VESTRA SUSȚINE CULTURA ȘI DEVINE SPONSOR PRINCIPAL AL CELLEAST FESTIVAL

București, 29 aprilie: Vestra, primul cluster specializat în industria utilităților și a echipamentelor de automatizare din România, desfășoară anual un program consistent de acțiuni și proiecte de CSR prin care oferă ceva în schimb societății în care s-a format și a crescut. În acest an, în portofoliul evenimentelor susținute de Vestra se adaugă și CellEAST, primul festival de violoncele din România ce se va desfășura la București, în perioada 3-11 mai.

„CellEAST vine în piața evenimentelor din România cu un concept nou, curat, care așează frumos muzica clasică și propune publicului nouă zile de spectacol elegant. Prin asta, evenimentul valorifică cultura națională pe care, totodată, o îmbină cu cea internațională și-i deschide orizonturile. Credem că e de datoria noastră să ne implicăm și să susținem astfel de proiecte, prin urmare nici nu am stat pe gânduri când am primit propunerea de a ne alătura festivalului CellEAST în calitate de sponsor principal.”povestește Vlad Iftime, Managing Partner Vestra.

CellEAST Festival Poster social

Primul festival de violoncele din România aduce pe scena sa, în fața publicului meloman, recitaluri susținute de doisprezece violonceliști de renume internațional alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, Orchestra Română de Tineret și Orchestra de Cameră Radio. Reprezentațiile vor avea loc la Ateneul Român și Sala Radio. În plus, organizatorii pregătesc două masterclass-uri – CellEAST și MiniCellos – ce se vor desfășura pe toată perioada festivalului în cadrul Universității Naționale de Muzică din București. Mai multe detalii despre eveniment, program și participare puteți găsi www.celleast.com.

Din proiectele culturale susținute de Vestra mai fac parte Borcanul cu Ficțiune, Moldova Film Festival și multe altele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *