ACCESORIILE DEDICATE ZILEI INTERNAȚIONALE A FEMEII SUNT ACUM DISPONIBILE ÎN EA SPORTS™ FIFA 23

EA SPORTS și designerul independent Harkiran “Harky” Kalsi și-au unit forțele pentru a aduce conținut unic în FIFA 23 pentru jucătorii din întreaga lume.

EA SPORTS, în parteneriat cu Harkian “Harky” Kalsi, designer independent, a anunțat astăzi noi accesorii (vanity items) cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii (IWD). Accesoriile sunt disponibile în cele mai populare moduri de joc din EA SPORTS FIFA 23, fiind create pentru a fi achiziționate și purtate în joc cu scopul de a susține egalitatea și pentru a promova fotbalul feminin din întreaga lume.

Un tricou special IWD va putea fi achiziționat în FIFA Ultimate Team și o pereche de ghete va fi disponibilă pentru jucători în modurile de joc Pro Clubs și VOLTA FOOTBALL. Create de Harky, aceste accesorii folosesc culoarea mov, culoarea principală a Zilei Internaționale a Femeii, pentru a exemplifica sprijinul EA SPORTS în ceea ce privește egalitatea femeilor atât pe teren, cât și în afara lui.

De asemenea, Sam Kerr (Chelsea), Chloe Kelly (Manchester City), Catarina Macario (Lyon) și Dzsenifer Marozsán (Lyon) au fost desemnate ambasadoare FIFA 23 ale IWD de către EA SPORTS. Cele patru staturi ale fotbalului vor fi incluse în accesoriile speciale IWD și vor primi o minge personalizată creată de Harky.

“În copilărie, admiram sportivi din fotbalul masculin, așadar este extrem de cool că generația următoare poate avea drept exemple niște sportive extraordinare”, a declarat Sam Kerr, starul Chelsea. “Nevoia de a promova vocile feminine și nevoia de evoluție a acestui sport încă există, și sunt mândră să colaborez cu EA SPORTS în timp ce continuă să ducă mai departe fotbalul feminin. Ziua Internațională a Femeii este o ocazie fantastică de a pune în valoare aceste contribuții și abia aștept să văd acest echipament în joc.”

“A fost o onoare să realizez acest echipament special pentru EA SPORTS, dedicat Zilei Internaționale a Femeii. Reprezentarea contează – atât pe teren, cât și în afara lui – și sunt mândră că am avut un aport în poziționarea în prim-plan a fotbalului feminin. De la mingea personalizată până la ghete și echipament, inspirația mea s-a bazat pe tema din acest an de a încuraja egalitatea și pe culoarea globală a Zilei Internaționale a Femeii. Abia aștept să văd aceste articole în joc!”, a declarat Harky Kalsi.

Accesoriile speciale pentru Ziua Internațională a Femeii vor fi disponibile în joc începând cu 8 martie 2023.

FIFA 23 este dezvoltat de EA Vancouver și EA România și este disponibil în întreaga lume pe PlayStation 5, Xbox Series X|S, PC, PS4 și Xbox One. Urmăriți @EASPORTSFIFA pe Twitter, Instagram și YouTube pentru a fi la curent cu noutățile și pentru a vă împărtăși părerea.

Mai multe informații despre FIFA 23 sunt disponibile pe https://www.ea.com/games/fifa/fifa-23.

Huawei lansează soluțiile MAGICSwave cu microunde pentru o implementare 5G mai rapidă

Huawei a lansat soluția MAGICSwave cu microunde în cadrul Mobile World Congress (MWC) Barcelona 2023. MAGICSwave folosește inovații trans-generaționale pentru ca operatorii să poată construi rețele țintă simplificate, mai bine orientate către evoluția 5G pe termen lung, având în vedere că optimizează costurile totale (TCO) și asigură o evoluție lină a rețelei.
MAGICSwave a fost proiectat pentru scenarii obișnuite cu microunde, cum ar fi o capacitate urbană mare și transmisii suburbane cu rază de acțiune ultra-lungă. Soluția integrează o serie de tehnologii de vârf, cum ar fi noua soluție 2T pentru toate benzile, transmisia reală în bandă largă și cu rază de acțiune ultra-lungă și o platformă unificată foarte integrată, pentru ca operatorii să poată construi rețele de transport 5G extrem de rentabile.

• Noua soluție 2T pentru toate benzile este prima de acest gen din industrie care acoperă toate benzile. Aceasta acceptă o lățime de bandă foarte mare, cu 50% până la 75% mai puțină implementare hardware.
1. Bandă cu adevărat largă: 2T2R 2CA (carrier aggregation) de ultimă generație în bandă comună acceptă o lățime de bandă de 800 MHz. Acest lucru le permite operatorilor să realizeze cu ușurință implementări CA scalate pe baza spectrului lor. O singură unitate hardware poate suporta o capacitate de 5 Gbiți/s, iar utilizarea CA oferă o acoperire cu 4,5 dB mai mare. Astfel, fie spațiul de instalare a antenei poate fi redus cu 50%, fie distanța de transmisie poate fi mărită cu 30%, oferind un suport solid pentru extinderea lină a capacității.
2. Transmisie cu rază de acțiune ultra-lungă: Un singur modul hardware 2T în bandă E de ultimă generație acceptă o capacitate de 25 Gbiți/s, cu 150% mai mare decât nivelul industriei. Alimentată de Supper MIMO, aceasta acceptă o capacitate de interfață aeriană de 50 Gbiți/s. În plus, este echipată cu singurul modul comercial de transmisie de mare putere din industrie, de 26 dBm. Cu noile antenele 2D cu urmărire inteligentă a fasciculului (IBT), distanța de transmisie a benzii E crește cu 50%, permițând benzii E să corespundă oricărui mediu. Operatorii vor putea astfel să înlocuiască benzile comune cu banda E și să reducă diametrele antenelor și cheltuielile cu spectrul, reducând costurile totale cu 40%.
• Integrarea în bandă de bază ultra-înaltă ajută la soluționarea exploatării și întreținerii din ce în ce mai complexe a rețelei. Huawei oferă o platformă de bandă de bază de ultimă generație care acceptă toate benzile cu microunde. Aceasta este o unitate 25GE de interior care oferă 24 de direcții RF într-un spațiu de doar 2U. Cu acest nivel dublu de integrare, spațiul unităților de bandă de bază se reduce la jumătate. Cu o singură cutie care oferă bandă de bază pentru toate benzile cu microunde, operatorii pot extinde capacitatea de bandă încrucișată, pentru o trecere lină pe termen lung la 5G.

Perry Yang, președinte Huawei Microwave Product Line, a explicat: „Pe măsură ce implementarea 5G se accelerează, operatorii trebuie să-și modernizeze rețelele de transport datorită creșterii cererii de trafic. MAGICSwave de la Huawei oferă o capacitate de interfață aeriană de 50 Gbiți/s și o capacitate de 25 Gbiți/s. Tehnologiile de vârf care permit o bandă cu adevărat largă și o rază de acțiune ultra-lungă vor permite soluției MAGICSwave să stimuleze inovația în industrie și să accelereze dezvoltarea 5G.”

Despre Huawei
Huawei este un furnizor de top la nivel mondial în domeniul tehnologiei pentru industria IT&C, al infrastructurii în telecomunicații și în cel al dispozitivelor inteligente. Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – ne angajăm să aducem tehnologia digitală la fiecare persoană, în casă sau organizație, pentru o lume inteligentă și conectată.

La Huawei, inovația pornește de la nevoile clienților. Facem investiții masive în cercetare, concentrându-ne asupra inovațiilor de ruptură în tehnologie pentru a duce omenirea mai departe. Avem peste 194.000 de angajați și derulăm operațiuni în mai mult de 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată, deținută integral de propriii angajați.

Huawei Technologies S.R.L. depune toate eforturile pentru a menține competitivitatea și siguranța rețelelor pentru întreg portofoliul de produse, soluții și servicii end-to-end. Prin colaborare deschisă cu partenerii de ecosistem, creăm valoare pentru clienți, îmbunătățind experiența consumatorilor și inspirând organizații de toate mărimile să inoveze. Huawei Technologies SRL și-a început operațiunile în România în anul 2003, unde are peste 2.300 de angajați și a dezvoltat colaborări cu toți marii operatori de telecomunicații. Pentru detalii, vizitați www.huawei.com/ro sau urmăriți-ne pe Facebook Huawei Romania.

Sonos lansează Era 300 și Era 100: următoarea generație de boxe inteligente, construite pentru experiențele de audiție imersive ale viitorului 

Boxa Era 300 are un design revoluționar care va aduce bucuria sunetului spațial în milioane de locuințe

Un simbol reproiectat, Era 100 redefinește sunetul care învăluie întreaga încăpere, cu o acustică de ultimă generație și un nou design

Santa Barbara, Calif. — 7 martie, 2023 Sonos (Nasdaq: SONO) lansează Sonos Era 300 și Sonos Era 100, următoarea generație de boxe inteligente ale companiei lideri în industrie, care deschid un nou capitol în ceea ce privește inovația în materie de sunet și design. Era 300 este o nouă boxă revoluționară, construită pentru a oferi cea mai bună experiență de audiție spațială, la volum ridicat, cu Dolby Atmos, în timp ce Era 100 este o remasterizare a produsului foarte popular Sonos One. Calibrată fin de artiști și ingineri premiați, gama Era oferă noi niveluri de audiție imersivă, cu o conectivitate extinsă și tehnologie Trueplay™. Era 300 și Era 100 sunt, de asemenea, primele boxe construite în conformitate cu noile standarde de design responsabil ale Sonos, care oferă o capacitate de funcționare pe termen lung, tehnologii eficiente din punct de vedere energetic și integrează materiale reciclate post-consum (PCR). Atât Era 300 (2.499 lei), cât și Era 100 (1.399 lei) vor fi disponibile la nivel global începând cu 28 martie 2023.

„Într-o perioadă în care zgomotul de fond este constant, audiția de calitate contează mai mult ca niciodată. Viziunea noastră este aceea de a face din ascultarea conținutului favorit o experiență încărcată de sentimente și de a-i ajuta pe clienții noștri să simtă bucurie și vitalitate prin muzica și conținutul audio preferat”, a spus Patrick Spence, CEO Sonos. „Gama Era este următoarea generație de boxe inteligente, reprezentând angajamentul nostru față de inovație, design responsabil și o legătură profundă cu ecosistemul creatorilor”.

Era 300: o experiență de audiție spațială de neegalat, cu Dolby Atmos, atât penru ascultători, cât și pentru creatori

Fără precedent pentru o singură boxă compactă, Era 300 dispune de șase drivere puternice care direcționează sunetul spre stânga, dreapta, înainte și în sus, oferind o performanță audio revoluționară cu Dolby Atmos, care plasează utilizatorii chiar în centrul conținutului preferat.

„Dolby Atmos a construit un nou mod de a experimenta muzica și divertismentul audio. Sunetele și melodiile prind viață cu o claritate și o profunzime de neegalat”, a transmis Kevin J. Yeaman, CEO Dolby. „Inovația sunetului redat de Era 300 cu Dolby Atmos creează o experiență muzicală complet imersivă”.

  • Concepută pentru audiție spațială: Era 300 integrează arhitectura acustică foarte complexă și frumoasă într-un design elegant tip clepsidră, în care fiecare unghi, proporție și perforație îmbunătățeștedirecția și dispersia sunetului, pentru a-i învălui pe utilizatori cu adevărat.
  • Sunet surround dus la următorul nivel: Era 300 este prima boxă de la Sonos care oferă un sunet surround pe mai multe canale, atunci când este utilizată ca satelit pentru un sistem home theater. Fanii filmelor pot asocia două boxe cu unul dintre soundbar-urile Arc sau Beam (Gen 2), pentru a crea o experiență Dolby Atmos profundă, care îi învăluieși mai mult acțiune.
  • Colaborare solidă cu industria muzicală: Sonos a lucrat îndeaproape alături de comunitatea sa de artiști și creatori de top – inclusiv cu membrii Sonos Soundboard– pentru a calibra cu meticulozitate Era 300, astfel încât utilizatorii să se poată bucura de un sunet redat la fel ca într-un studio de înregistrare, ce redă fidel intenția artistului.

„Asemenea trecerii de la mono la stereo, sunetul spațial este următoarea evoluție în materie de materie de audiție – crearea unei experiențe sonore care învăluie utilizatorii în muzică”, a declarat Giles Martin, VP, Sound Experience la Sonos. „Pe măsură ce atât creatorii, cât și marile platforme de streaming adoptă tehnologia audio spațială pentru muzică, este momentul potrivit pentru a crea o experiență de audiție de top, care să se ridice la înălțimea acestui format captivant și creativ”.

Sonos Era 300 va fi disponibilă la nivel global începână cu 28 martie 2023, la prețul 2.499 lei.

Era 100: reinventarea unui simbol al categoriei

Doar puțin mai mare decât predecesorul său, Sonos One, boxa Era 100 dispune de hardware și software complet nou, cu o acustică și un design de ultimă generație care oferă un sunet stereo detaliat și un bass profund.

  • Acum cu redare stereo:Două tweetere înclinate emit frecvențe înalte clare în stânga și în dreapta pentru o experiență stereo bogată, în timp ce un midwoofer mai mare oferă un bass uimitor, neașteptat pentru o singură boxă compactă.
  • Dimensiuni reduse, performanță maximă:Datorită îmbunătățirilor audio și în materie de tehnologie, designul subțire și modern al boxei Era 100 o face să fie un element modern de decor pentru orice colț al locuinței, cum ar fi raftul pentru cărți, blatul de bucătărie, biroul sau noptiera.
  • Sistem personalizabil: Utilizatorii se pot bucura de o experiență de home cinema îmbunătățităadăugând două boxe Era 100 în spatele soundbarului, modalitate prin care vor crea un sistem de sunet surround. Sau, pur și simplu, aceștia pot asocia două boxe pentru un sunet stereo care va cuprinde întreaga încăpere.

Design premium, dar sustenabil, cu atenție la mediul înconjurător

Pornind de la estetica atemporală a designului Sonos concentrată pe o redare acustică de top, Era 100 și Era 300 răspund provocărilor pe care le întâmpină mediul înconjurător – și sunt și mai potrivite pentru toți cei care interacționează cu modelele Sonos, oferind o nouă interfață de utilizare îndrăzneață și inovații care le vor ajuta să aibă o durată de viață mai mare, să utilizeze mai puțină energie și să folosească materiale reciclate în fiecare produs.

„Aducem aceeași mentalitate orientată spre viitor în ceea ce privește designul responsabil ca și în ceea ce privește crearea de noi experiențe de audiție puternice”, a spus Kitty Suidman, Design Director, Product Sustainability. „Angajamentul nostru față de sustenabilitate este integrat în procesul nostru de proiectare încă de la început, gama Era marcând un pas important în călătoria noastră spre a crea produse care să reziste peste așteptări, care funcționează mai eficient și care utilizează materiale mai sigure, parte din economia circulară”.

  • Sunet redat în mod sustenabil: Era 100 și Era 300 sunt fabricate din plastic reciclat post-consum (PCR) și ambalate în hârtie provenită 100% din surse sustenabile, fiind în același timp proiectate pentru a reduce consumul de energie, cu un consum mai mic de doi wați atunci când nu sunt utilizate și o nouă funcție avansată de Sleep Mode.
  • Proiectate să reziste: Proiectate pentru a rezista în locuința utilizatorilor ani de zile, ambele boxe sunt construite pentru o durată de viață mai mare, reducând utilizarea adezivilor și trecând la șuruburi pentru dezasamblare și reparații ușoare.
  • O nouă interfață de utilizare îndrăzneață: Era 100 și Era 300 dispun de o nouă interfață de utilizare intuitivă, inclusiv un nou slider capacitiv pentru volum, pentru control simplu, care completează gestionarea rapidă, cu securitate maximă a conținutului prin aplicația Sonos, Apple AirPlay 2 și Bluetooth®.
  • Conectivitate îmbunătățită: Utilizatorii pot reda audio conținutul preferat, utilizând Wi-Fi sau Bluetooth și pot, de asemenea, să conecteze în mod direct alte dispozitive audio, precum un pickup, folosind un cablu auxiliar și adaptorul Sonos Line-In
  • Tehnologia Trueplay ajunge la și mai mulți utilizatori: Utilizând strucutra de microfoane integrată în Era 100 și Era 300, Trueplay optimizează sunetul pentru acustica unică a spațiului în care sunt folosite, cu o simplă atingere în aplicația Sonos. Disponibilă atât pentru utilizatorii de Android, cât și pentru cei de iOS.

Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați sonos.com, și urmăriți contul  @sonos.

Huawei lansează antene pentru rețele 5G sustenabile

Huawei și-a lansat în cadrul Mobile World Congress (MWC) Barcelona 2023 antenele din seria Eco, ce reduc consumul de energie, îmbunătățesc eficiența energetică a rețelei și economisesc din cheltuielile operaționale. Aceste antene ultra-eficiente din punct de vedere energetic reduc emisiile de carbon, fiind în același timp benefice pentru mediu și societate. Cu antenele din seria Eco, operatorii pot construi rețele 5G sustenabile de înaltă performanță, fără a avea nevoie de mai multă energie, chiar și la o rețea supraîncarcată.
Eficiența energetică ridicată a rețelei este noul standard și este esențială atât pentru veniturile operatorilor, cât și pentru dezvoltarea sustenabilă a industriei comunicațiilor. Antenele joacă un rol fundamental în rețelele wireless, ca mijloc de transmitere a energiei RF către dispozitivele mobile. Prin urmare, cu cât este mai bună eficiența energetică a antenei, cu atât este mai bună și eficiența întregii rețele. Antenele Huawei din seria Eco sporesc eficiența energetică prin inovații precum alimentarea cu injecție directă a semnalului în bandă completă (SDIF) și Meta Lens. Antenele Huawei, testate pe o rețea europeană, îi ajută pe operatori să micșoreze consumul de energie cu 15%, îmbunătățind eficiența energetică la nivel de rețea.
• Eficiență RF absolută: Antenele Huawei din seria Eco utilizează tehnologia exclusivă SDIF în toate benzile și reduc pierderile de energie RF în rețeaua de alimentare, pentru o eficiență crescută cu 15%. În plus, puterea de transmisie necesară este redusă fără a compromite acoperirea. Cu alte cuvinte, calitatea acoperirii rețelei este îmbunătățită cu aceeași putere de transmisie.
• Eficiență absolută în acoperire: Antenele din seria Eco utilizează tehnologia Meta Lens pentru a optimiza direcția fasciculului electromagnetic și pentru a proiecta mai multă energie RF în zona țintă. Zgomotul electromagnetic redus și interferența scăzută cu celulele învecinate îmbunătățesc și mai mult calitatea acoperirii rețelei.
Eric Zhao, președinte Huawei Antenna BU, a declarat: „Construirea de rețele verzi pentru economisirea energiei și reducerea emisiilor de carbon este o prioritate globală pentru operatori. Antenele joacă un rol esențial în rețelele wireless, iar operatorii solicită eficiență energetică sporită a antenelor. Huawei va continua să inoveze în acest domeniu, sprijinind operatorii să construiască rețele 5G verzi, de înaltă performanță, și promovând dezvoltarea sustenabilă a industriei.”

Despre Huawei

Huawei este un furnizor de top la nivel mondial în domeniul tehnologiei pentru industria IT&C, al infrastructurii în telecomunicații și în cel al dispozitivelor inteligente. Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – ne angajăm să aducem tehnologia digitală la fiecare persoană, în casă sau organizație, pentru o lume inteligentă și conectată.
La Huawei, inovația pornește de la nevoile clienților. Facem investiții masive în cercetare, concentrându-ne asupra inovațiilor de ruptură în tehnologie pentru a duce omenirea mai departe. Avem peste 194.000 de angajați și derulăm operațiuni în mai mult de 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată, deținută integral de propriii angajați.

Huawei Technologies S.R.L. depune toate eforturile pentru a menține competitivitatea și siguranța rețelelor pentru întreg portofoliul de produse, soluții și servicii end-to-end. Prin colaborare deschisă cu partenerii de ecosistem, creăm valoare pentru clienți, îmbunătățind experiența consumatorilor și inspirând organizații de toate mărimile să inoveze. Huawei Technologies SRL și-a început operațiunile în România în anul 2003, unde are peste 2.300 de angajați și a dezvoltat colaborări cu toți marii operatori de telecomunicații. Pentru detalii, vizitați www.huawei.com/ro sau urmăriți-ne pe Facebook Huawei Romania.

Vodafone a deschis primul magazin EasyTech

Noul concept de retail aduce mai multă interactivitate

și de cinci ori mai multe produse pentru clienți

 

București, 8 martie 2023 – Vodafone a lansat primul magazin EasyTech marcând, astfel, începutul unei noi etape din procesul de transformare într-o companie de tehnologie, care presupune regândirea experienței oferite clienților în întregul lanț de retail. Magazinul este situat la partenerul clădirii Magheru One de pe Bulevardul Gheorghe Magheru din București, iar conceptul pe care se bazează  presupune, pe lângă soluții și game extinse de produse, o experiență îmbunătățită pentru clienți. Astfel, ei pot testa tehnologia și, în același timp, beneficiază și de serviciile TechXpert, prin care consultanți instruiți și certificați vor oferi clienților consiliere și sfaturi de utilizare pentru produsele disponibile în magazinele Vodafone, pentru a se bucura din plin de avantajele tehnologiei.

„Cu Vodafone EasyTech vrem să oferim acces la tehnologie ușor de găsit, ușor de plătit, ușor de folosit tuturor românilor. Primul magazin EasyTech aduce o experiență pe care ne-o dorim cât mai plăcută și utilă pentru clienții care au nevoie să vadă, să întrebe, să testeze produsul, beneficiind de consultanță din partea TechXpertului Vodafone, înainte de a se decide asupra achiziției. Ne propunem ca în maximum doi ani de zile toate magazinele noastre să treacă prin acest proces de transformare astfel încât să poată beneficia de produsele și serviciile EasyTech cât mai mulți clienți”, a declarat Nedim Baytorun, Director Consumer Business Unit, Vodafone România.

Pe lângă servicii cu valoare adăugată (TechXpert, buyback, asigurare pentru dispozitive) și extinderea gamei de produse, planul de transformare a magazinelor vine și cu noutăți legate de designul acestora, pentru a integra optim toate zonele de interacțiune, dar și de produs, specifice unui retailer modern de tehnologie. În noile magazine EasyTech clienții vor putea să descopere o gamă largă de produse potrivite pentru diverse arii de interes – tehnologie pentru acasă, tehnologie pentru afaceri, tehnologie pentru familie sau hobby – și să facă cele mai potrivite alegeri pentru nevoile lor. Conceptul de amenajare este același pentru toate magazinele din grupul Vodafone, România fiind în primul val de țări care implementează noul format.

Astfel, reamenajarea are ca scop asigurarea unei vizibilități cât mai bune pentru produse care să răspundă tuturor nevoilor clientului și a unei experiențe plăcute, relaxante, asistate de personalul magazinului sau de soluții digitale. Magazinele vor fi optim împărțite între o zonă de așteptare cu sistem de preluare și alocare a clienților, birouri de vânzare, birou dedicat clienților business, zone dedicate expunerii de telefoane, gadgeturi și accesorii.  

Amenajare eco-friendly din materiale reciclate și consum redus de resurse

Din perspectiva elementelor de design, noutatea este dată de plafonul decorat cu material textil reciclat, ce imită undele sonore din conversațiile telefonice. Materialul este ignifug și are o capacitate mare de absorbție acustică. Un alt element de noutate este și peretele din plante naturale, stabilizate, pentru a asigura o ambianță agreabilă. În reamenajarea întregii rețele, sistemul de iluminare este bazat pe tehnologie LED pentru un consum de energie redus, iar cantitatea de hârtie folosită va fi și ea diminuată prin încurajarea folosirii facturilor și a contractelor în format digital, a semnăturii digitale și a sistemului digitalizat de afișare a ofertelor. În continuarea programului de colectare și reciclare a deșeurilor electronice, clienții sunt încurajați să aducă în magazinele Vodafone telefoane, baterii și dispozitive electronice  pe care nu le mai folosesc.

O lună de zile cu oferte speciale, în noul magazin 

Clienții care vor vizita noul magazin în prima lună de la deschidere vor beneficia de oferte speciale și reduceri suplimentare la telefoane inteligente și gadget-uri.

Următorul magazin ce va fi reamenajat după noul concept va fi tot în București și urmează să fie inaugurat tot luna aceasta.

Despre Vodafone

Unică prin amploarea sa, ca cea mai mare companie de telecomunicații și tehnologie din Europa și Africa, Vodafone transformă modul în care trăim și lucrăm prin inovație, tehnologie, conexiuni, platforme, produse și servicii.

Vodafone operează rețele mobile și fixe în 20 de țări și colaborează cu rețele mobile în alte 47 de țări. La 31 decembrie 2022, aveam peste 330 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix și peste 21 de milioane de clienți ai serviciilor TV. Vodafone este lider mondial în domeniul IoT (Internet of Things), conectând peste 155 de milioane de dispozitive și platforme.

Am revoluționat segmentul fintech din Africa prin M-Pesa, serviciu care a aniversat 15 ani în 2022. Este cea mai mare platformă fintech din regiune și oferă acces la servicii financiare unui număr de peste 58 de milioane de oameni într-un mod sigur, accesibil și convenabil.

Misiunea noastră este să „conectăm pentru un viitor mai bun”, folosind tehnologia pentru a îmbunătăți viețile, pentru a digitaliza sectoare critice ale economiei și pentru a facilita o societate digitală incluzivă și sustenabilă.

Ne-am angajat să reducem impactul companiei asupra mediului, astfel încât să putem atinge net zero al emisiilor din întreg lanțul nostru valoric până în 2040, ajutându-ne în același timp clienții să își reducă propriile emisii de carbon cu 350 de milioane de tone până în 2030. Facem pași importanți în reducerea deșeurilor rezultate din dispozitivele mobile și în atingerea obiectivului de a reutiliza, revinde sau recicla 100% din echipamentele noastre de rețea care devin redundante.

Credem în puterea conectării și în servicii digitale pentru a îmbunătăți societatea și economiile, lucrând alături de guverne pentru a digitaliza sănătatea, educația și agricultura și pentru a crea orașe mai curate și mai sigure. Produsele și serviciile noastre sprijină digitalizarea afacerilor, în special a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri).

Strategia noastră de incluziune urmărește ca nimeni să nu fie lăsat în urmă asigurând conectare, dobândirea de abilități digitale și dezvoltarea de produse și servicii relevante, care facilitează accesul la educație, sănătate și finanțe. Ne-am angajat, de asemenea, să dezvoltăm o forță de muncă diversă și incluzivă, care să reflecte clienții și societățile în care activăm.

Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com, urmăriți-ne pe Twitter la @VodafoneGroup sau conectați-vă cu noi pe LinkedIn la www.linkedin.com/company/vodafone.

Taberele internationale pentru antreprenorii romani, un nou trend in dezvoltarea afacerilor

 

Având în vedere faptul că orice proces de învățare este cu mult optimizat atunci când are loc în cadrul unui grup de oameni cu aspirații și nevoi similare, Romanian Business Club a gândit o serie de incursiuni internaționale de grup dedicate antreprenorilor români. Taberele “re-START în business” vor avea loc in acest an în Bali, Franța (pe Coasta de Azur) și Tailanda. Prima tabără are loc în martie 2023 în Bali, iar cea de-a doua are loc în perioada 27 aprilie – 4 mai în Franța, pe Coasta de Azur. În toamnă, destinațiile vor fi Tailanda și Bali. În ultimii 5 ani, Romanian Business Club a organizat 20 de astfel de experiențe în România cu aproximativ 1000 de antreprenori participanți în total.

Evenimentele, organizate în jurul conceptului de bleisure, adică îmbinarea discuțiilor de business cu cele de timp liber, vor aduna în același loc deținători ai unor afaceri în diferite stadii de evoluție (start-up, în dezvoltare sau mature) cu obiectivul de a înlesni colaborarea la un nivel mai profund, de a-și oferi sprijinul reciproc și de a găsi soluții împreună. La nivel macro, dintr-o analiză Future Market Insights observăm că, în sectorul turismului de business de tip bleisure, în următorii 10 ani (2022-2032), rata de creștere anuală compusă (CAGR) aproape se va dubla (de la 5-10% în 2022 la 19.5% în 2032).

Similar cu o școală de vară, însă cu rezultate mult mai tangibile și la un alt nivel, taberele internaționale Romanian Business Club promit experiența sinergică a unor oameni de afaceri de calitate, cu idei îndrăznețe care, ca oricine altcineva, ar putea avansa cu pași mult mai rapizi în direcția propriei idei de afaceri, cu puțin ajutor din partea unui grup de suport de business. Taberele Romanian Business Club sunt recunoscute pentru acest potențial de accelerare în afaceri datorită resurselor pe care membrii Romanian Business Club le pun la dispoziție pro bono sau prin valoarea recomandărilor, însă și datorită ieșirii din zona de confort sau dintr-un blocaj și reîncărcării cu frumusețea destinațiilor alese.” a declarat Vlad Mihălăchioiu, fondator Romanian Business Club.

Participanții își vor putea valida ideile de business prin discuțiile cu alți antreprenori internaționali de succes și își pot găsi propriii mentori în cadrul unor sesiuni de business-brainstorming cu obiectiv de dezvoltare a afacerilor celor prezenți. În plus, programul va conține și o serie de cinci workshop-uri interactive de psihologia afacerilor. În cadrul acestor workshop-uri, participanții vor învăța cum să-și gestioneze mai bine resursele financiare, să-și îmbunătățească procesul de luare a deciziilor, să-și dezvolte încrederea și să-și gestioneze emoțiile. Mai mult decât atât, întâlnirile vor avea loc în vile evaluate la zeci de milioane de euro, experiențele promit să inspire propriul rol de milionar.

În ceea ce privește dezvoltarea business-ului, există un aspect esențial care trebuie să fie luat în considerare: psihologia afacerilor. Pe lângă planurile de afaceri și strategiile de marketing, este important să înțelegem și cum psihologia poate influența succesul fiecăruia dintre noi în business” a adăugat Liliana Cristea, psihologul care a dezvoltat modulul de workshop-uri de psihologia afacerilor.

Pentru a răspunde propriilor nevoi de dezvoltare în antreprenoriat, dar și tensiunilor ce au loc la nivel global și care ne afectează, direct sau indirect, pe fiecare dintre noi, taberele dedicate antreprenorilor sunt ca o gură de oxigen în care activitatea tuturor este focalizată pe crearea de soluții și explorarea ideilor de afaceri, cu scopul de a mișca lucrurile în direcția dorită și de a maximiza rezultatele, cu un cost financiar și de energie cât mai redus.  Nevoile de conectare, dar și cele de creștere și de explorare au stat la baza programelor internaționale de dezvoltare pentru antreprenori. Călătoriile au efect prolific asupra multor aspecte ale dezvoltării unui om de business, iar cadrul taberelor “re-START în business”, Romanian Business Club va focaliza această creștere cu impact asupra businessului.

“Vrem să accentuăm mai mult nota umană a antreprenoriatului. După pandemie, motivațiile și sursele noastre de inspirație s-au diminuat, au intrat într-o stare de economisire din cauza contextului ce a impus multe limitări. Deși provocările de ordin economic și social nu s-au încheiat, cred că este important să ne îndreptăm atenția, efortul și deschiderea către noi experiențe extraordinare care ne pot schimba viața, cu garanția suportului unui grup de antreprenori cu o misiune comună – de a crește împreună.” a completat Vlad Mihălăchioiu.

Trendul internațional al programelor de dezvoltare în business ce se desfășoară într-un alt loc decât cel obișnuit crește sub mai multe auspicii. Conform unui studiu CBRE, UK, în 2023, cei din generațiile Z (cei născuți între 1990-2010) și Y sau millenials (cei născuți între 1981-1996) care au obiceiul de a călători, vor călători mai mult, vor cheltui mai mult și vor căuta elemente funcționale în cazarea lor, cum ar fi facilități de wellness și spațiu de coworking. Mai mult, un raport Eventbrite arată că 75% dintre Millennials preferă noile experiențe decât să acumuleze bunuri.

Grupurile, așa cum este comunitatea de antreprenori Romanian Business Club, încurajează și sprijină atât dezvoltarea personală a indivizilor, cât și cea profesională, în direcția mentalitățIi de creștere (growth mindset), atât de necesară în business, și nu numai. De exemplu, un studiu arată că turiștii care au susținut că au o mentalitate de creștere au ales activități aventuroase, pe când cei care au susținut că au o mentalitate fixă au fost indiferenți în privința activității. Destinațiile alese pentru taberele “re-START în business” Romanian Business Club au menirea să inspire o nouă mentalitate.

Romalimenta lansează campania națională pentru un stil de viață sănătos: METS.ro (Mănâncă Echilibrat, Trăiește Sănătos)

Campania reprezintă un demers integrat de promovare a obiceiurilor alimentare sănătoase și a unui stil de viață activ și echilibrat, se adresează tuturor românilor și este realizată cu aprobarea Ministerului Sănătății și cu implicarea specialiștilor din domeniu

 

 

București, 6 martie 2023: Conform statisticilor UE, factorii de risc comportamentali și de mediu reprezintă o amenințare serioasă la adresa sănătății populației, iar alimentația deficitară și lipsa activității fizice sunt preocupări majore.

Pentru îmbunătățirea situației, Romalimenta, Federația patronatelor din industria alimentară, lansează proiectul  METS.ro (Mănâncă Echilibrat, Trăiește Sănătos), o abordare strategică ce include promovarea obiceiurilor alimentare sănătoase și a unui stil de viață mai activ.

Proiectul se concentrează asupra acțiunilor de informare și educare, având la bază o platformă tip website ce integrează cu ajutorul specialiștilor resurse relevante cu privire la dietă și mișcare fizică, dar și la celelalte componente ale stilului de viață sănătos.

Pe website-ul METS.ro sunt publicate rețete echilibrate, sugestii de activități fizice personalizate, meniuri săptămânale, un dicționar de alimente și multe alte informații care ajută la încurajarea și menținerea unui stil de viață sănătos, aceasta fiind una dintre principalele valori care stau la baza misiunii Romalimenta.

Romalimenta are ca obiectiv implementarea de proiecte ce contribuie la consolidarea, dezvoltarea și sustenabilitatea acțiunilor membrilor săi. În cadrul protocoalelor de colaborare cu Ministerul Sănătății și-a adus aportul în promovarea stilului de viață sănătos și echilibrat prin multiple inițiative: reducerea treptată, în mod voluntar, a conținutului de sare, grăsimi și zaharuri introduse la fabricarea alimentelor, creșterea disponibilității produselor alimentare în ambalaje mai mici pentru a permite un control adecvat al aportului de calorii, introducerea informațiilor nutriționale de bază per 100 ml, susținerea mai multor proiecte educaționale în școli și în spațiul public. Romalimenta continuă aceste demersuri și lansează programul național METS (Mănâncă Echilibrat, Trăiește Sănătos) împreună cu Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică”, a declarat Mihai Vișan, director executiv Romalimenta.

Campania de informare METS.ro este completată de Unchain, un program pentru încurajarea mișcării în rândul adolescenților. UNCHAIN este o premieră pentru România și este o inițiativă a ANBR (Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare), care își aduce astfel  contribuția  în demersul industriei alimentare.

Unchain ​​este un joc 100% românesc care se accesează cu ajutorul telefoanele mobile, gratuit, dar care poate fi experimentat doar prin mișcare fizicp, încurajând tinerii să iasă din casă și să rezolve diferite provocări/activități fizice în aer liber.

Parcurgem o perioadă extrem de complicată, însă criza economică generală, ce afectează în egală măsură lanțul alimentar, nu ne poate împiedica să demarăm programul. Suntem foarte muțumiți că am reușit, cu ajutorul Ministerului Sănătății și a partenerilor din proiect, să implementăm această campanie. Site-ul METS.ro vine cu informații utile din mai multe categorii. Vorbim despre alimentație sănătoasă care înseamnă echilibru, varietate, moderație, dar și despre activitate fizică regulată care îmbunătățește calitatea vieții și reduce riscul de apariție a bolilor,  despre starea de bine și atitudinea pozitivă. Excesul de greutate și obezitatea reprezintă consecințe ale dezechilibrelor din stilul nostru de viață și o problemă de sănătate publică îngrijorătoare. Ne dorim să contribuim la un stil de viață de calitate  în România, pentru toți românii”, a completat Mihai Vișan, director executiv Romalimenta.

Documentul strategic State of Health in the EU – Profilul de țară România (2021) menționează că factorii de risc comportamentali și de mediu reprezintă o amenințare serioasă la adresa sănătății populației, iar alimentația deficitară și lipsa activității fizice sunt preocupări majore. Deși ratele de obezitate la adulții romȃni sunt printre cele mai scăzute din UE, nivelurile excesului de greutate și ale obezității în rândul copiilor au crescut semnificativ în ultimii ani.

Totodată, organizațiile de sănătate au recunoscut sedentarismul ca o provocare de sănătate publică ce are consecințe majore asupra sănătății, sociale și economice.

Preobezitatea și obezitatea reprezintă, astfel, probleme importante de sănătate publică și au nevoie de o strategie comună, ce include promovarea obiceiurilor alimentare sănătoase și a unui stil de viață mai activ, precum și tratament și îngrijiri corespunzătoare.

PDU de la ATEN pentru optimizarea sustenabilitatii centrelor de date

Managementul mai eficient al energiei implica atat imbunatatiri la nivel hardware, cat si la nivel software

ATEN International, lider mondial in solutii de conectivitate AV/IT si sisteme complete de administrare, anunta cele mai noi unitati de distributie a energiei PDU – seria PG. Aceste noi echipamente sunt disponibile in configuratie de priza IEC, fiind proiectate cu carcasa rack 0U, care se poate monta in partea din spate a unui rack tocmai pentru a face fata cererii tot mai mari de alimentare a numarului crescut de echipamente IT din camerele de server si pentru a elibera spatiul din fata rack-ului, ocupat de servere si retelistica. In esenta, PDU-urile au rol similar cu al prelungitoarelor de alimentare: ele furnizeaza energie mai multor echipamente simultan. Insa, din cauza numarului mare de echipamente care se afla in aceeasi locatie, centrele de date si alte medii industriale nu isi pot conecta toate dispozitivele la o singura sursa de alimentare.

PDU-urile intervin in distribuirea energiei catre mai multe dispozitive, incluzand servere, computere, dispozitive de retea si stocare si echipamente de telecomunicatii. Astfel, fiecare PDU poate gestiona cantitati mai mari de energie decat un prelungitor obisnuit, la care pot fi conectate mai multe rafturi cu echipamente.

”In societatea actuala, bazata tot mai mult pe gestionarea datelor si consumul de energie – utilizarea infrastructurii vine cu tot mai multe provocari. In contextul nevoii de a reduce si optimiza consumul de energie este necesara atat o infrastructura optimizata in acest sens, care sa permita o gestionare eficienta, protectie si coordonare de la distanta a centrelor de date, cat si aplicatii corespunzatoare pentru eficientizare.. Seria PG de PDU de la ATEN permite controlul, monitorizarea si raportarea consumului de energie, precum si o serie de optimizari pentru siguranta si gestionarea de la distanta”, a declarat Bogdan Mihalcea, Country Manager ATEN Romania.

Care sunt motivele pentru utilizarea unitatilor de distributie a energiei

Fiecare PDU ATEN PG98330G utilizeaza un procesor ARM-Cortex A8 si este echipat cu 30 de prize capabile sa functioneze la tensiuni mai mari. Acesta porneste toate echipamentele conectate in mai putin de 10 secunde si ofera cele mai precise date de consum a energiei kWh (+ /-1%), consumul de baza si evolutia lui, ceea ce reprezinta un avantaj real in constientizarea eficientei energetice in conditiile cresterilor de pret al energiei din ultima perioada. Cu rolul de a economisi energia, PG98330 a fost gandit sa reduca consumul, urmarind cele mai bune practici in infrastructura de retea, promovand in acelasi timp pana la 70,65 kg (echivalentul de 131,4 kw de consum de energie) de emisii reduse de CO2, cheltuieli cu electricitatea reduse si taxe pe emisiile de carbon mai mici de platit in fiecare an.

Cu ajutorul releelor incorporate de economisire a energiei – un subtip de comutator electromagnetic –, controlul unei cantitati mari de curent devine usor, ceea ce poate conduce la o economie anuala de 131,4 kW de energie consumata per unitatea PDU cu 30 de prize, in comparatie cu modelele fara relee de economisire a energiei. In plus, distributia de energie va fi functionala si neintrerupta chiar si atunci cand apare o defectiune, permitand optimizari in fiabilitatea sistemului.

Control automat si prize protejate

Prizele pot fi protejate cu un dispozitiv suplimentar pentru a preveni deconectarea cablurilor de alimentare din priza din cauza vibratiilor sau a erorilor umane. Iar cu intrerupatorul de circuit hidraulic-magnetic incorporat, ce suporta tensiuni de pana la 30A/32A, alimentarea cu energie electrica poate fi oprita automat pentru a proteja dispozitivele conectate impotriva supraincarcarii sau deteriorarii, mentinand in acelasi timp stabila distributia energiei.

Ecranul LCD iluminat al echipamentului poate afisa avertismente pentru a alerta utilizatorii cu privire la fluctuatii neobisnuite de putere, iar panoul consolei LCD poate fi schimbat in timpul functionarii fara a opri un echipament critic conectat.

PG98330 este echipat cu porturi LAN duale (de exemplu, Internet si Intranet) cu viteze 1G Ethernet si poate fi conectat in cascada cu pana la 64 PDU-uri, economisind atat cheltuielile pentru instalarea de switch-uri de retea suplimentare, cat si spatiu in rack, oferind posibilitatea de a gazdui mai multe echipamente.

Alerte si senzori de monitorizare a mediului

In PDU-ul ATEN este implementat un port cu conectivitate RJ-45 destinat integrarii diferitilor senzori, putand fi conectati pana la 8 senzori de mediu pentru monitorizarea si gestionarea temperaturii, umiditatii, fluxului de aer, a presiunii diferentiale a aerului si a scurgerilor, oferind alerte pentru potentiale amenintari.

Pentru o operare rapida cu PDU, poate fi conectat un dispozitiv serial portul sau COM, port ce ofera un alt mijloc de a intreprinde comunicarea prin comenzile CLI. In plus, acelasi port este, de asemenea, functional ca un port PON, disponibil pentru conexiunea Ethernet la un comutator KVM over IP din seria KN pentru a centraliza gestionarea  in lant a energiei a pana la 16 PDU-uri.

Modelul PG98330G poate fi conectat in retea prin conexiune la un dongle USB WiFi pentru a efectua DCIM, upgrade firmware, export jurnal, configurare rapida si multe altele. Echipamentul vine la pachet cu un cablu de alimentare reglabil incorporat in unitate, capabil sa se roteasca la 90 de grade pentru a permite instalarea flexibila in rack, rezultand o organizare mai buna a cablurilor si o aerisire mai buna.

Gestionare optimizata a infrastructurii centrului de date  

PUD-ul este integrat cu software-ul eco DC de la ATEN – un instrument pentru gestionarea optimizata a infrastructurii centrului de date (DCIM) – distributia energiei, energia si datele de mediu de la PDU-uri si dispozitivele conectate putand fi monitorizate printr-o interfata grafica usor de utilizat, disponibila online, pentru gestionarea inteligenta a energiei. PDU-urile din seria PG au un panou de consola LCD de culoare rosie si pot fi recolorate cu optiuni de galben, violet, albastru si verde prin achizitionarea optionala de autocolante colorate. Aceste coduri de culoare faciliteaza diferentierea intre setarile de alimentare si, de asemenea, accelereaza depanarea in cazul unor defectiuni neasteptate.

PDU-urile ATEN se potrivesc tuturor configuratiilor de alimentare comune la nivel mondial, existand variante pentru fiecare aplicatie. Unitatile de distributie a energiei in rack pot fi pastrate prin mai multe cicluri de reimprospatare a echipamentelor, poate chiar timp de un deceniu sau mai mult, sustinand atat cerintele actuale, cat si viitoare de crestere din centrele de date.

Despre ATEN

Infiintata in anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT si solutii de administrare. Incluzand solutii KVM, solutii A/V profesionale si solutii inteligente de alimentare, gama de produse ATEN conecteaza, administreaza si optimizeaza echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educatie, media si transporturi. ATEN detine peste 570 de brevete inregistrate la nivel international si o echipa de cercetare ce asigura un flux constant de solutii inovatoare, de unde rezulta un portofoliu cuprinzator de produse disponibile la nivel mondial. Avand sediul in Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins si are astazi subsidiare in China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India si Romania – cu centre de cercetare in Taiwan, China si Canada. Pentru mai multe informatii despre ATEN, vizitati www.aten.com.

Campania “N-avem Sange?!”

Tania Mihalcia (Director INTS): „Este minunat să putem adresa dedicat donatorii, acolo unde anumite grupe sunt în alertă. Suntem recunoscători tuturor partenerilor și voluntarilor din cadrul Programului „N-avem SÂNGE?!” și speram să putem demonstra că acest model de comunicare este unul eficient.”

București, 6 Martie 2023

În această primăvară, Asociația Hem în parteneriat cu Institutul Național de Transfuzie Sanguină (INTS) pornește, în cadrul programului național „N-avem SÂNGE?!”,  o campanie de comunicare segmentată, ce adresează donatorii pe grupe de sânge și respectiv RH. Vor fi invitați astfel la donare, cu precădere, donatorii cu o anumită grupă de sânge și RH, aflată în urgență, datorită numărului mare de operații/tratamente, în arealul unui anumit Centru de Transfuzie. Campania Pilot începe luni, 6 martie, și va acoperi, în câte un calup de două săptămâni, orașele Iași, Timișoara, București și Constanța.

„În baza experienței noastre de peste 7 ani, de când derulăm programul național „N-avem SÂNGE?!”, ni s-a arătat în repetate rânduri că donarea ar merita să fie făcută într-un mod mult mai judicios, raportat la nevoile de sânge din spitale. Ca să citez unul din #bloodfluencerii importanți ai comunității noastre, „sângele este depozitat absolut perfect pe vena donatorului”. Prin urmare,  merită să fie donat în centre într-o legătură directă cu nevoia din spitale, generată la rândul ei de operații/tratamente. Din acest motiv, am pornit acest proiect pilot, pentru a invita în primul rând donatorii din grupele aflate în alertă.

Așa cum este de la sine înțeles, nu toate grupele de sânge intră în alertă, în toate județele din România, în același timp. Pentru că nu în toate se operează, nu se tratează la fel.

Punem, astfel, la dispoziția Institutului Național de Transfuzie atât knowhow-ul nostru, ca oameni de comunicare, cât și resursele pe care am reușit să le strângem, prin bunăvoința partenerilor și sponsorilor noștri, precum și ai donatorilor individuali, persoane fizice. Ne dorim mult să reușim și să probăm încă o dată că românii au sânge, că au curajul și înțelepciunea să înțeleagă că sănătatea este un dar. Un mare DAR!”. A declarat Marian Costache, #bloodfluencer co-fondator „N-avem SÂNGE?!, Președinte Asociația HEM

„Apreciem consecvența cu care oameni de profesii și formări diverse s-au pus în slujba încurajării donării de sânge, deoarece importanța acesteia este extrem de ridicată, în privința nivelului de sănătate al întregii populații, fie că vorbim de pacienți, în mod direct, fie că vorbim de donatori oameni sănătoși.

Donarea recurentă oferă în mod implicit monitorizarea stării de sănătate a donatorului și nu în ultimul rând îl ajută pe acesta să obțină o stare sufletească bună. Ne bucurăm să avem alături de noi atât oameni pasionați în slujba binelui, cât și comunicatori profesioniști, care astăzi sunt împreună cu noi în fața unei premiere. Este minunat să putem adresa dedicat donatorii, acolo unde anumite grupe sunt în alertă. Suntem recunoscători tuturor partenerilor și voluntarilor din cadrul Programului N-avem SÂNGE?! și speram să putem demonstra că acest model de comunicare este unul eficient.” A declarat d-na Tania Mihalcia, Director al Institutului Național de Transfuzie Sanguină.

Campania Pilot de Comunicare Segmentată a nevoii de sânge demarează Luni  6 Martie, va acoperi in câte un calup de doua săptămâni orașele Iași, Timișoara, București și Constanța și va include, din punct de vedere al canalelor media, Radio, Outdoor Digital si Mobil, precum și Social Media.

Parteneri: Institutul Național de Transfuzie Sanguină, Pharma Nord, MACROMEX, Phoenix Media, Radio Guerrilla, Media Group Services International (“MGSI”) – Kiss FM si Magic FM, City Media, Wink Network, Euromedia Group, Tonis Trade.

Află detalii de aici:  https://n-avemsange.ro/ghidul-donatorului/

 

AccurioPress C7100 si C7090 de la Konica Minolta sunt cele mai recente sisteme de tipar digital cu certificare Fogra

Două sisteme de tipar digital profesional de la Konica Minolta au primit certificarea FograCert Validation Printing System (VPS). AccurioPress C7100/C7090 intră în categoria seriilor premiate – AccurioPress C14000 și AccurioPress C4080 – prin adăugarea prestigioasei acreditări în portofoliul companiei.

Fogra, institut german de cercetare pentru tehnologiile mediilor de printare, oferă certificări sistemelor de tipar digital profesional care respectă standardele ISO, în baza unor criterii de selecție. În urma testelor la care a fost supusă, seria AccurioPress C7100/7090 de la Konica Minolta “îndeplinește toate criteriile acestui program în configurațiile testate”. Echipamentele sunt certificate atunci când sunt utilizate împreună cu controlerele opționale EFI Fiery sau Konica Minolta.

Fogra acordă certificări în urma unor testări ample, în diferite condiții de printare și prin acoperirea unei game extinse de însușiri. Printre testele la care au fost supuse sistemele de tipar digital de la Konica Minolta – AccurioPress C7100/C7090 – au fost incluse conformitatea PDF/X, culoarea substratului de verificare, luciul și fluorescența, claritatea culorilor, uniformitatea și rezistența la lumina. Alți factori care au avut impact în acordarea certificării au fost: decolorarea, repetabilitatea pe termen lung și scurt, rezistența printului la frecare, transferul valorii tonului colorimetric, limitele de reproducere a valorii tonului, registrul imaginii, rezoluția și informațiile de marjă.

Karl Friedrich Edenuizen, Product Manager Colour Devices, Professional Printing Group, Konica Minolta Business Solutions Europa: “Această certificare reprezintă o recunoaștere a modului în care sistemele noastre de tipar digital oferă rezultate fiabile și de înaltă calitate și deschid noi oportunități de dezvoltare a afacerii clienților noștri. Ambele echipamente se potrivesc perfect cu cerințele de producție actuale și sunt destinate să susțină clienții în extinderea și crearea de noi aplicații de tipar.

Seria AccurioPress C7100, câștigătoare a premiului Buyers Lab (BLI) 2022 Color PRO, are la bază tehnologii inovatoare care ajută utilizatorii să beneficieze de multe și noi oportunități de dezvoltare a afacerilor de tipar. Lansată în iunie 2021, seria sistemelor de tipar digital profesional, cu alimentare în coală, oferă automatizare inteligentă, finisare îmbunătățită, calitate impecabilă a printului, capacități avansate de tipar și o durabilitate excepțională. AccurioPress C7100 tipărește până la 100 de pagini A4 pe minut (ppm), în timp ce AccurioPress C7090 tipărește până la 90 ppm. Sistemele sunt concepute astfel încât să ofere suportul necesar pentru realizarea unor produse tipărite noi și avansate și, astfel, pentru dezvoltarea întregii afaceri.

Karl Friedrich Edenuizen a mai adăugat: “Seria AccurioPress C7100/C7090 a fost dezvoltată pentru a suporta medii de tipar foarte receptive. Acesta este motivul pentru care oferă o gamă de front-end-uri diferite pentru controler, inclusiv propria noastră tehnologie și EFI. Împreună cu software-ul și serviciile complete pe care le oferim, lucrăm în parteneriat alături de clienții noștri, cu scopul de a extinde oportunitățile de tipar.

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Călătoria organizației Konica Minolta a început acum 150 de ani, odată cu o nouă viziune de a efectua diferit lucrurile. Dezvoltăm inovații pentru binele societății și al lumii. Același scop care ne-a ținut în mișcare atunci, ne mobilizează și acum.

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 32 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2021 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, imprimante și sisteme de tipar digital profesional și industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.