- Cea mai mare comandă realizată prin magazinele din platformă a depășit 23.000 de lei și a constat în preamplificatoare și convertor audio
- Cele mai mari creșteri ale volumelor de comenzi au fost înregistrate de categoriile Electronice, Casă și bucătărie, respectiv Frumusețe și igienă personală
București, 29 noiembrie – Platforma SaaS de management automatizat și centralizare a activităților de eCommerce easySales anunță că valoarea medie a comenzilor de Black Friday realizată prin magazinele din platformă a fost de 265 de lei, în creștere față de cei 190 de lei din 2022, iar două treimi dintre cumpărători au optat pentru plata online a achizițiilor.
Cea mai mare comandă de Black Friday realizată prin magazinele din platformă a depășit 23.000 de lei și a constat în preamplificatoare și convertor audio.
Cele mai mari creșteri ale volumelor de comenzi au fost înregistrate de categoriile:
- Electronice, +124%
- Casă și bucătărie, +106%
- Frumusețe și îngrijire personală, +81%
Comparativ cu anul 2022, volumul de comenzi s-a dublat, iar datele sunt influențate și de creșterea numărului de comercianți din platforma easySales si de cele 13 noi marketplace-uri integrate în acest an.
Cele mai mari vânzari sunt înregistrate în cele mai mari județe din România: București, Ilfov, Cluj, Timiș, Iași, Brașov, Constanța, Prahova, Dolj, Sibiu, unde conceptul de Black Friday este deja popular și puterea de cumpărare este mai mare.
Surpriza a provenit din vânzările înregistrate în alte țări – 2% din totalul vânzărilor înregistrate în easySales sunt din SUA, Ungaria, Bulgaria, Germania, și Anglia.
Magazinele care folosesc platforma easySales au generat automat, până în prezent, 4,38 milioane de facturi, 4,37 milioane de AWB-uri, iar numărul produselor listate pe marketplace-uri se apropie de 14 milioane.
Recent, evoluția easySales a fost recunoscută prin distincția Gold Award în cadrul finalei InnovX Scale Up Accelerator.
Despre easySales
easySales este o platformă B2B și un start-up în creștere rapidă, lansat în aprilie 2019. Platforma a devenit populară prin serviciile cloud care conectează jucătorii din comerțul electronic cu toate sistemele externe, în doar câteva minute. Beneficiile principale sunt: gestionarea centralizată a comenzilor din multiple canale, listarea rapidă a produselor pe multiple canale de vânzare, sincronizarea stocurilor în timp real, analiza dinamică a prețurilor și a vânzărilor, traducere automată. Soluția easySales a fost desemnată finalistă a concursului Uipath Automation Award în luna Octombrie 2021 și, în mai 2022, a devenit finalistă în programul EBRD Star Venture, dedicat dezvoltării accelerate și extinderii start-up-urilor cu potențial din Europa, ce pot să consolideze ecosistemul de eCommerce cu soluții de automatizare. Mai multe informații sunt disponibile pe www.easy-sales.com pe facebook și linkedin.