Rob McElhenney și Ryan Reynolds au anunțat colaborarea
Wrexham AFC a prezentat cea mai recentă achiziție a clubului: HP Inc., lider global în domeniul tehnologiei. HP va fi partenerul de tehnologie al clubului, la nivel global, furnizând dispozitive și servicii care să ajute echipa de fotbal galeză, recent promovată, să aibă succes pe teren și în afara lui.
Clubul a anunțat vestea printr-un videoclip în care apar co-președinții Rob McElhenney și Ryan Reynolds explicând viziunea lor tehnologică pentru Wrexham.
“HP s-a născut într-un garaj în 1939 și a devenit una dintre cele mai importante mărci de tehnologie din lume. Wrexham Association Football Club s-a născut într-un bar în 1864 și a pornit pe drumul lucrurilor mărețe”, au declarat co-președinții Wrexham AFC, Rob McElhenney și Ryan Reynolds. “Nu ne-am putea gândi la un partener mai bun în această cursă, pentru club și pentru comunitate. În plus, chiar avem nevoie de un upgrade pe partea de tehnologie. Sunt destul de sigur că, pe unele dintre computerele noastre, încă mai avem prăjitoare de pâine zburătoare salvate ca screensaver.”
Tehnologia HP – inclusiv laptopuri de înaltă performanță, accesorii pentru PC și servicii necesare pentru stilul hibrid de muncă – va fi folosită în tot clubul și în cadrul funcțiilor de back-office, precum și pentru a îmbunătăți experiența fanilor.
“Ca și în cazul fotbalului, tehnologia are puterea de a conecta și a uni oameni din întreaga lume”, a comentat Vikrant Batra, Global Chief Marketing Officer la HP. “Pasiunea fanilor lui Wrexham de a se mobiliza în jurul echipei de fotbal pe care o iubesc, în toate momentele bune sau rele, a fost o sursă de inspirație pentru noi, cei de la HP. Suntem încântați să oferim puterea tehnologiei noastre clubului și comunității, sprijinindu-i să-și atingă obiectivele.”
Pe lângă furnizarea de tehnologie inovatoare care să alimenteze următorul episod din povestea incredibilă a clubului Wrexham, HP își propune să aibă un impact semnificativ și în comunitatea locală. E un obiectiv care se înscrie în misiunea HP de a deveni cea mai sustenabilă și echitabilă companie de tehnologie din lume – prin accelerarea echității digitale, promovarea drepturilor omului și susținerea acțiunilor climatice.
Directorul executiv al Wrexham AFC, Humphrey Ker, a declarat: “Suntem încântați de parteneriatul cu HP – expertiza lor va ne fi de mare folos și este exact de ceea ce are nevoie clubul pentru a-și continua drumul, odată cu revenirea în Ligă. Ca parte a proiectului de reamenajare a stadionului, am acordat prioritate utilizării tehnologiei pentru a crea cea mai bună experiență pentru fani. Tehnologia și know-how-ul HP ne vor ajuta să realizăm acest lucru.”
Logo-ul HP va apărea pe mâneca tricoului de meci de la începutul sezonului 2023-2024, inclusiv în mult anticipatul turneu de vară “USA Invasion” 2023 – unde Wrexham AFC întâlnește echipe precum Chelsea, Manchester United și LA Galaxy, în Carolina de Nord, California și Pennsylvania. Urmăriți @Wrexham_AFC, @HP și vizitați www.wrexhamafc.co.uk pentru mai multe informații.