil și compatibilitatea cu tehnologia de asistent vocal, lista caracteristicilor include și rezistența la transpirație și stropire, standard IPX4.

Pentru mai multe detalii despre Hammerhead True Wireless, accesați această pagină.

 

DESPRE RAZER HAMMERHEAD TRUE WIRELESS

Căștile

  • Răspuns în frecvență: 20 Hz – 20kHz
  • Impedanță: 32 ± 15% Ω
  • Senzitivitate: 91 ± 3 dB @ 1 kHz
  • Putere de intrare maximă: 8mW
  • Difuzoare: 13 mm
  • Greutate aproximatică: 45.0 g

Microfon

  • Răspuns în frecvență: 300 Hz – 5 kHz
  • Raport semnal/zgomot: ≥ 55 dB
  • Senzitivitate: (@1 kHz): -42 ± 3 dB
  • Model de captare: Omnidirecțional

Control tactil

  • Controlul redării muzicii: Play, pause, skip, previous
  • Controlul apelurilor: Answer, reject, switch, end
  • General: Pair, power, activate smartphonevirtual assistant

Baterie

  • Tipul bateriei: baterie Li-Po reîncărcabilă de 275mAh
  • Durata de funcționare: Până la 15ore (luând în considerare carcasa de transport)*
  • Durata de încărcare: Până la 1.5 ore

* Depinde de condițiile de folosire

Rază

  • Raza conexiunii Bluetooth: Până la 10 metri

Compatibilitate

  • Dispozitive compatibile cu audio prin Bluetooth
  • Aplicații de Smartphone disponibile pentru dispozitivele Android și iOS

 

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Prețuri de la 119,99 Euro

Razer.com – disponibil acum

Pentru mai multe informații vizitați această pagină.

AMD oferă jocuri gratuite pentru cei care achiziționează plăci video Radeon sau procesoare Ryzen participante la promoție

AMD a anunțat două noi bundle-uri de jocuri pentru fanii Radeon și Ryzen. Până pe 31 decembrie 2019, gamerii vor primi unele dintre cele mai așteptate jocuri ale anului pe gratis, odată cu achiziția unui procesor Ryzen sau a unei plăci video Radeon participante la promoțiile AMD Radeon Raise the Game și AMD Ryzen Equipped to Win.

Pasionații de gaming care vor o performanță de top vor primi o copie gratuită, la alegere, între Borderlands 3 sau Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint, odată cu achiziționarea plăcilor video din seriile Radeon RX 5700, RX 590, RX 580 sau RX 570, sau a laptop-urilor și desktop-urilor eligibile, echipate cu Radeon.

De asemenea, gamerii pot lua parte și la campania AMD Equipped to Win, la care participă procesoarele din gama Ryzen 3000: odată cu achiziționarea unui procesor Ryzen 9, sau a unui Ryzen 7 3800X, gamerii vor primi gratuit Borderlands 3  și Outer Worlds. În plus, pasionații care vor cumpăra procesoare Ryzen 7 3700XRyzen 5 3600XRyzen 7 2700X sau Ryzen 7 2700 își vor putea alege o copie gratuită a unuia dintre jocurile menționate mai sus, Borderlands 3 sau Outer Worlds.

Better Together: Gamerii care vor opta pentru un sistem de top cu grafică Radeon și procesor Ryzen vor primi mai multe surprize odată cu achiziția componentelor: Combină un procesor Ryzen 9 din seria 3000 sau un Ryzen 7 3800X cu una dintre plăcile video Radeon RX 5700, RX 590, RX 580 sau RX 570 pentru a primi gratuit Borderlands 3, Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint și The Outer Worlds.

În plus, poți combina unul dintre procesoarele Ryzen 7 3700X, Ryzen 5 3600X, Ryzen 7 2700X sau 2700 cu plăcile video menționate mai sus pentru a primi gratuit, la alegere, două dintre jocurile Borderlands 3, Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint și The Outer Worlds.

Xbox Game Pass pentru PC: Pentru a beneficia de o ofertă și mai bună, toți gamerii care își vor cumpăra una dintre plăcile video Radeon participante la promoție, sau unul dintre procesoarele Ryzen eligibile vor primi, gratuit, trei luni de acces la serviciul Xbox Game Pass pentru PC, unde se vor putea juca peste 100 de titluri de top.

RAZER TARTARUS PRO OFERĂ O EXPERIENȚĂ DE CONTROL SUPERIOARĂ CU FIECARE APĂSARE DE BUTON

Razer Tartarus Pro le garantează utilizatorilor precizia deplină prin folosirea Razer™ Analog Optical Switches

 

BUCUREȘTI, 28 octombrie 2019 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat Razer Tartarus Pro. Cel mai nou membru al popularei familii de keypad-uri Razer Tartarus este primul astfel de periferic echipat cu switch-uri optice analogice, proiectate pentru a le oferi jucătorilor o experiență de control superioară.

Datorită folosirii Razer™ Analog Optical Switches, Tartarus Pro este capabil să măsoare distanțe de acționare diferite pentru fiecare tastă. Această funcție permite noului keypad să emuleze intrările analogice în mod asemănător thumbstick-urilor de pe un controller. În plus, jucătorii pot seta puncte de acționare a tastelor pornind de la 1.5mm pentru viteză sporită și până la 3.6mm pentru cei care preferă un sentiment deliberat de acționare.

Razer Analog Optical Switches se bazează pe un fascicul de lumină infraroșie care trece prin baza fiecărei taste, în timp ce un senzor măsoară punctul de acționare în funcție de cantitatea de lumină captată. Ca rezultat, switch-urile pot înregistra mai multe puncte de activare în cadrul aceleiași acționări a tastelor.

Această caracteristică le permite utilizatorilor să asocieze două funcții diferite fiecărei taste: primul care se activează în momentul acționării parțiale a tastei și al doilea în momentul parcurgerii complete a traiectoriei. Datorită acestei funcții duale, Razer Tartarus Pro ușurează execuția unor combinații de taste complicate și oferă o experiență de folosire superioară prin adaptarea la stilul de joacă a fiecărui utilizator.

“Razer Analog Optical Switches contribuie la progresul tehnologiei din diferitele tipuri de tastaturi,” a declarat Alvin Cheung, Senior Vice President al diviziei de periferice din cadrul Razer. “Noul Razer Tartarus Pro oferă o serie de noi posibilități, printre care și controlul îmbunătățit al mișcărilor din cadrul jocurilor de curse sau FPS-urilor, prin introducerea în peisajul jocurilor PC a controlului analog disponibil până acum doar pe controllere.”

Noul Tartarus Pro are 32 de taste programabile, inclusiv un thumbpad direcțional cu patru axe, cărora li se pot asocia diverse acțiuni în funcție de nevoile individuale ale fiecărui utilizator. Cele opt profiluri încorporate pot fi schimbate cu ușurință dintr-o apăsare de buton, făcându-se astfel instantaneu comutarea între diferitele funcții asociate tastelor.

O alternativă personalizabilă la orice tastatură, noul Tartarus Pro este compatibil cu orice joc video ce poate fi jucat cu gamepad, fără să fie nevoie de integrare suplimentară.

DESPRE RAZER TARTARUS PRO

  • Razer™ Analog Optical Switches
  • 32 taste programabile
  • Fiecare tastă dispune de o funcție secundară
  • Iluminare Chroma ce permite alegerea din peste 16,8 milioane de culori
  • Thumb-pad direcțional programabil cu patru axe
  • Schimbare instant între cele opt profiluri de utilizator
  • Comenzi macro fără limită
  • Compatibil Razer Synapse
  • Cablu acoperit cu fibră împletită
  • Profiluri personalizabile nelimitate prin Razer Synapse

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Prețuri pornind de la 149,99 Euro

Razer.com – disponibil acum
Japonia – disponibil acum pe ambele culori, Negru și Mercury
Restul lumii – disponibil acum pe negru; începând din decembrie 2019 pe Mercury

Pentru mai multe informații despre Razer Tartarus Pro, vizitați acest link.

ELKO organizeaza un seminar Smart Security dedicat solutiilor de management al traficului si parcarilor

ELKO Romania, companie membra a grupului ELKO specializata in distributia unei game largi de echipamente, solutii IT si electronice de consum, a organizat un nou seminar dedicat partenerilor sai. In cadrul seminarului au fost prezentate cele mai noi tehnologii din domeniul securitatii, dar si modul in care sistemele integrate compuse din echipamente si solutii de ultima generatie pot eficientiza anumite procese, precum managementul traficului si al parcarilor.

Securitatea bunurilor si persoanelor reprezinta unul dintre elementele care stau la baza oraselor inteligente, avand ca efecte eficientizarea operatiunilor, pe de o parte, si imbunatatirea calitatii vietii, pe de alta parte. Din acest motiv, industria solutiilor de securitate s-a dezvoltat in mod accelerat pe parcursul ultimilor ani, iar tehnologiile utilizate in acest domeniu s-au diversificat semnificativ, pentru a acoperi toate cerintele si necesitatile utilizatorilor. Odata cu imbunatatirea metodelor de protectie, s-a observat insa si o modificare a atacurilor, care au devenit mai sofisticate. Pentru a putea raspunde prompt noilor provocari din domeniul securitatii, utilizatorii, integratorii si dezvoltatorii trebuie sa colaboreze cat mai strans, astfel incat sa inteleaga corect avantajele oferite de tehnologia moderna, modul in care aceasta poate fi exploatata optim si beneficiile oferite de proiectarea si implementarea unor solutii integrate. Din acest motiv, ELKO Romania organizeaza periodic seminarii tematice, in cadrul carora partenerii sai pot afla noutatile din diferite domenii, direct de la reprezentantii companiilor producatoare de solutii si echipamente.

Sub titlul “Solutii de management al traficului si parcarilor”, seminarul Smart Security, planificat pentru ziua de marti, 22 octombrie, isi propune sa informeze partenerii ELKO in legatura cu noutatile tehnologice, demonstrand in acelasi timp avantajele oferite de integrarea unor solutii de ultima generatie, ca modalitate de rezolvare mai eficienta a unor teme consacrate in domeniul securitatii video. Aceasta tema are ca punct de plecare un studiu care arata ca, pana in anul 2025, in fiecare zi vor fi efectuate 6.2 miliarde calatorii motorizate in orasele din toata lumea. Asta inseamna o crestere a numarului de participanti la trafic, care, pe langa necesitatea unei infrastructuri imbunatatite, presupune o provocare imensa pentru toate centrele de management al traficului, care vor fi nevoite sa se bazeze tot mai mult pe tehnologie moderna, performanta si eficienta.

In cadrul seminarului, producatori de seama in domeniile supravegherii video, conectivitatii, analizei si stocarii de date au prezentat ultimele noutati din domeniul securitatii. Astfel, Axis Communications a prezentat solutii video retea, remarcandu-se de-a lungul timpului prin calitatea si flexibilitatea solutiilor, in timp ce ATEN este lider mondial in solutii de conectivitate si solutii complete de administrare. La randul sau, Metrici este o companie specializata in dezvoltarea de solutii de analiza video pentru traficul rutier, precum recunoasterea automata a numerelor de inmatriculare, iar QNAP este un producator recunoscut in toata lumea pentru calitatea echipamentelor sale de stocare a datelor in retea. Pe parcursul unei zile, Andrei-Bogdan Gavril, Sales Engineer si Trainer pentru regiunea CEE la Axis Communications, Bogdan Mihalcea – Country Manager la ATEN, Vlad Georgescu – Managing Partner la Metrici, Alexandar Atanasov, Channel Business Manager CEE la Milestone Systems  si Andrei Stincaseanu – Territory Sales Manager la QNAP, au prezentat cele mai noi tehnologii create de companiile mentionate, dar si modul in care pot fi folosite acestea cat mai eficient si cum pot fi ele integrate in solutii complexe, cu performante optime.

Seminarul Smart Security dedicat solutiilor de management al traficului si parcarilor a avut loc la ELKO Demo & Training Center din Bucuresti. Evenimentul se adreseaza firmelor din domeniul securitatii si supravegherii video.

Pentru mai multe informatii, vizitati pagina dedicata evenimentului:

https://www.elko.ro/evenimente/smart-security-seminar-1.

Iridex Group Plastic a prezentat solutii de reducere a cantitatii de deseuri depozitate

Iridex Group Plastic a prezentat astazi solutii de reducere a cantitatilor de deseuri depozitate in cadrul conferintei nationale “Solutii privind reducerea cantitatilor de deseuri depozitate”, organizate de revista InfoMediu in parteneriat cu Federatia Asociatiilor de Dezvoltare Intercomunitara (FADI) la RAMADA Parc,  unde Iridex Group Plastic este partener oficial.

Evenimentul a propus o serie de dezbateri cu privire la noutatile legislative in domeniul gestionarii deşeurilor si a serviciilor publice la nivel national pe teme precum: tratarea deseurilor, metodologii de lucru care au in vedere trasabilitatea acestora, precum si dezbateri sustinute de catre participanti privind: Imbunatatirea sistemelor de management al deseurilor si Relatiile de colaborare intre actorii de pe lant, precum si formarea unui Grup de lucru pentru modificarea si completarea normelor legislative din domeniu.

Avand in prim plan grija fata de mediu, reprezentantii Iridex Group Plastic au pus in valoare in cadrul prezentarii portofoliul de solutii pentru colectarea, tratarea, compostarea si stabilizarea deseurilor organice pe care le ofera compania, precum si gama de echipamente industriale pe care le poate pune la dispozitie in vedere reducerii cantitatii de deseuri depozitate si a eficientizarii intregului flux. Printre acestea se numara: containere de colectare deseuri mobile, cu incarcare laterala, semiingropate, containere ingropate, platforme hidraulice, echipamente de compostare a deseurilor organice din sistemul HORECA, echipamente de compostare la scara industriala cu membrana semipermeabila si sistem de aerare pozitiva, echipamente de pretratare si stabilizare deseuri organice prin hidroliza termica, sisteme de digestie anaeroba a deseurilor organice.

Solutiile si tehnologiile promovate de Iridex raspund cerintelor privind economia circulara si atingerea tintelor privind reciclarea deseurilor impuse de Uniunea Europeana.