Impacarile dintre consumatori si banci, cu 30% mai multe fata de anul trecut. Conciliatorii CSALB explica cele mai importante cazuri de anul acesta

11 iulie, București. În primele șase luni din 2023 băncile au acceptat spre negociere 420 cereri trimise de consumatorii de servicii financiare către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Apetitul de negociere al băncilor este cu 27% mai mare față de perioada similară din 2022, iar numărul negocierilor încheiate cu succes a crescut cu 30%.

Astfel, până în acest moment, în 340 de cazuri consumatorii au parcurs întregul proces de conciliere (depunere cerere, negociere, hotărâre finală – soluție acceptată de ambele părți), cu o treime mai mulți decât în perioada similară din 2022. Alți 290 de consumatori au ajuns la o înțelegere amiabilă direct cu băncile/IFN-urile, după ce au apelat la CSALB. Față de anul trecut, creșterea acestor înțelegeri directe este de 20%.

| LIVE CSALB | În sprijinul informării consumatorilor de servicii și produse financiare, CSALB a inițiat un Dialog Live online, în care consumatorii pot adresa întrebări conciliatorilor CSALB. În prima jumătate a anului au avut loc patru astfel de întâlniri online transmise pe canalele de social media ale Centrului. O parte dintre recomandările și spețele detaliate de conciliatorii CSALB pot fi citite și vizionate în linkurile de mai jos.

COMISIOANE “ABUZIVE”

| LIVE 1 CSALB | https://fb.watch/lzSObOSN02/

Mircea Stroe, conciliator CSALB: Existența unui simplu comision, nu îl face abuziv. Dreptul unei bănci de a aplica un comision este strict reglementat. Am avut anul  acesta situații în care consumatorii s-au adresat CSALB cu privire la diverse comisioane și am găsit împreună cu ei și cu banca soluții alternative, pentru că ei au înțeles că acele comisioane pe care le plăteau erau legale. Ce am putut să facem în cadrul negocierilor a fost să mai reducem din cuantumul acelor comisioane. Sau, în alte situații, a fost redusă marja de dobândă a băncii. Adică, un consumator a venit cu o problemă de comision, i s-a explicat, a înțeles, dar i-am găsit o soluție alternativă care să satisfacă nevoia lui de diminuare a ratelor. 

DAREA ÎN PLATĂ SOLUȚIONATĂ AMIABIL | LIVE 1 CSALB | https://fb.watch/lzV3pOKN8E/ 

Ionuț Ștefan, conciliator CSALB: Darea în plată nu reprezintă dorința nimănui. Băncile nu își doresc să devină proprietarii locuințelor, bunurilor mobile și imobile. Pentru că asta în termeni economici înseamnă costuri de administrare. Contractul de credit este viu și pot să apară tot felul de problemei de-a lungul timpului pe care trebuie să încerci să le depășești. Eu personal nu cred nici în dare în plată, nici în procesele în instanță. Pentru că nu este ceea ce părțile își doresc în mod real și în al doilea rând sunt timpul și costurile care vin cu astfel de situații. De aceea recomand dialogul și concilierea în cadrul CSALB, chiar și când există un proces de dare în plată.

CUM SE NEGOCIAZĂ CU BANCA | LIVE 2 CSALB | https://fb.watch/lzWvtpWw4b/

Camelia Popa, conciliator CSALB: În urma negocierilor cu banca în cadrul CSALB majoritatea consumatorilor doresc să își diminueze rata lunară.  După ce i se analizează situația financiară și chiar se observă că acest consumator nu are resurse sau acestea i s-au diminuat, banca propune una sau două soluții de rezolvare a problemei. Noi analizăm propunerile împreună cu consumatorul și revenim către bancă în situația în care consumatorul nu poate plăti ratele, în ciuda concesiilor făcute de bancă. Sunt mai multe runde de negocieri pentru că trebuie să ținem cont de ceea ce poate plăti consumatorul. Degeaba i-ar oferi banca mai multe soluții dacă acesta nu poate efectiv să achite datoria. Trebuie găsit un echilibru.

COMPLETAREA CERERII DE NEGOCIERE CU BANCA | LIVE 2 CSALB | https://fb.watch/lzWgUI0IgT/ 

Dragoș Gheorghe, conciliator CSALB: De foarte multe ori întâlnesc situații în care consumatorii care intră în negociere cu băncile nu ne trimit nici măcar contractele de credit spre analiză. Trebuie să revin la consumator, să îi solicit documente, scadențarele pe care le-a primit, să înțeleg exact ceea ce-și dorește, cum vede el eficientizarea raportului cu banca. De multe ori, consumatorii își doresc ceva, dar nu știu cum să ajungă acolo. Le recomand să formuleze cererile de așa manieră încât să ne ajute pe noi, dar implicit să se ajute pe ei înșiși ca să poată obține cât mai mult din negociere. Conciliatorii nu sunt avocații vreuneia dintre părți. Noi suntem un liant între consumator și bancă și nu putem să generăm către bănci cereri pe care consumatorii nu le-au formulat.

AMÂNAREA RATELOR | LIVE 3 CSALB | https://fb.watch/lAPXGWnz2F/ 

Nela Petrișor, conciliator CSALB: Am remarcat anul acesta multe cereri pentru un termen de grație în plata ratelor.  Consumatorii solicită o amânare de 3 luni, 6 luni și chiar de un an, ceea ce am reușit să obțin în urma negocierii cu una dintre bănci. Consumatorii au nevoie de această perioadă pentru că nu doar ratele au crescut, ci și prețurile la energie, alimente, transport. A venit perioada aceasta după o altă perioadă grea din pandemie când mulți au avut dificultăți financiare. De aceea, unii consumatori vor o perioadă în care să respire și să o poată lua de la capăt. Din fericire, băncile au reacționat foarte bine pentru că și banca dorește să-și păstreze clienții. Iar un client care primește o astfel de înțelegere din partea băncii, cu siguranță va rămâne un client fidel și va angaja și alte contracte cu acea bancă.

CE POȚI OBȚINE DIN NEGOCIEREA CU BANCA | LIVE 3 CSALB | https://fb.watch/lAPSJAyvSV/ 

Septimiu Stoica, conciliator CSALB: Eu am întâlnit mai des în perioada aceasta reclamarea unor comisioane și renunțarea de către bancă la ele, precum și îmbunătățirea condițiilor de creditare prin micșorarea ratelor. Consumatorii nu trebuie să se ghideze după rezultatele pe care le-au obținut alții, chiar dacă situațiile par similare! Pentru că băncile pot să aibă politici diferite în funcție de situația consumatorului sau de istoricul de plată al acestuia. Poate fi un caz social, un om care parcurge o perioadă critică sau care rămâne fără locul de muncă. Astfel de situații pot găsi înțelegere chiar la instituții considerate reci și rigide cum sunt instituțiile bancare. Sunt cazuri absolut spectaculoase și oamenii pot obține până la anularea soldului rămas în plată.

DE CE BANCA NU DOREȘTE EXECUTAREA SILITĂ | LIVE 4 CSALB | https://fb.watch/lEIQKLENfe/ 

Alina Radu, conciliator CSALB: Dacă un consumator cere băncii oprirea executării silite și ștergerea datoriei, șansele de reușită sunt mici. Este dificil să găsim o soluție de mijloc în cazurile în care consumatorii au așteptări atât de mari. Pe de altă parte, băncile când sunt în executare silită opresc curgerea dobânzilor și penalităților. Ele se află în situația în care pot recupera de cele mai multe ori doar parțial creditul rămas restant mai ales că, de cele mai multe ori, băncile apelează la executarea silită asupra imobilelor și contează prețul la care pot fi valorificate acestea. De aceea există interes din partea băncilor să găsească o soluție de mijloc, inclusiv în situații de executare silită. Important este ca și consumatorul să ofere ceva. Am avut cazuri în care consumatorul a reușit să strângă o parte din banii datorați băncii, banca a acceptat să facă o reducere substanțială a soldului creditului aflat în executare și în felul acesta banca a renunțat la executare, după negocierea în cadrul CSALB.

ATITUDINEA BĂNCILOR FAȚĂ DE CONCILIERE | LIVE 4 CSALB | https://fb.watch/lHwjvHCN9m/ 

Mihai Tănăsescu, conciliator CSALB: Băncile au atitudini diferite față de concilierea cu consumatorii. Cu unele bănci este o plăcere să cooperezi: sunt prompte în răspunsuri și extrem de profesioniste. Dar sunt alte bănci cu care parcă joci tenis la perete. Orice ai propune, răspunsul băncii este invariabil același. De aceea, cred că din ce în ce mai mulți oameni vor intra pe site-ul CSALB, nu numai să se intereseze despre cazurile care au fost soluționate, ci și despre cum se raportează băncile la negocierea cu clienții lor. Reputația pe care și-o construiesc băncile prin intermediul concilierilor este binevenită, deoarece acest Centru a fost creat ca o supapă socială, într-o situație în care, la acel moment, exista un dezechilibru între bănci și consumatori.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul  CSALB: „În prima jumătate a anului CSALB a înregistrat cel mai mare procent de negocieri încheiate cu împăcarea părților. Astfel, 95% dintre negocieri s-au încheiat cu acceptarea soluțiilor propuse de conciliatorii Centrului și doar în 18 cazuri părțile nu au ajuns la un acord și nu au acceptat soluția conciliatorilor. Acest lucru demonstrează, pe de o parte, calitatea concilierilor, iar pe de alta, încrederea dintre consumatori și bănci, care îi determină să ajungă mai ușor la o înțelegere cu beneficii reciproce. În primul semestru al anului consumatorii au trimis aproape 1.600 de solicitări către CSALB. Creșterea este de 17% față de numărul înregistrat în 2022, iar acest fapt a fost determinat de dificultățile de plată cu care s-au confruntat consumatorii din cauza inflației și, implicit, a majorării dobânzilor la credite. Încurajăm băncile să continue această abordare de dialog cu consumatorii și să găsească soluții de reechilibrare a contractelor acolo unde realitatea socială și financiară justifică sprijinul instituțiilor de credit.”

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Peste 800 de profesioniști români au participat la cea de-a doua ediție a Conferinței Naționale de Vânzări, organizate de Arta de a NU vinde

Vineri, 7 iulie 2023, în București, a avut loc cea de-a doua ediție a Singurei Conferințe Naționale de Vânzări, organizată de Arta de a NU vinde (ADNV). Peste 800 de profesioniști din Capitală și din țară au luat parte la evenimentul care i-a avut pe scenă pe Andrei Dunuță, fondatorul seriei de evenimente ADNV, trainer și consultant în vânzări, și pe invitatul său, Jeffrey Gitomer, trainerul de vânzări numărul 1 în SUA și unul dintre cei mai bine vânduți autori de cărți de profil din toate timpurile.

Conferința de o zi a adus împreună antreprenori, directori ai marilor companii și experți în vânzări, cu diferite niveluri de senioritate, oferindu-le atât inspirație, opțiuni de dezvoltare, de rafinare a tehnicilor existente și de învățare a unor strategii noi, cât și momente de networKING și divertisment, toate dirijate împreună cu Mihai Morar, moderatorul evenimentului.

“Tema de anul acesta a fost <<De la PION la CAMPION>>, o metaforă din șah, la care eu țin foarte mult, pentru că exprimă obiectivul nostru pentru oamenii de vânzări din România. Totodată, evenimentul a reprezentat, în sine, o mutare pe tabla vânzărilor, mutare de care profesioniștii din țară aveau nevoie pentru a trece la nivelul următor în carieră. Feedback-ul primit de la sutele de participanți ne dovedește că evenimentul a fost un real succes pentru peisajul autohton, un T0 pentru industria locală, fiindcă a adus pe masă noi principii de business, adaptate vremurilor și contextelor pe care le traversăm”, a declarat Andrei Dunuță, fondator ADNV.

Arta de a NU vinde și Jeffrey Gitomer, parteneriat care revoluționează vânzările în România

Prezența pe scenă a lui Jeffrey Gitomer, cunoscut drept Regele Vânzărilor în SUA, a fost apreciată de publicul român, care a avut ocazia să învețe strategii și principii de top, care pot fi implementate imediat în modelele lor de afaceri. Abordarea sa, caracterizată de un stil oratoric extrem de convingător și coerent a cucerit participanții. Autorul celebrei cărți “Biblia Vânzârilor”, un bestseller pe lista New York Times, s-a declarat extrem de mulțumit de interacțiunea cu participanții, dar și de întreaga experiență de pe scena românească.

“Am găsit în Andrei Dunuță un partener de încredere, cu care sunt mândru să lucrez. Felul în care am rezonat a făcut ca el să devină vocea mea în România, un promotor excelent al principiilor și viziunii mele. Mă bucur să extind colaborarea cu el și să demarăm noi proiecte de succes împreună”, a declarat Jeffrey Gitomer.

Arta de a NU vinde va crea în următoarele luni noi produse și programe alături de trainerul american, orientându-se atât în zona de publicare de cărți și materiale educaționale, cât și în realizarea de conținut video, dedicat exclusiv pieței românești.

“Obiectivul meu pe termen scurt este ca, în calitate de trainer certificat de către Jeffrey Gitomer, să facilitez accesul la strategiile, cărțile și materialele sale și, de asemenea, să realizăm împreună un curs video, ce va face parte din seria <<De la PION, la CAMPION>>. Asocierea cu Jeffrey vine să întărească angajamentul meu de a schimba vânzările în România și România prin vânzări.”, a completat Andrei Dunuță.

In cele 4 zile, peste 277.000 de fani au celebrat cea de-a 5 a editie neversea

ÎN CELE 4 ZILE, PESTE 277.000 DE FANI AU CELEBRAT CEA DE-A 5 A EDIȚIE A CELUI MAI MARE FESTIVAL ORGANIZAT PE O PLAJĂ DIN EUROPA. EDIȚIA ANIVERSARĂ A NEVERSEA A FOST UNA MEMORABILĂ!

J BALVIN, HEADLINER AL ULTIMEI SERI NEVERSEA, A PREGĂTIT UN SHOW EXCEPȚIONAL PENTRU ZECILE DE MII DE OAMENI DE LA MAISNTAGE.

Ultima noapte a ediției aniversare a celui mai frumos și mai colorat festival organizat pe o plajă din Europa, Neversea, a fost unică și a oferit celor peste 70.000 de fani momente incredibile. Artiștii și DJ-ii naționali și internaționali au reușit să ofere show-uri incredibile. Festivalul Neversea a reușit să ofere un mix perfect de genuri muzicale, iar în cele 4 zile de festival, 277.000 de fani s-au bucurat de diversitatea muzicală, de mare, de răsărit și de experiențe memorabile, alături de prieteni și de cei peste 150 de artiști din lineup-ul celor patru zile de festival.

LOCO CON NEVERSEA”, așa ar putea fi descris live-ul unuia dintre cei mai așteptați artiști din line-up-ul acestei ediții, columbianul J Balvin, care a avut un show total.

Cel mai ascultat artist latino pe platfoma Spotify, căștigător a trei premii Grammy, omul din spatele celui cel mai urmărit videoclip al unui artist latino din toate timpurile pe platforma YouTube, columbianul J Balvin, “The Prince of Modern Reggaeton”, a ajuns pentru prima dată la Neversea și și-a cucerit fanii cu un live perfect.

Zecile de mii de fani de la mainstage s-au bucurat de fiecare moment, au cântat și au dansat ca un adevărat “latino gang”. Balvin a interacționat tot timpul cu publicul și a invitat pe scenă o fană a festivalului Neversea, alături de care a cântat „LA CANCIÓN” (J Balvin & Bad Bunny).

Aici mă simt ca acasă, am sentimentul că sunt român și aș putea să locuiesc aici. Vă mulțumesc și vă iubesc!”, acestea au fost cuvintele adresate fanilor festivalului Neversea de J Balvin.  Ca la fiecare apariție live, columbianul a semnat celebrul pantof sport, pe care apoi l-a oferit unui fan din public.

În semn de apreciere pentru fanii festivalului, J Balvin a cântat în premieră o piesă pe care urmează să o lanseze ca single oficial, iar publicul a fost în delir. Toată lumea de la mainstage a cerut un “bis”, iar Balvin a răspuns afirmativ. Columbianul a cântat piesa la care a colaborat cu Bad Bunny și Cardi B, single-ul “I Like It“, piesă cu peste 1,7 miliarde de stream-uri pe Spotify.

Un alt moment care a dus distracția de pe plajă la un alt nivel a fost set-ul lui Salvatore Ganacci. Un artist nonconformist, suedezul a fost “pata de culoare” a ediției aniversare a festivalului Neversea. Nu a fost doar un DJ set, a fost un spectacol vizual, mișcările de dans și glumele lui Ganacci au stârnit hohote de râs. Aflat în turneu de promovare pentru noul album, “Take Me To America”, Salvatore a inclus în live-ul de la mainstage o premieră, noul single “Your Mother”.

Legenda techno Paul Kalkbrenner a reușit să își hipnotizeze fanii. Un live set de 90 de minute, o călătorie plină de emoție prin cultura techno underground, iar publicul s-a bucurat la fiecare beat. Toată lumea a cântat în momentul în care Kalbrenner a inclus în live set-ul său o producție iconică,,, Sky and Sand”. A fost un moment autentic de bucurie și pentru DJ-ul german, dar si pentru zecile de mii de oameni aflați la mainstage.

La finalul show-ului, Paul Kalkbrenner a făcut o reverență în fața fanilor Neversea, pentru care a mai rămas pe scenă pentru un bis.

Fiecare dintre cele patru zile ale festivalului Neversea au fost o bucurie pentru fanii care s-au bucurat de artiștii ajunși pentru prima dată în România. Rapper-ul american Lil Uzi Vert, a fost primit cu un uriaș entuziasm de fanii Neversea. Cu un show live în care a inclus cele mai cunoscute piese din discografia sa, “XO Tour Lif3”, piesa cu o cifră record de accesări pe Soptify, de peste 1,9 miliarde de ascultări, “Suicide Doors” sau “20 Min”, dar și piese din cel mai nou album, “Pink Tape”. Lil Uzi Vert a fost impresionat de fanii festivalului Neversea care i-au oferit un dar neașteptat: un desen cu artwork-ul noului material discografic. “România ești incredibilă!”, acesta a fost modul în care Lil Uzi Vert a ales să le mulțumească zecilor de mii de fani de la mainstage.

Alok, DJ-ul care ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari DJ ai lumii, Top 100 DJ Mag, a fost una dintre premierele oferite de organizatorii Neversea pentru ediția aniversară. Aflat pentru prima dată la festivalul de la malul Mării Negre, Alok a pregătit o surpriză fanilor de festival, a invitat-o pe scenă pe INNA, împreună cu care a lansat succesul “It Don’t Matter”. A fost un moment excelent primit de fani, INNA a purtat drapelul national și a cântat alături de aceștia.  “Neversea ești minunat, România, te iubesc!”, acestea au fost cuvintele cu care Alok și-a încheiat set-ul de la mainstage.

Australianul Timmy Trumpet a dus distracția de festival la nivelul următor. Cu o combinație de muzică clasică și EDM Big Room, Trumpet și-a lansat, în premieră la Neversea, cel mai nou single “Eternety”.

Organizatorii Neversea au pregătit fanilor câte un live act pentru fiecare dintre cele patru zile de festival. Artistul de origine americană, Lil Pump, headliner-ul celei de-a doua zi de distracție la malul Mării Negre, a fost impresionat de modul în care a fost primit de publicul din România pentru care a pregătit un show special. Rapper-ul a cântat alături de public de la prima până la ultima piesă, iar la final le-a mulțumit fanilor din România.

Aflat în lista celor mai buni 10 DJ ai lumii, Steve Aoki a fost așteptat cu mare bucurie de fanii Neversea, festival de care DJ-ul și producătorul american este îndrăgostit. Energia lui Aoki a dus distracția la nivelul următor, în cea de-a doua zi a festivalului Neversea. DJ-ul a avut 20 de torturi pregătite special pentru celebrul moment „Cake Me!”.

Artistul, compozitorul și producătorul nigerian CKay a venit  pentru prima dată în România, în cea de-a treia zi celui mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea. Nigerianul s-a conectat cu publicul din România, alături de care a cântat “Love Nwantiti.

Unul dintre cei mai așteptați DJ din mainstage-ul Neversea a fost maestrul future house, Don Diablo. Olandezul care este unul dintre cei mai inovatori artiști ai scenei electronice, a fost extrem de emoționat de revederea cu fanii din România și din străinătate, cărora, în semn de mulțumire pentru susținerea constantă, le-a pregătit un show special. “Salut, Neversea! Vă iubesc și vă mulțumesc!”, acesta a fost mesajul lui Don Diablo.

Cea de-a cincea ediție a festivalului Neversea a fost plină de culoare, de piese ascultate în premieră, de lacrimi de bucurie, de hohote de răs, de dans până la răsărit, a fost despre cea mai faină gașcă de prieteni care a cântat alături de artiștii preferați la fiecare dintre cele șase scene ale festivalului. Neversea 2023 a fost locul în care, împreună, am construit noi amintiri.

Organizatorii au lansat oficial și posibilitatea de register pentru ediția 2024: http://neversea.com/register

Toți fanii Neversea se pot înscrie pentru a fi primii care beneficiază de abonamente la un preț special. Toți cei care se înregistrează pe platformă și completează chestionarul vor beneficia de UN VOUCHER 100 de RON pe care îl vor putea folosi la achiziția abonamentului de festival.

Rezultate OPPO România în prima jumătate a anului 2023: notorietate de peste 70% și 6 produse noi pe piață

București, 7 iulie 2023 – OPPO, brandul global de tehnologie, sărbătorește trei ani de la intrarea pe piața din România, având în prezent, o notorietate de peste 70% în rândul populației. În primele luni ale acestui an, OPPO a lansat pe piața locală 3 noi modele de smartphone-uri, 2 tipuri de căști wireless și o tabletă, extinzând portofoliul de produse astfel încât să răspundă tuturor cerințelor utilizatorilor români.

„Anul acesta ne-am concentrat pe extinderea portofoliului pentru a acoperi cele mai solicitate categorii de produse din piață, iar până la finalul anului vom continua să adăugăm noi modele din cunoscuta gamă Reno, precum și produse de volum din seria A”, a declarat Yang Shaohua, General Manager OPPO România.

În primul trimestru al acestui an, OPPO a lansat pe piața locală primul smartphone pliabil din portofoliul său disponibil la nivel european. Stocurile pentru OPPO Find N2 Flip s-au epuizat în prima lună după disponibilitatea în magazine, susținute și de creșterea notorietății brandului. OPPO Find N2 Flip este primul produs din portofoliul OPPO care beneficiază de patru ani de actualizări majore pentru sistemul de operare – ColorOS și 5 ani de actualizări de securitate.

În același timp, în segmentul produselor de volum, modelul OPPO A98 5G, lansat la finalul lunii mai, a înregistrat performanțe record, devenind cel mai bine vândut model OPPO din categoria sa de preț. OPPO A98 5G este primul telefon din gama medie de preț care este dotat cu cameră foto cu microscop, aceasta fiind întâlnită doar la modelele high-end ale producătorului. Mai mult,  telefonul împrumută  și alte performanțe de la modelele vârf de gamă, precum bateria de 5.000 de mAh cu tehnologie SUPERVOOCTM de 67W. În plus, OPPO A98 5G vine cu funcția Batery Health Engine care protejează durata de viață a bateriei pentru a asigura o utilizare mai îndelungată. Ecranul cu frecvență de 120 Hz, tehnologia RAM Expansion și sistemul de operare ColorOS 13 transformă A98 5G într-un telefon care oferă o experiență de utilizare fluidă.

Din perspectiva notorietății brandului, datele OPPO arată că în prezent, 2 din 3 consumatori din România au auzit deja despre brand și sunt familiari cu colaborările globale ale companiei, cum ar fi cele cu UEFA Champions League sau turneele de tenis Roland Garros și Wimbledon. Aceste campanii au fost comunicate la nivel local sub sloganul “Inspiration Ahead”, însoțite de lideri de opinie precum Ilie Dumitrescu. Succesul și interesul românilor față de aceste campanii a determinat decizia brandului OPPO de a continua implementarea la nivel local a  parteneriatelor strategice de comunicare ale grupului.

„Piețele europene, inclusiv România, sunt importante pentru OPPO, iar compania are planuri ambițioase, pe termen lung fiindcă suntem aici pentru a rămâne! Chiar dacă mediul extern al industriei smartphone-urilor este provocator, rămânem activi și operaționali, continuând să fim tot mai aproape de consumatorii noștri și să le oferim cea mai bună experiență de produse și tehnologie”, a declarat Yang Shaohua.

De asemenea, la nivel local, compania are în plan participarea la evenimentele majore de cumpărături din acest an, cum ar fi “Back to school”, Black Friday sau campaniile de Crăciun, și intenționează chiar să deschidă canale proprii de vânzare până la finalul anului.

TikTok este Partener Oficial de Continut al Tomorrowland 2023

București, 6 iulie 2023 – TikTok și Tomorrowland fac echipă pentru a oferi comunității globale o călătorie spectaculoasă în lumea muzicii, unității și magiei. TikTok devine astfel Partenerul Oficial de Conținut al festivalului de muzică electronică, Tomorrowland!

TikTok ține ritmul cu Tomorrowland

TikTok și Tomorrowland vor aduce comunitatea mai aproape ca niciodată și vor transmite LIVE pe TikTok concertele headlinerilor de pe Main Stage, momente din spatele scenei, dar și conținut special creat de artiști și creatori pentru a prezenta comunității globale momentele unice din cadrul festivalului.

Prin acest parteneriat, TikTok le va oferi fanilor muzicii oportunitatea să pășească în lumea #Festivalului consacrat, găzduind 24 de livestream-uri cu artiști, DJs și producători renumiți la nivel mondial inclusiv Steve Aoki, Dimitri Vegas & Like Mike, Amber Broos, Lost Frequencies, Timmy Trumpet, Afrojack & Armin Van Buuren, care vor concerta pe scena principală de la Tomorrowland.

„Suntem încântați să vedem ce conținut uimitor le vom oferi oamenilor în această vară. TikTok a deschis ușa unei noi lumi cu o dorință pentru consumul de conținut nemaivăzută de la aftermovie-urile Tomorrowland de la începuturi. În trecut, acestea ajungeau în toate colțurile lumii, înainte ca social media tradițională să înceapă să limiteze interacțiunea creatorilor, și așteptăm cu nerăbdare să arătăm noilor generații ce înseamnă Tomorrowland” au spus Dimitri Vegas & Like Mike înaintea momentului lor de pe Main Stage-ul de la Tomorrowland.

Un fenomen global, #Tomorrowland este deja extrem de popular în rândul comunității TikTok – hashtag-ul adună peste 2,8 miliarde de vizualizări, iar creatorii îl folosesc pentru a arăta momentele preferate de la #Festival și concertele din weekend-urile pline de energie.

În plus, vor exista playlist-uri în aplicație, un hub de căutare și diverse activări pentru a pregăti comunitatea pentru festival, inclusiv hub-ul global #Tomorrowland, care va reuni toate momentele pentru ca fanii să se bucure de tot conținutul, LIVE-urile și muzica artiștilor de pe parcursul festivalului.

Renumit pentru design-ul impresionant al scenei și producția de înaltă calitate, inspirată din SF și fantasy, Tomorrowland este un festival care reunește întreaga lume, cu peste 200 de naționalități reprezentate. Organizat în fiecare vară în Belgia, peste 400.000 de fani vor participa la ediția de anul acesta, unde festivalul va găzdui o gamă diversă de muzică electronică, inclusiv house, techno, trance sau drum and bass. La cea de-a 17-a ediție a festivalului, peste 750 de artiști vor concerta pe cele 16 scene pe pacursul a două weekend-uri, între 21-23 iulie, respectiv 28-30 iulie.

„Suntem entuziasmați să colaborăm cu Tomorrowland, unul dintre cele mai mari și iconice festivaluri din lume. Cu un line-up legendar și o audiență cu adevărat globală, Tomorrowland este festivalul partener perfect pentru comunitatea noastră înfloritoare de iubitori ai #ElectronicMusic care se adună pe TikTok. Pe măsură ce legătura noastră cu acest tip de muzică evoluează, suntem deosebit de încântați să ajutăm festivalul să crească în continuare și să oferim comunității noastre 24 de livestream-uri și o experiență completă a ceea ce înseamnă Tomorrowland, pe TikTok.” a spus Michael Kümmerle, Business Development Lead, Global Music Content & Partnerships, TikTok.

#ElectronicMusic pe TikTok

Cu 6,9 miliarde de vizualizări, #ElectronicMusic este principalul loc pentru fanii muzicii de pe TikTok să celebreze conținutul, cultura, artiștii și muzica dance electronică. Impactul TikTok asupra ecosistemului muzicii electronice a fost evidențiat în raportul IMS Business Report 2023 lansat în luna aprilie, care descrie TikTok ca fiind „locul central pentru interacțiunea fanilor”, dar și o componentă esențială pentru cultura puternică a muzicii dance, care se mândrește cu mai mulți creatori ca niciodată.

Pe parcursul ultimilor ani, TikTok și-a pus amprenta pe scena muzicii dance electronice, reunind artiști și DJs renumiți la nivel global, precum Calvin Harris, Shygirl, BICEP, Fred again.., Annie Mac, Nia Archives și Venbee. Platforma a colaborat, de asemenea, cu alte evenimente EDM (Electronic Dance Music) iconice, inclusiv cu Amsterdam Dance Festival.

Despre TikTok

TikTok este destinația principală pentru conținut video scurt pentru mobil. Misiunea noastră este de a inspira creativitate și de a aduce bucurie. TikTok are birouri globale în Los Angeles, New York, London, Paris, Berlin, Polonia, Israel, Dubai, Singapore, Jakarta, Seul și Tokyo.

https://www.tiktok.com/ro/

HONOR anunță lansarea globală a seriei HONOR 90

Copilotul Creatorilor, noua serie HONOR 90 combină cea mai bună cameră din clasa sa cu funcții inteligente, toate ca să poți suprinde spontanul și să Share Your Vibe.

BUCUREȘTI, 6 iulie 2023  Brandul global de tehnologie HONOR a anunțat astăzi lansarea pe piața europeană a seriei HONOR 90. Având o cameră principală impresionantă de 200MP și un display Quad-Curved Floating cu tehnologie dedicată confortului ochilor, HONOR 90 îmbină hardware și software de ultimă generație pentru a permite utilizatorilor să surprindă aventurile de zi cu zi în detalii remarcabile și să împărtășească clipa cu cei apropiați.

La HONOR, facem eforturi pentru a pune la dispoziția utilizatorilor din întreaga lume tehnologia noastră de vârf, cu ajutorul căreia să surpindă spontanul și să-și împărtășească vibe-ul.” a declarat George Zhao, CEO al HONOR Device Co, Ltd.

„De la inovațiile remarcabile ale camerei foto și soluțiile de afișare centrate pe nevoile și dorințele utilizatorilor, până la performanțele și viteza facilitate de cel mai bun hardware din clasa sa și de sistemul nostru inteligent MagicOS, seria HONOR 90 va încânta utilizatorii din întreaga lume cu experiența excepțională oferităîn special pe creatorii de conținut care sunt în căutarea unui partener inteligent și de încredere cu care să-și capteze viețile pline de aventuri.

HONOR 90

HONOR 90: Cameră foto performantă și versatilă pentru realizarea de fotografii și videoclipuri de excepție

Sistemul complet nou de cameră triplă este format dintr-o cameră principală de 200MP cu un senzor de 1/1,4 inch, o cameră ultra wide și macro de 12MP cu un câmp vizual de 112° și o cameră de adâncime de 2MP care ajută camera să măsoare mai precis distanța. Cu ajutorul tehnologiei multi-frame fusion, a algoritmului de reducere a zgomotului și tehnicii de pixel binning, camera principală de 200MP oferă performanțe superioare în capturarea luminii, echivalente cu cele ale unor pixeli mari de 2,24 µm (16 în 1). Permite astfel realizarea de fotografii excelente cu gamă dinamică ridicată (HDR) și imagini detaliate și luminoase în situații de iluminare scăzută.

HONOR 90 introduce, de asemenea, noul mod Portret, care îi ajută pe utilizatori să creeze fără efort portrete excepționale cu trăsături faciale bine definite, tonuri precise ale pielii și un efect bokeh autentic care îmbină în mod natural fundalul cu subiectul. Pentru o flexibilitate mai mare, modul Portret susține și captura la zoom 2X pentru a oferi rezultate care evidențiază mai bine subiectul din cadru.

Camera frontală de 50MP surprinde selfie-uri uimitoare, pline de detalii, ceea ce face din HONOR90 o alegere ideală pentru creatorii de conținut în devenire.

Proiectat pentru a ajuta vloggerii să-și eficientizeze fluxul de lucru, HONOR 90 utilizează și inteligența artificială (AI) pentru reducerea zgomotului în videoclipuri și recomandări pentru modul video, precum și pentru AI Vlog Assistant, care permite utilizatorilor să creeze cu ușurință un videoclip de 15 secunde, pregătit pentru rețelele sociale, cu doar câteva atingeri. HONOR 90 obține o reducere omnidirecțională a zgomotului, cu un raport semnal-zgomot de 20dB, apropiat de cel al unui aparat de înregistrare profesional, care permite utilizatorilor să înregistreze voci umane clare, fără alte perturbări de zgomot.

HONOR 90 Series_Paris launching event_2

Experiență de vizionare imersivă

Echipat cu un display Quad-Curved Floating de 6,7 inch, HONOR 90 suportă o rezoluție ridicată de 2664×1200, o gamă de culori DCI-P3 de 100% și până la 1,07 miliarde de culori, oferind conținut vizual în culori excelente și claritate deosebită. În plus, HONOR 90 suportă o luminozitate HDR de vârf de 1600 niți, ceea ce permite o mai bună lizibilitate a ecranului chiar și în condiții de lumină puternică.

Afișajul este rapid și receptiv, cu un refresh rate de până la 120Hz , care este ajustat în mod dinamic în funcție de conținutul afișat, pentru a obține un echilibru optim între fluiditatea vizuală și durata de viață a bateriei. În plus, cu ajutorul HDR10+ și a certificărilor HDR de la Netflix și Amazon Prime Video, HONOR 90 asigură utilizatorilor o experiență multimedia excepțională, indiferent dacă se află pe drum sau în confortul casei lor.

Reflectând angajamentul HONOR față de tehnologia centrată pe utilizator, HONOR 90 este echipat cu caracteristici de ultimă generație pentru confortul ochilor. Primind certificarea TÜV Rheinland Flicker Free, HONOR 90 este ideal pentru generația de astăzi, dornică de divertisment, care petrece ore îndelungate vizionând și urmărind conținut pe smartphone-urile lor. Ecranul susține cea mai mare frecvență de atenuare PWM (Pulse Width Modulation) din industrie, de 3840Hz, reducând eficient oboseala ochilor utilizatorilor atunci când este setat la o luminozitate redusă. Afișajul dispune, de asemenea, de tehnologia Dynamic Dimming, care simulează lumina naturală pentru a reduce oboseala ochilor, precum și de tehnologia Circadian Night Display a HONOR, care filtrează lumina albastră și stimulează secreția naturală de melatonină pentru a îmbunătăți calitatea somnului utilizatorilor pe timp de noapte.

Design elegant și stilat inspirat de măiestria artizanală

Inspirat de haute couture și tehnicile întâlnite în crearea bijuteriilor de lux, HONOR 90 emană eleganță fiind un dispozitiv subțire, de doar 7,8 mm, cu o greutatea de 183g. Marginile netede și rotunjite care înconjoară smartphone-ul îl fac la fel de plăcut de ținut în mână precum este de admirat, iar sticla ecranului oferă utilizatorilor liniștea că smartphone-ul lor este construit pentru a rezista în timp. Pe partea din spate, HONOR 90 prezintă clasicul design Dual Ring al seriei N, cu elemente rotunjite realizate cu tehnici precise de tăiere care adaugă un plus de eleganță smartphone-ului.

HONOR 90 Series_Paris launching event

Autonomie incredibilă a bateriei, însoțită de performanță rapidă

HONOR 90 este dotat cu o baterie mare de 5000Ah pentru a susține utilizarea pe tot parcursul zilei. Cu o singură încărcare, smartphone-ul poate oferi până la 19,5 ore de streaming video local continuu. Atunci când bateria sa este descărcată, utilizatorii pot readuce bateria la 45% cu 66W HONOR SuperCharge în doar 15 minute, menținând timpul de inactivitate la un consum redus. Rapid și eficient din punct de vedere al bateriei, HONOR 90 este echipat cu Qualcomm Snapdragon 7 Gen 1 Accelerated Edition, care are un GPU cu 20% mai bun și o performanță AI cu 30% mai bună comparativ cu predecesorul său. Temperatura internă este controlată de o cameră cu vapori, care facilitează o dispersie eficientă a căldurii, ceea ce permite ca HONOR 90 să rămână rece la atingere chiar și sub solicitare maximă.

O experiență cu adevărat personalizată cu HONOR MagicOS 7.1

Folosind cel mai recent sistem de operare HONOR MagicOS 7.1 bazat pe Android 13, HONOR 90 și HONOR 90 Lite includ o serie de funcții inteligente îmbunătățite, cum ar fi Magic Text, care oferă o experiență de viață inteligentă și îmbunătățește productivitatea la maximum.

Funcția „Magic Text”recunoaște în mod inteligent textul dintr-o imagine și permite utilizatorilor să efectueze direct acțiuni cu informații importante. De exemplu, atunci când Magic Text identifică un număr de telefon, utilizatorii pot apăsa pe el și pot alege o acțiune din meniu, inclusiv apelarea, trimiterea de mesaje text sau salvarea numărului. Magic Text poate identifica, de asemenea, adrese de e-mail și linkuri către site-uri web pentru un acces mai rapid al serviciilor relevante. Puteți intra direct în modul de recunoaștere a textului și scanare prin intermediul funcției digital viewfinder.

HONOR 90 Lite

HONOR 90 Lite debutează la nivel mondial

Lansat alături de HONOR 90, HONOR 90 Lite este un dispozitiv multifuncțional elegant care se mândrește cu un sistem performant de camere, un ecran și o serie de funcții inteligente pentru o experiență de utilizare îmbunătățită.

Pentru a îmbunătăți experiența fotografică, HONOR 90 Lite dispune de o cameră principală de 100MP, cu o apertură de f/1.9, o cameră Wide & Depth de 5MP și o cameră macro de 2MP pentru a surprinde peisaje impresionante și prim-planuri intime. Pentru pasionații de selfie-uri, camera frontală de 16MP oferă autoportrete captivante cu trăsături bine definite și culori îmbunătățite. În plus, ecranul Edgeless de 6,7 inch al HONOR 90 Lite dispune de un refresh rate de până la 90Hz, oferind utilizatorilor o experiență vizuală foarte plăcută. Ecranul beneficiază de certificarea TÜV Rheinland Low Blue Light și, asemenea HONOR 90, integrează o serie de funcții pentru protecția ochilor, inclusiv Dynamic Dimming și Circadian Night Display.

HONOR 90 Lite este echipat cu sistemul MediaTek Dimensity 6020 5G și o baterie de 4500mAh. Utilizatorii ce doresc să își păstreze fișierele media mereu accesibile, pot profita din plin de memoria de 8GB RAM și de unitatea mare de stocare de 256GB a HONOR 90 Lite, care poate păstra la nivel local 57.808 fotografii, 22.322 de melodii sau 892 de videoclipuri HD. HONOR 90 Lite este, de asemenea, echipat cu HONOR RAM Turbo (8GB+5GB), o tehnologie HONOR care mută o parte din memoria flash în memoria RAM, ceea ce înseamnă că cei 8GB RAM pot fi măriți la 13GB RAM.

Preț și disponibilitate

HONOR 90 este disponibil în România începând de astăzi, 6 iulie 2023, în două variante de culori, Midnight Black și Peacock Blue, și poate fi achiziționat de la operatori și retaileri la un preț începând de la 2,899 lei.

HONOR 90 Lite este disponibil în trei variante – Cyan Lake, Titanium Silver și Midnight Black, la un preț începând de la 1,499 lei.

Accenture încheie cu succes cea de-a patra ediție a Digital Skills Academy, prin care a oferit acces la cunoștințe digitale pentru peste 850 de copii din România

 București, 6 iulie 2023 – Accenture, lider global în domeniul serviciilor profesionale, a încheiat cu succes cea de-a 4-a ediție a Digital Skills Academy, desfășurată între 1 martie și 15 iunie 2023. Programul a fost organizat în 38 de școli din toată țara, în parteneriat cu Teach for Romania și Junior Achievement România.

Colaborarea de succes dintre Accenture, Teach for Romania și Junior Achievement România  este parte a angajamentului nostru față de educația și dezvoltarea tinerilor. Ne bucurăm să vedem entuziasmul copiilor când învață ceva nou, când la final de zi își creează o parolă puternică la email sau programează un personaj de pe ecran să se deplaseze dintr-un punct în altul. Suntem mândri de toate proiectele pe care le-au dezvoltat pe durata Digital Skills Academy împreună cu voluntarii noștri și știm că ele sunt o bază importantă pentru ca ei să fie în contact cu o lume digitală în schimbare și să poată prospera în viața profesională“, a declarat Aliona Hlusov, inițiatoarea și coordonatoarea programului Digital Skills Academy din cadrul Accenture.

În cadrul programului, peste 850 de copii talentați, cu vârste între 9 și 14 ani, din 38 de școli, au avut oportunitatea de a dobândi cunoștințe esențiale despre lumea digitală de la 91 de voluntari Accenture, din toate orașele în care compania este prezentă. Curriculumul ediției din acest an a acoperit subiecte precum “Componente PC” (evoluția calculatorului, componente periferice, sisteme de operare), “Utilizarea aplicațiilor Microsoft Office” (introducere de text, imagini), “Siguranța pe Internet” (structura unei parole, phishing, cyberbullying)  și “Programarea în Scratch” (gândire algoritmică, creare de jocuri). Aceste module de învățare au contribuit la dezvoltarea abilităților digitale ale copiilor, pregătindu-i pentru a se adapta cu succes într-o lume digitală în continuă schimbare.

Experiența fiecărui an petrecut în cadrul Digital Skills Academy mi-a adus mereu lecții noi despre mine și mi-a oferit oportunitatea de a-mi urma pasiunea de a lucra alături de copii. Energia și curiozitatea nelimitată pe care acești copii o transmit sunt cu adevărat neprețuite pentru mine. Sunt recunoscătoare că pot contribui la extinderea orizonturilor unor copii minunați și că pot aduce un aport comunității”, a declarat Delia Dunduc, voluntar Accenture.

Pe durata verii, Accenture va organiza o ediție similară specială, pentru copiii ucraineni, astfel încât aceștia să poată continua învățarea într-un mediu sigur și să își poată dezvolta abilitățile digitale.

Accenture România rămâne dedicată misiunii de a aduce schimbări pozitive în comunitate prin proiecte și inițiative de responsabilitate socială, precum și prin sprijinirea dezvoltării abilităților digitale ale tinerilor și promovarea diversității și incluziunii în sectorul tehnologic.

Review Zyxel NWA55AXE – un punct de acces de exterior cu funcții avansate

În lumea interconectată de astăzi, o rețea wireless fiabilă și performantă este crucială pentru afaceri și organizații. Punctul de acces în aer liber cu alimentare PoE dual-radio 802.11ax (WiFi 6) este o soluție de ultimă generație care promite performanță excepțională, funcționalități avansate și o acoperire robustă în aer liber. În această recenzie, vom explora caracteristicile cheie, performanța și valoarea generală a acestui punct de acces remarcabil.

Zyxel NWA55AXE este un punct de acces puternic și performant, proiectat pentru a oferi o experiență wireless excelentă în mediul de afaceri. Cu caracteristici avansate și o acoperire extinsă, acest dispozitiv promite să îndeplinească cerințele rețelelor moderne. În această recenzie, vom explora în detaliu performanța, funcționalitățile și fiabilitatea punctului de acces Zyxel NWA55AXE.

Performanță și Viteză

Zyxel NWA55AXE impresionează prin performanța sa remarcabilă și viteză extraordinară. Cu tehnologia WiFi 6 integrată, acest punct de acces oferă o eficiență sporită a rețelei, asigurând transfer rapid de date și latență redusă. Indiferent dacă utilizați aplicații critice sau transferați fișiere mari, NWA55AXE se ridică la înălțimea așteptărilor, oferind o conexiune stabilă și performanță constantă.

wifi_02

Acoperire și Versatilitate

Cu o antenă puternică și tehnologia beamforming, Zyxel NWA55AXE oferă o acoperire extinsă și o conexiune stabilă într-un mediu de afaceri aglomerat. Indiferent dacă rețeaua dvs. necesită acoperire într-un birou, o sală de conferințe sau un spațiu de producție, acest punct de acces se adaptează perfect nevoilor dvs. Cu posibilitatea de a opera atât pe banda de frecvență de 2,4 GHz, cât și pe cea de 5 GHz, NWA55AXE oferă compatibilitate maximă cu dispozitivele existente.

Securitate

NWA55AXE este construit cu fiabilitate și securitate în minte. Cu funcții avansate de securitate, cum ar fi suportul pentru WPA3 și autentificare avansată, acest punct de acces protejează rețeaua dvs. împotriva accesului neautorizat. În plus, fiabilitatea sa este asigurată prin caracteristici precum suportul pentru alimentare prin Ethernet (PoE) și un design rezistent la condițiile de mediu.

zyxel router exterior

Management Simplu și Eficient

Gestionarea rețelei devine ușoară cu ajutorul Zyxel NWA55AXE. Cu suport pentru sistemul de gestionare centralizată Zyxel Nebula, puteți controla și monitoriza punctele de acces dintr-un singur loc, facilitând administrarea și configurarea rețelei. Această soluție simplă și eficientă vă permite să economisiți timp și efort în administrarea rețelei.

Concluzie

Zyxel NWA55AXE este un punct de acces performant și fiabil, potrivit pentru mediile de afaceri și utilizatorii SOHO.

 

Autoritatile austriece nu vad in prezent niciun risc in cazul Huawei

Vilnius, Lithuania – November 21, 2017: Huawei headquarter office building in Vilnius

Austria consideră că nu există vreun risc în ceea ce privește rețelele 5G ale companiei Huawei.

Rudolf Schrefl, CEO-ul austriac al Drei (Hutchison) a declarat în timpul unui interviu că, dacă ar fi să excludem categoric Huawei și ZTE din rețele, Europa ar fi cu cinci ani în urmă la capitolul digitalizare. La aceasta adaugă că „ceilalți furnizori de infrastructură de rețea nu au capacitatea de a îndeplini aceste cerințe, iar  acest lucru nu ar afecta doar vizibil domeniul telecomunicațiilor, ci și alte sectoare”.

Din punctul de vedere al lui Klaus M. Steinmaurer, Managing Director al RTR (The Austrian Regulatory Authority for Broadcasting and Telecommunications) pentru departamentul de Telecomunicații și Poștă, companiile chineze de telecomunicații Huawei și ZTE nu reprezintă, în prezent, o amenințare la adresa securității rețelei în Austria. „Nu văd vreun motiv pentru a fi așa”, conform unui articol în Derstandard.

,,Dacă se va schimba ceva în această evaluare, voi reacționa imediat”, a asigurat managerul RTR. Situația este, în permanență, monitorizată și evaluată. Componentele de la Huawei și ZTE sunt folosite de majoritatea operatorilor de rețea austrieci. Secretarul de stat pentru digitalizare Florian Tursky (ÖVP) a afirmat că liniile directoare ale UE, privind securitatea rețelelor au fost deja implementate în Austria. Cu toate acestea, deoarece încă nu există o interdicție oficială, operatorii de rețea sunt liberi să continue să folosească componente de la Huawei sau ZTE pentru extinderea rețelei 5G.

Un raport Oxford Economics afirmă că excluderea Huawei ar putea crește costurile de investiții în 5G cu până la zeci de miliarde de euro, iar acestea vor fi suportate de către consumatorii europeni. Grupul avertizează că: ,,inovația ar fi împiedicată, iar piața UE ar fi distorsionată”.

Huawei este un furnizor de top la nivel mondial în domeniul tehnologiei pentru industria IT&C, al infrastructurii în telecomunicații și în cel al dispozitivelor inteligente. Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud. Compania se angajează să aducă tehnologia digitală la fiecare persoană, în casă sau organizație, pentru o lume inteligentă și conectată.

Razer lanseaza noile mouse-uri cobra pro si cobra – O noua gama perfecta pentru joaca

Picture1

Razer Cobra se face remarcat prin performanțele de invidiat și opțiunile extinse de personalizare, inclusiv Razer Chroma™ RGB.

BUCUREȘTI, 4 iulie 2023 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a ridicat ștacheta în domeniul mouse-urilor de gaming prin lansarea noii game inovatoare, Razer Cobra. Combinând perfect stilul și funcționalitatea, noua gamă de periferice încorporează cele mai avansate funcții dezvoltate de Razer într-un corp simetric. Conceput pentru un grad ridicat de personalizare și conectivitate extinsă, Razer Cobra Pro invită toți pasionații să încerce o experiență de gaming complet liberă și cu adevărat captivantă.

“Am observat o lipsă clară pe piață pentru un mouse echilibrat, care oferă o experiență de gaming de calitate. Conduși de această realizare, am creat noua gamă Cobra,” a declarat Barrie Ooi,  liderul diviziei de PC Gaming din cadrul Razer. “Cobra Pro se face remarcat ca cel mai bine echipat mouse wireless simetric și abia așteptăm să vedem și feedback-ul comunității noastre de fani.”

Control și personalizare fără limite

De la comenzi de bază la comenzi macro complexe, noul Cobra Pro le oferă jucătorilor un nou nivel de control. Mouse-ul include 10 butoane personalizabile, 5 profiluri stocate în memoria internă și 11 zone individuale iluminate prin tehnologia Chroma RGB (cele mai multe din clasa lui), toate împachetate într-un design simetric.

Conceput special pentru gaming, cu șapte butoane în partea superioară, două în lateral și un buton în partea de jos, Cobra Pro redefinește accesibilitatea, oferind nenumărate posibilități de a configura comenzi ușor de accesat. Noul periferic se face remarcat și datorită tehnologiei Razer Hypershift, care permite activarea temporară a unui set secundar de comenzi pe aceleași butoane, oferind astfel o experiență de control fără egal. Cele cinci profiluri stocate în memoria internă pot fi configurate cu ușurință prin aplicația Razer Synapse și pot fi activate prin apăsarea butonului situat în partea de jos a mouse-ului, făcând mouse-ul ideal pentru diverse scenarii de gaming.

“Posibilitatea de a schimba rapid și ușor între setările preferate mi-au îmbunătățit în mod considerabil viața de gamer” a declarat Mizkif, co-fondatorul OTK și streamer pe Twitch. “De asemenea, este uimitor cât de bine arată iluminarea RGB în setupul meu de gaming. Adăugă atât de multă culoare și distracție biroului meu.”

Picture2

O experiență iluminată

Gama Cobra se potrivește perfect familiei de periferice compatibile Razer Chroma RGB aflată în continuă expansiune. Razer Chroma RGB este cel mai mare ecosistem de iluminare pentru gameri, incluzând atât dispozitive de gaming cât și produse de lifestyle. Tehnologia Chroma RGB poate reda 16,8 milioane de culori, o multitudine de efecte de iluminare, și este încorporată în peste 250 de jocuri video. Noua funcție de Smart Dimming prezentă în mouse-urile Cobra le permite utilizatorilor să extindă durata de funcționare prin reducerea luminozității pe durata sesiunilor de gaming și revenirea la setările inițiale automat pe durata utilizării active.

Excelență tehnologică

Beneficiind de cele mai avansate tehnologii de gaming, Cobra Pro este un rezultat al procesului  de inovație continuă al Razer. Acesta încorporează o parte din tehnologiile superioare ale mouse-ului Razer Basilisk V3 Pro, premiat în multiple rânduri, precum senzorul optic Focus Pro 30K, a treia generație de switch-uri optice pentru mouse-uri sau tehnologia HyperSpeed. Pentru jucătorii care-și doresc și mai mult, Cobra Pro poate atinge un polling rate de 4000 Hz folosind Razer Mouse Dock Pro (comercializat separat) sau Razer HyperPolling Wireless Dongle, desăvârșind experiența de pro-gaming.

Conectivitate superioară

În pofida faptului că încorporează cele mai noi tehnologii, Cobra Pro are o greutate de doar 77g, oferindu-le jucătorilor ceea ce-și doresc – specificații de top și o greutate redusă – pentru o experiență de gaming desăvârșită. Cu o durată de funcționare de până la 100 de ore în modul HyperSpeed Wireless (și până la 170 de ore prin Bluetooth) jucătorii se pot lupta, pot construi sau aplica strategiile preferate, oriunde și oricând.

Cablul USB Type C Speedflex permite o alimentare rapidă și ușoară, Cobra Pro fiind în permanență pregătit de acțiune. În plus, Razer Mouse Dock Pro (comercializat separat) sau Razer Wireless Charging Puck (comercializat separat) pot fi folosite pentru a beneficia de încărcare wireless, garantând maximum de confort.

Picture3

Noul Razer Cobra

Pentru jucătorii casual, care preferă conexiunea pe fir, noul Razer Cobra se face remarcat prin greutatea redusă și switch-urile ultrarezistente, cele opt butoane personalizabile și iluminarea  Chroma de tip ”underglow”. Acest mouse este cel mai bun exemplu al îmbinării performanțelor de top cu un design compact, pe fir.

Cu un design remarcabil, opțiuni de personalizare extinse și precizie fără egal, noua gamă Razer Cobra reprezintă o nouă referință pentru mouse-urile de gaming.

Pentru mai multe detalii despre gama Razer Cobra vizitați pagina Razer.com.

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Razer Cobra Pro

149,99 Euro

Disponibil acum pe Razer.com, în magazinele RazerStore și în oferta partenerilor autorizați

Pentru mai multe detalii despre Razer Cobra Pro, vizitați pagina Razer.com.

Razer Cobra

49,99 Euro

Disponibil acum pe Razer.com, în magazinele RazerStore și în oferta partenerilor autorizați

Pentru mai multe detalii despre Razer Cobra, vizitați pagina Razer.com.

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptop-urile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.