București, 21 Noiembrie 2023— În zilele noastre, este destul de greu să ne închipuim cum ar arăta o zi fără conexiune la Internet. Fie că lucrăm sau ne relaxăm, aceasta a devenit indispensabilă, iar în ultimii ani—în timpul pandemiei de Covid-19, dar și ulterior—nevoia unei rețele stabile, sigure și de încredere a devenit și mai importantă. Lista de activități online s-a extins, utilizatorii pot acum participa la cursuri, pot face cumpărături sau pot chiar conversa cu sisteme de tip inteligență artificială, totul la distanță de un click.
„Evoluția constantă și poziționarea în rând cu trendurile în materie de tehnologie sunt devizele companiei noastre. Permanent, am urmărit atât nevoile rețelelor business, cât și ale rețelelor de acasă și ne-am focusat resursele în a le putea îndeplini pe toate, rând pe rând. Iar lansarea dispozitivelor cu tehnologie Wi-Fi 7 reprezintă încă un pas în evoluția TP-Link, cât și o dovadă a preocupării noastre în a livra cele mai performante și noi echipamente Wi-Fi care să îndeplinească nevoile permanent schimbătoare ale utilizatorilor. Această lansare în premieră este un prim teaser a ceea ce va urma, pregătind calea pentru epoca Multi-Gigabit a rețelelor din mediul business și celor de acasă. – a declarat Simona Nijnic, Sales Director TP-Link România.”
Odată cu această evoluție și cu numărul din ce în ce mai ridicat de dispozitive conectate la nivel global, au apărut și nevoi de rețea suplimentare care să ofere o viteză superioară de navigare, dar și o capacitate crescută de transmisii simultane de date.
Tehnologia Wi-Fi 7 este răspunsul la multe dintre aceste cereri din ce în ce mai complexe ale utilizatorilor, iar TP-Link vine în întâmpinarea lor cu primele dispozitive Wi-Fi 7 din portofoliul companiei și care vor fi disponibile în curând pe piața din România, după reglementarea spectrului Wi-Fi 7 la nivel național.
Ce aduce în plus tehnologia Wi-Fi 7?
Cea de-a șaptea generație Wi-Fi introduce banda ultra-wide de 320 MHz, latență mult mai scăzută și o capacitate sporită a rețelei, toate traducându-se în performanțe fără precedent și într-o eficiență mult mai ridicată a transmisiilor dintre dispozitive.
Performanța rețelei Wi-Fi 7 fiind completată de o serie de tehnologii avansate, precum 4096-QAM, Multi-RU și Multi-Link Operation care îi vor ajuta să navigheze pe Internet de 4.8 ori mai repede comparativ cu versiunea precedentă Wi-Fi 6, și de 13 ori mai rapid raportat la standardul Wi-Fi 5. Un avantaj major care se va resimți direct în experiența utilizatorilor este și throughput-ul cumulat de până la 46 Gbps, adică o capacitate de 5 ori mai mare prin comparație Wi-Fi 6.
În plus, dezvoltarea Wi-Fi 7 a permis îmbunătățirea ratei de transfer, aceasta fiind de până la 20% mai mare față de generația anterioară, ceea ce înseamnă o eficiență mai ridicată a transmisiilor de date. Pentru o performanță și mai bună, datorită tehnologiei Multi-Link Operation, Wi-Fi 7 folosește cele trei benzi de frecvență de care dispune pentru a livra informațiile către utilizator. Acest lucru are ca rezultat o îmbunătățire majoră a experiențelor online, de la gaming și streaming, la cloud computing. TP-Link a reunit toate aceste avantaje într-o nouă gamă de dispozitive dedicate utilizatorilor care își doresc să se pregătească pentru a se bucura de toate beneficiile tehnologiei Wi-Fi 7.
Așadar, fie că ne referim la un stil de viață smart, prin oferirea de conexiuni stabile pentru un număr mare de dispozitive IoT conectate, ori o îmbunătățire a conexiunii pentru mediul de business, tehnologia Wi-Fi 7 este modalitatea ideală prin care utilizatorii se vor putea bucura la maximum de cele mai recente inovații din lumea tehnologiei.
Primele dispozitive TP-Link Wi-Fi 7 vor fi lansate în curând în România
Primele echipamente și dispozitive TP-Link compatibile Wi-Fi 7 au fost prezentate și urmează să fie disponibile în numeroase piețe din lume, inclusiv și în România.
Compania va aduce în țara noastră mai multe produse compatibile cu cea mai recentă generație Wi-Fi, dedicate atât consumatorilor casnici, cât și mediului business. În mod natural, prin tehnologiile avansate de care dispun, aceste dispozitive și echipamente se vor plasa în zona high-end a gamelor TP-Link, pregătind rețelele de acasă și pe cele business de epoca multi-gigabit.
Din seria echipamentelor business, menționăm primele Access Point-uri TP-Link Omada Wi-Fi 7 care vor ajunge în România, modelele EAP783 și EAP770.
EAP783 este echipamentul mai performant dintre cele două Access Point-uri Omada Wi-Fi 7. Standardul Wi-Fi 7 Tri-Band BE19000 îi conferă lui EAP783 viteze wireless cumulate de până la 19 Gbps, AP-ul impresionând prin cei până la 11520 Mbps în banda de 6 GHz și prin cele 2× Porturi Ethernet 10G cu suport PoE++ ce oferă avantajele conexiunilor prin cablu, lipsite de interferențe, și mai multă flexibilitate în procesul de instalare când vine vorba de rețelele business multi-gigabit.
EAP770 se remarcă în primul rând prin designul său compact, fiind capabil să se integreze discret în mai multe spații. Iar prin standardul Wi-Fi 7 Tri-Band BE9300, EAP770 poate oferi viteze Wi-Fi cumulate de până la 9.3 Gbps, alături de 1× Port 10G PoE++ pentru conectarea prin cablu.
Iar pentru protejarea rețelelor Wi-Fi 7 profesionale, EAP783 și EAP770 introduc în gama TP-Link Omada și standardul de securitate WPA3-Enterprise, ce reprezintă o evoluție a standardului WPA2-Enterprise, introducând Protected Management Frames pentru toate conexiunile WPA3.
Continuând cu gama de dispozitive consumer, menționăm două dintre produsele-vedetă care fac parte din această nouă serie extrem de performantă, sistemele mesh Deco BE65 și Deco BE85, care duc experiența de conectivitate la un nou nivel, oferind acoperire puternică în toată locuința, latență scăzută și viteze mai mari, indiferent de activitățile desfășurate online.
Sistemul mesh multigigabit Wi-Fi 7 Deco BE65 oferă acoperire în întreaga locuință și viteze de 5760 Mbps (în banda de 6 GHz), 2880 Mbps (în banda de 5 GHz) și 574 Mbps (în banda de 2.4 GHz). La rândul său, Deco BE85 pune la dispoziție Wi-Fi tri-band de până la 19 Gbps – 11520 Mbps (în banda de 6 GHz), 5760 Mbps (în banda de 5 GHz) și 1376 Mbps (în banda de 2.4 GHz). Datorită tehnologiei Wi-Fi 7, ambele sisteme mesh de ultimă generație oferă performanțe semnificativ îmbunătățite, viteze mai mari, lățime de bandă crescută, latență mai mică și, la nivel general, o eficiență sporită a conexiunii în orice mediu de utilizare.
În plus, cele 4 porturi de 2.5 Gbps ale lui Deco BE65 maximizează viteza Internetului, fiind cu până la 2.5 ori mai mare decât viteza oferită de un port Gigabit Ethernet tipic. Portul suplimentar USB 3.0 face din acest sistem mesh o soluție ideală pentru protejarea rețelei de acasă. La rândul său, Deco BE85 este echipat cu două porturi WAN/LAN de 10 Gbps – un port RJ45 și un port RJ45/SFP+, oferind suport flexibil atât pentru conexiuni prin fibră, cât și pentru cele din cupru. Și acest dispozitiv integrează porturi suplimentare de 2.5 Gbps și un port USB 3.0, toate acestea contribuind la o experiență online completă și complexă.
Noua generație de sisteme Deco Mesh compatibile Wi-Fi 7, de asemenea, oferă funcția Seamless AI-Driven Mesh, care le asigură utilizatorilor streaming neîntrerupt atunci când se deplasează prin casă. Concret, acestea permit configurarea unei rețele unificate – cu un singur nume și o parolă unică, iar prin tehnologia AI-Roaming încorporată se folosesc de algoritmii proprii pentru a crea soluția Wi-Fi ideală. Astfel, utilizatorii se pot bucura de streaming fără întreruperi la cele mai rapide viteze posibile, fără griji. Iar cu cea mai recentă tehnologie Wi-Fi 7 MLO, debitul de agregare dat de soluția de backhaul wireless combinată cu cea prin cablu este crescut. În acest fel, debitul general este îmbunătățit și latența este redusă, oferind o acoperire mai mare, conexiuni mai stabile și mai fiabile.
Nu în ultimul rând, dispozitivele oferă compatibilitate extinsă și interoperabilitate, datorită protocolului Matter. Deco funcționează, astfel, ca un controler central pentru a gestiona toate dispozitivele certificate Matter. Protocolul permite comunicarea fără întreruperi între dispozitivele IoT pe diverse platforme, indiferent de producător și, în plus, permite accesarea dispozitivelor din rețeaua locală (LAN) prin aplicația Deco chiar și atunci când casa utilizatorului nu mai este conectată la Internet.
Deco BE65 și Deco BE85 sunt compatibile cu toate generațiile Wi-Fi și funcționează cu orice furnizor de servicii de Internet și cu orice modem, pot fi instalate în doar câteva minute prin aplicația Deco și se bucură de securitate avansată, datorită funcției HomeShield, care protejează dispozitivele conectate în rețea.
Routerele compatibile Wi-Fi 7 vor fi și ele disponibile în România în perioada următoare, iar primele modele care își vor face apariția pe piață sunt Archer BE900, Archer BE800 și Archer BE550. Astfel, utilizatorii se pot aștepta la o redefinire a experienței de conectivitate Wi-Fi, cu performanță de top, conexiuni ultra-rapide și latență redusă la minimum, totul într-un nou design inovator.
Noul Archer BE900 oferă acoperire maximizată și viteze Wi-Fi 7 Quad-Band de până la 24.4 Gbps, care le permit dispozitivelor utilizatorilor să ruleze la viteză maximă. Aceștia se vor putea bucura de streaming fluid 4K/8K, de jocuri captivante AR/VR, dar și de viteze de download incredibil de rapide. Cele două porturi de 10G – un port WAN/LAN combinat Ethernet/Fibră de 10 Gbps, alături de un port WAN/LAN de 10 Gbps, precum și cele 4 porturi de 2.5 Gbps, 1 port de 1 Gbps și 2 porturi USB asigură flexibilitate maximă și debit sporit, în vreme ce cele 12 antene poziționate optim oferă mai multă capacitate, conexiuni mai puternice și mai fiabile și mai puține interferențe.
Din punctul de vedere al design-ului, Archer BE900 vine cu o carcasa metalică, ce conferă dispozitivului un aspect elegant și îl ajută să se integreze perfect în orice locuință. Un ventilator mai mare și o carcasă construită cu precizie asigură o răcire optimă, în condiții de performanță, în așa fel încât utilizatorii să se poată bucura de cea mai bună experiență, în orice situație. Routerul integrează și un ecran LED care poate afișa starea vremii, ora, dar și texte sau chiar emoji-uri, fiind capabil să redea până la 3000 de elemente grafice personalizate.
Un alt router compatibil Wi-Fi 7 care va putea fi cumpărat în curând pe piața din România este Archer BE800, un dispozitiv care oferă viteze de până la 19 Gbps, integrează un port WAN/LAN combinat Ethernet/Fibră de 10 Gbps, un port WAN/LAN de 10 Gbps, 4 porturi de 2.5 Gbps și 1 port USB 3.0 și asigură flexibilitate maximă și debit sporit.
Compatibilitatea Wi-Fi optimizată și cele 8 antene poziționate optim împreună cu tehnologia Beamforming oferă mai multă capacitate, conexiuni mai puternice și mai fiabile și mai puține interferențe. Archer BE800 funcționează cu routerele EasyMesh și extensii de gamă pentru a forma Wi-Fi Mesh fără întreruperi, prevenind scăderea vitezei și lag-ul la deplasarea prin locuință. De asemenea, designul modern conturat de carcasa metalică și de ecranul LED fac din acest router un dispozitiv potrivit pentru orice locuință a viitorului.
Nu în ultimul rând, utilizatorii vor putea achiziționa în România și modelul Archer BE550, un router care asigură viteze de ultimă generație, performanță sporită pentru toate dispozitivele conectate în rețea și acoperire maximizată, în așa fel încât utilizatorii să se poată bucura, de asemenea, de streaming și gaming de mare performanță, într-un nou produs de top. Archer BE550 oferă și compatibilitate EasyMesh, iar securitatea routerelor din gama Archer compatibile Wi-Fi 7 este asigurată prin soluția HomeShield.
Instalarea se realizează simplu și rapid, prin utilizarea aplicației Tether sau folosind interfața web TP-Link. Astfel, utilizatorii pot seta primirea de notificări la conectarea de noi dispozitive în rețeaua proprie și pot actualiza foarte ușor firmware-ul dispozitivelor cu doar un click în aplicație.
Iar acesta este doar începutul. În timp, pe măsură ce lumea tehnologiei va trece la implementarea pe scară largă a acestui standard, tot mai multe dispozitive se vor alinia, conturând astfel un nou etalon de eficiență și rapiditate. Iar efectele se vor resimți tot mai puternic în viitor, transformând experiența online a utilizatorilor.
Dispozitivele TP-Link compatibile Wi-Fi 7 vor putea fi achiziționate în curând, din magazinele partenere.