Visual Fan anunță deschiderea unei noi linii de business, prin debutul pe piața de autovehicule electrice. La baza deciziei demarării noului proiect se află tendința companiilor din sfera tehnologiei de aderare la industria mașinilor electrice.

Brașov, 09 Decembrie 2021. Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW și deținătoarea brandului Allview, anunță intrarea pe o nouă piață, cea a mașinilor electrice. În ultimii ani, industria IT a cunoscut un grad de dezvoltare și inovare din ce în ce mai accentuat, fapt constatat și în cadrul industriei auto. Tot mai multe companii din domeniul tehnologiei s-au îndreptat spre piața mașinilor electrice, iar pe de altă parte, industria auto a manifestat o tendinţă de electrificare accentuată, mașinile devenind din ce în ce mai automatizate și tehnologizate.

Demararea acestui proiect se va realiza prin deschiderea unei companii noi, ce va avea ca obiect de activitate principal distribuția de mașini electrice – Visual EV S.R.L. și al cărei capital este deținut în proporție de 95% de către Visual Fan S.A..

Teaser Visual EV

„Prin lansarea acestei noi linii de business ne dorim să fim parte încă la început din tranziția către o mobilitate mai curată și mai durabilă, dintr-un viitor sustenabil, în care calitatea aerului va conta tot mai mult. În cei aproape 20 de ani de activitate, compania Visual Fan a anticipat tendințele și a înțeles nevoile consumatorilor, venind în întâmpinarea acestora cu produse adaptate solicitărilor primite din piață. În prezent, ne confruntăm cu această tendință de deplasare a companiilor din tehnologie către industria auto, ca urmare a gradului ridicat de inovare și tehnologizare a autovehiculelor. În plus, tendinţa de electrificare este tot mai accentuată, iar din aceste motive ne-am propus să venim în sprijinul utilizatorilor și potențialilor clienți de autovehicule electrice cu modele de mașini sigure, ce oferă un confort sporit datorită opțiunilor integrate și autonomiei crescute, dar și costurilor de mentenanţă cât mai mici. În viitor, dorim să ne aducem aportul pe această piață și în industria mașinilor electrice”, a declarat Lucian Peticilă – CEO Visual Fan S.A. și Visual EV S.R.L.

Primul model de mașină va fi prezentat în cadrul evenimentului de lansare, ce va avea loc în data de 16 decembrie 2021, la showroom-ul Brady Auto Center, care reprezintă primul dealer al companiei Visual EV SRL. Noul model va fi expus în cadrul showroom-ului Brady Auto Center din București, începând cu data lansării. Vă invităm să rămâneți alături de noi pentru a afla mai multe informații și detaliile tehnice ale noii mașini.

Despre Visual Fan

Visual Fan, deținătoarea brandului Allview (simbol bursier ALW) este o companie cu capital integral românesc, care și-a confirmat statutul de vizionar și pionier atunci când vine vorba de tehnologie, cu un portofoliu de produse diversificat. A fost fondată la Brașov, în 2002, și produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI – singurul asistent vocal în limba română (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV™ (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020). Este prezentă pe piețele IT&C din peste 10 țări. Allview investește constant în R&D (cercetare și dezvoltare) și își propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent – asistent personal. Pentru a rămâne conectați la noutățile Allview, puteți urmări paginile companiei de pe FacebookYouTube și Instagram.

HUAWEI Sound Joy: Prima boxă inteligentă portabilă de la Huawei, proiectată în colaborare cu Devialet

HUAWEI Sound Joy oferă o experiență audio inteligentă portabilă și premium

București, 8 decembrie 2021 – Huawei Consumer Business Group a anunțat astăzi lansarea primei sale boxe portabile – HUAWEI Sound Joy, realizată în colaborare cu Devialet, la timp pentru cei care își completează acum lista cadourilor de Crăciun. Boxa are un model compact, elegant, portabil, fiind concepută pentru utilizarea de zi cu zi, oferind consumatorilor un confort extraordinar și o experiență audio premium, oriunde s-ar afla. Noul design din material de țesătură are un rating IP67 pentru rezistență la praf și apă și o suprafață anti-alunecare, oferind o durabilitate crescută în diferite scenarii de utilizare. HUAWEI Sound Joy are o autonomie ridicată de până la 26 de ore de redare audio și suport pentru încărcare rapidă, fiind boxa ideală care însuflețește orice petrecere, fie ea în aer liber sau în interior. Boxa Huawei este disponibilă pe www.huaweistore.ro și în rețelele partenere de retail, la prețul recomandat de vânzare de 599 lei, în două variante de culoare: Obsidian Black și Spruce Green.

HUAWEI Sound Joy (2)

Concepută pentru oameni activi

Cu o dimensiune de 202mm, greutate de 680g și diametru de 73mm, HUAWEI Sound Joy este la fel de ușor de transportat ca o sticlă cu apă. HUAWEI Sound Joy este partenerul ideal care le permite consumatorilor să-și aducă melodiile preferate la orice eveniment, în aer liber sau în interior, indiferent că se află la un picnic, o plimbare în parc, cu bicicleta în jurul orașului sau la o petrecere acasă cu prietenii.

În plus, pentru că viața urbană înseamnă posibilități nelimitate, HUAWEI Sound Joy le oferă iubitorilor de sporturi acces la orice ritm, fie breakdance, skateboarding sau parkour.

 HUAWEI Sound Joy (1)

Autonomie remarcabilă a bateriei și încărcare rapidă

Datorită bateriei mari de 8800 mAh, HUAWEI Sound Joy oferă o durată de viață de 26 de ore cu o încărcare completă. Astfel, utilizatorii se bucură de o experiență audio neîntreruptă în timpul călătoriilor sau în locuri fără surse de alimentare.

Chiar și atunci când bateria este descărcată, încărcarea rapidă la 40 W le permite utilizatorilor să încarce boxa HUAWEI Sound Joy rapid și în siguranță. Cu doar o încărcare de 10 minute, aceasta  poate funcționa încă o oră, iar o încărcare completă durează doar 3 ore. HUAWEI Sound Joy îi însoțește pe utilizatori oriunde ar merge prin portabilitatea crescută a design-ului.

HUAWEI Sound Joy (1)

Design realizat de Huawei și Devialet, pentru un sunet de excepție

Lansarea HUAWEI Sound Joy este rezultatul eforturilor comune ale Huawei și Devialet, unul din primele trei branduri audio la nivel global, renumit pentru produsele sale de înaltă calitate. Folosind tehnologia Devialet SAM®, HUAWEI Sound Joy oferă experiențe audio autentice. Radiatorul pasiv tip Push-Push este unul emblematic, care include două diafragme plasate spate în spate, pentru a echilibra undele sonore, oferind sunete mai clare și fără distorsiuni.

HUAWEI Sound Joy dispune și de un sistem de difuzoare cu 2 căi pentru a oferi frecvențe înalte puternice și bas profund la un volum ridicat. Acesta include o unitate cu un tweeter și un difuzor dedicată pentru medii și joase, iar împreună produc un sunet mai clar și mai pătrunzător.

În ciuda unei cavități sonore mici de 0,25 L, HUAWEI Sound Joy poate ajunge la 79 dBA la o distanță de 2m. Boxa nu-i dezamăgește niciodată pe utilizatorii aflați în locuri aglomerate sau în aer liber, oferind un sunet puternic, de înaltă calitate.

HUAWEI Sound Joy, o boxă mai inteligentă

HUAWEI Sound Joy vine cu o colecție de funcții inteligente care le oferă utilizatorilor mai multă distracție în diferite ocazii. Datorită tehnologiei One-Touch Transfer, utilizatorii își pot conecta cu ușurință device-ul la HUAWEI Sound Joy și pot transfera instantaneu conținutul media pe acesta. Totul stă într-o atingere a device-ului în partea de sus a difuzorului.

 

Funcția Shake Stereo Link Up permite asocierea și conectarea a două unități HUAWEI Sound Joy pentru a forma un sistem stereo, oferind o experiență audio mai captivantă și mai impresionantă, în special la petreceri. Astfel, în preajma sărbatorilor de iarnă boxa devine un partener de nădejde și o excelentă idee de cadou de Crăciun.

Cu funcția Automatic Discovery, utilizatorii pot conecta pur și simplu un smartphone, un laptop sau o tabletă din apropiere la HUAWEI Sound Joy, cu câteva atingeri pe fereastra pop-up care apare pe dispozitivul lor. HUAWEI Sound Joy este o boxă externă excelentă pentru birou, acasă și pentru multe alte locuri, eliminând nevoia de cablu sau de setări suplimentare pe dispozitive. Noua boxă vine și cu un inel multicolor pentru efecte luminoase fascinante.

Despre Huawei Consumer BG

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări și sunt utilizate de o treime din populația lumii. Paisprezece centre de cercetare și dezvoltare au fost înființate în țări din întreaga lume, inclusiv Germania, Suedia, Rusia, India și China. Huawei Consumator BG este una dintre cele trei unități de afaceri Huawei și acoperă smartphone-uri, PC-uri și tablete, servicii wearables și cloud etc. Rețeaua globală Huawei este construită pe o perioadă de peste 30 de ani de expertiză în industria telecomunicațiilor și este dedicată realizării celor mai recente progrese tehnologice pentru consumatorii din întreaga lume.

Pentru mai multe informații, vizități : www.huaweistore.ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Community: Comunitatea Huawei 

„BUCURESTIUL ARE NEVOIE DE UN PARTENERIAT INTRE AUTORITATEA PUBLICA SI DEZVOLTATORII IMOBILIARI” a declarat Primarul General Nicusor Dan, in cadrul intalnirii cu cei mai mari investitori imobiliari din Bucuresti

8.12.2021, BUCURESTI – La initiativa BUCHAREST REAL ESTATE CLUB, reprezentantii mediului de afaceri imobiliar –  unele dintre cele mai mari companii active pe piata, cu portofolii de investitii cumulate de peste 10 miliarde de euro in Romania – au participat azi la intalnirea consultativa cu tema “Agenda imobiliara si de infrastructura a Bucurestiului in 2022, cu Primarul General Nicusor Dan si reprezentantii Primariei Municipiului Bucuresti.

Principalele subiecte discutate au fost viziunea privind dezvoltarea urbanistica sustenabila a Bucurestiului, implicit a marilor proiecte imobiliare in urmatorii ani si necesitatea identificarii de solutii comune si fezabile intre administratia centrala si investitori, pentru o dezvoltare coerenta a orasului si asigurarea unui cadru legislativ si decizional predictibil pentru mediul de business.

BREC_AIB

„Bucurestiul are nevoie de o dezvoltare care sa satisfaca interesul public si care sa se realizeze pe principiile stiintifice ale planificarii urbane. Pentru asta, este nevoie de un parteneriat intre autoritatea publica si dezvoltatorii imobiliari si de o autoritate publica puternica, care sa stie sa impuna marilor dezvoltari elemente de interes public, de la infrastructura de transport, scolara sau medicala pana la spatii publice de calitate”, a declarat Primarul General Nicusor Dan, in cadrul intalnirii.

 BREC_8D

Conform unei analize realizate anul acesta de BUCHAREST REAL ESTATE CLUB, in Bucuresti sunt in lucru proiecte de peste 3,5 mld. EUR, aflate in diverse stadii, cu termene de livrare pana in 2023. Valoarea cuprinde investitiile in marile proiecte de regenerare urbana, care readuc in circuitul public foste platforme industriale abandonate in zone centrale ale orasului, in noi cladiri de birouri, adaptate din punct de vedere al tehnologiilor smart folosite noilor conditii de igiena si sanatate, in ansambluri rezidentiale moderne, care definesc noi standarde de locuire in Bucuresti, in noi scheme de retail si huburi logistice din proximitatea Bucurestiului, precum si in proiecte de infrastructura. Doar pe segmentul rezidential, dezvoltatorii au in curs de derulare investitii de 1 miliard de euro in proiecte de locuinte midlle & upper class.

Bucurestiul atrage in continuare cel mai mare volum de investitii din Romania, segmentul imobiliar fiind un contributor masiv la cresterea atractivitatii investitionale a Capitalei. Pentru continuarea consultarilor si identificarii celor mai sustenabile solutii, care sa continue sa mentina Bucurestiul atractiv pe harta investitiilor, o noua intalnire de lucru va avea loc la inceputul anului urmator intre reprezentantii mediului de business si Primarul General Nicusor Dan si reprezentantii PMB.

 

BUCHAREST REAL ESTATE CLUB (BREC) este principala platforma de promovare a pietei locale de real – estate, atat pe plan intern cat si pe pietele internationale. Misiunea principala BREC este imbunatatirea imaginii pietei imobiliare si dezvoltarea de programe care sa contribuie la dezvoltarea potentialului pietei si cresterea volumului de investitii straine in sectorul imobiliar din Romania. Companiile membre si partenere BREC sunt investitori majori, locali si internationali, in economia Romaniei, activi pe segmentele proiectelor de regenerare urbana, cladirilor de birouri, parcurilor logistice si industriale, parcurilor de retail, rezidential, cu portoflii locale cumulate de peste 10 miliarde EUR.

Noul HUAWEI WATCH GT 3 disponibil de astăzi în magazine

Ceasul se remarcă prin design și o experiență inovatoare în zona de sănătate și fitness

 

București, 8 decembrie 2021 – Cel mai nou model de smartwatch lansat de Huawei Consumer Business Group (BG) este disponibil de astăzi în magazine. HUAWEI WATCH GT 3 echipat cu sistemul de operare HarmonyOS 2.1 oferă o experiență deosebită utilizatorilor, fiind mai dinamic și mai inteligent. Pe lângă aspectul său în vogă, upgrade-uri complete și design nou de interfață, device-ul vine, de asemenea, cu o monitorizare exactă a sănătății și a fitness-ului cu TruSeenTM 5.0+, 14 zile de durată de viață a bateriei cu un nou design și un plan Dinamic de Ajustare Inteligent. Ceasul are două versiuni de mărimi, de 46mm și 42mm și este disponibil în 4 variante de design, cu prețuri recomandate de vânzare cuprinse între 1.199 lei și 1.499 lei în magazinul online www.huaweistore.ro și în magazinele partenere de retail.

HUAWEI WATCH GT 3 este un cadou ideal de sărbători, fiind și parte din oferta specială a companiei pentru femei, alături de căștile FreeBuds Lipstick, un cântar FatScale 3 și o curea de ceas Easy Fit. Tot parte a campaniei de Crăciun, cei care achiziționează ceasul din magazinul online al companiei participă la tragerile la sorți din datele de 10, 17 și 22 decembrie unde pot câștiga vouchere Sephora de 300 lei.

HUAWEI WATCH GT3

Noul HUAWEI WATCH GT 3 reprezintă un progres în monitorizarea sănătății și formarea științifică. Este conceput pentru a face viața mai ușoară și mai convenabilă pentru consumatori, precum și pentru a-i ajuta să-și atingă obiectivele de fitness folosind date științifice. Monitorizarea sănătății și a fitness-ului a fost întotdeauna unul dintre punctele forte în ceea ce privește produsele din categoria wearables, Huawei inovând seria GT, cu adăugarea noului TruSeen 5.0+.

WATCH GT 3 de 46mm este disponibil în două versiuni, ediția Elite, cu brățară metalică, la prețul recomandat de vânzare de 1.499 lei și ediția Active, cu brățară din elastomer, la prețul recomandat de 1.199 lei. HUAWEI WATCH GT 3 de 42mm este disponibil, de asemenea, în două versiuni, Elegant, cu brățară din piele la prețul recomandat de vânzare de 1.199 lei și cu brățară metalică milaneză la prețul recomandat de 1.399 lei.

Cei care achiziționează oricare dintre aceste modele din magazinul online Huawei sau din rețelele de retail partenere, până pe 8 ianuarie 2022, beneficiază și de 12 luni de protecție gratuită a ecranului fără costuri suplimentare.

Designul inovator HUAWEI WATCH GT 3 este inspirat din natură, concentrându-se pe frumusețea acesteia și integrarea tehnologiilor de ultimă generație. Lentilele mari și design-ul ușor, minimalist, îi oferă versiunii de 46mm un aspect futurist. Fără curea, HUAWEI WATCH GT 3 46mm cântărește doar 42,6g cu o grosime totală de 11mm, iar HUAWEI WATCH GT 3 42mm cântărește 35g cu o grosime totală de 10,2 mm. Ambele oferă consumatorilor o experiență mai ușoară și mai subțire la  purtare.

HUAWEI WATCH GT 3 46mm oferă o autonomie a bateriei de 14 zile la utilizarea tipică, în timp ce HUAWEI WATCH GT 3 42mm oferă o durată mare de viață a bateriei de 7 zile la utilizarea tipică. Durata de viață mare a bateriei asigură utilizatorilor asigură utilizatorii că pot purta ceasul toată ziua și dar și în timpul somnului.

Aducând o nouă experiență interactivă inteligentă, HUAWEI WATCH GT 3 vine cu o coroană rotativă cu feedback tactil, care oferă recunoaștere de înaltă precizie a mișcării degetului. Noul design de placă de șah al lansatorului poate fi mutat și zoomat liber, funcționând într-un mod mai convenabil. Poate sta întotdeauna deschis în timpul utilizării zilnice pe ecranul Dials (AODs) iar funcțiile personalizate ale ceasului permit, de asemenea, accesarea simplă a datelor de exerciții și aplicații doar prin ridicarea încheieturii.

Monitorizarea modernă a sănătății și antrenamentul științific

HUAWEI WATCH GT 3 dispune de o tehnologie complet nouă de monitorizare a frecvenței cardiace HUAWEI TruSeenTM 5.0+, care adoptă opt fotodiode într-un aspect circular, două seturi de surse de lumină cip emițător de lumină cu lentile LED 8 în 1, canal multiplu pentru recepția semnalului luminos și design curbat pentru a realiza o pătrundere mai bună a luminii, un consum mai mic de energie și o experiență de purtare mai confortabilă. Poziționarea GNSS cu Dual-Band Five-System oferă utilizatorilor o localizare geografică mai precisă.

Cu noul modul PPG 5.0, precizia monitorizării ritmului cardiac este îmbunătățită radical în comparație cu cea a generației anterioare. GT3 poate fi urmărit perfect chiar și în scenarii rapide de schimbare a ritmului cardiac, cum ar fi sprintul, înotul în piscină și săritul cu coarda.

HUAWEI WATCH GT 3 oferă, de asemenea, în timp real,  monitorizarea somnului, a gradului de stres dar și caracteristici de urmărire a ciclului menstrual pentru un management al sănătății cât mai cuprinzător și facil.

HUAWEI WATCH GT 3 este un antrenor personal la încheietură. Acesta înregistrează și analizează datele de antrenament ale utilizatorului, și identifică în mod inteligent perioadele de repaos, creșterea a activității fizice și consolidarea acesteia, cât și momentele de diminuare a intensității efortului fizic, ținând cont de nivelul actual al capacității atletice a utilizatorului și obiectivele sale. Ceasul ajustează intensitatea mișcării și crește treptat volumul antrenamentului pentru a îmbunătăți treptat capacitatea atletică.

HUAWEI WATCH GT 3 vine, de asemenea, cu o caracteristică îmbunătățită de monitorizare a antrenamentului, oferind peste 100 de moduri de antrenament, inclusiv 18 moduri de antrenament profesional, 12 antrenamente în aer liber (alergat, mers pe jos, alpinism, drumeții, alergare cross-country, ciclism, open water swimming, triatlon, schi, snowboarding, cross-country skiing și golf) și 6 antrenamente de interior (mers, alergare, ciclism, înot piscină, antrenament gratuit, aparat eliptic și aparat de canotaj).

Antrenor personal

HUAWEI WATCH GT 3 oferă caracteristici personalizate de sănătate și fitness, inclusiv AI Running Coach și Healthy Living Shamrock, care este ca un asistent de sănătate și fitness care permite utilizatorilor să rămână sănătoși și activi.

Cu HUAWEI GT 3, Huawei combină considerente științifice și experiența utilizatorului pentru a dezvolta AI Running Coach. Acesta se va baza pe implementarea săptămânală a planului și feedback-ul organismului cu privire la schema de antrenament pentru a ajusta automat planul de exerciții pentru utilizator în săptămâna următoare pentru a se asigura acuratețea planului. Prin ajustarea umanizată, utilizatorii vor putea beneficia mai mult de antrenament.

Noul tip de măsurare a capacității de funcționare a Huawei, Running Ability Index (RAI) folosește istoricul ritmului cardiac și alte date pentru a analiza performanța de funcționare după fiecare antrenament, ceea ce este convenabil pentru utilizatori în înțelegerea progresului de formare și în asistarea la îmbunătățirile acestuia.

Noua funcție Healthy Living Shamrock a adăugat multe caracteristici mici pentru a se potrivi mai bine nevoilor zilnice de sănătate ale utilizatorilor. Prin setări personalizate, utilizatorii pot primi memento-uri regulate, cum ar fi provocări de sănătate, aportul zilnic de apă, meditația zilnică, memento-ul cu ora de culcare, volumul exercițiilor fizice și păstrarea stării pozitive sunt toate lucrurile mici care îmbunătățesc experiența de utilizare a produsului.

 

Mai multe detalii sunt disponibile pe https://consumer.huawei.com/ro/offer/.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: https://consumer.huawei.com/ro/offer/.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Community: Comunitatea Huawei 

Frigiderul aprovizionat cu nostalgie: Samsung colaborează cu TetrisTM pentru a crea „Samsung Stackers”

Samsung a făcut echipă cu The Tetris Company pentru a lansa o ediție limitată de recipiente de depozitare a alimentelor în formă de Tetriminos pentru a ajuta la reducerea risipei de alimente printr-o organizare mai bună a frigiderului

Toate profiturile încasate în urma Samsung Stackers vor merge către Federația Europeană a Băncilor Alimentare

 Picture1

București, România – 7 decembrie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd., anunță parteneriatul cu The Tetris Company pentru a lansa Samsung Stackers, o gamă de recipiente de depozitare a alimentelor în ediție limitată, inspirată de faimosul joc de puzzle Tetris®, pentru a contribui la reducerea risipei alimentare casnice.

Setul de recipiente de depozitare, primul de acest fel, va include toate cele șapte forme și culori emblematice Tetrimino (cian, galben, violet, verde, albastru, roșu și portocaliu). În acest mod, depozitarea alimentelor, în frigider sau în congelator, nu a fost niciodată mai ușoară, eficientă și sigură, fiind realizată într-un mod distractiv și complet unic. Toate profiturile, în urma achizițiilor acestor recipiente, vor merge către Federația Europeană a Băncilor Alimentare.

Picture2

Risipa alimentară devine o preocupare din ce în ce mai îngrijorătoare, deoarece gradul acesteia raportat la nivel personal, în ultima perioadă, a căpătat acum, din nou, o creștere considerabilă, ajungând la nivelul celui din perioada de pre-pandemie. Trei din zece persoane (30%) recunosc că au niveluri mai ridicate de risipă de alimente în comparație cu perioada de pre-pandemie (20%), ca urmare al unui comportament iresponsabil de gestionare a alimentelor, precum gătitul în porții mici și refolosirea resturilor.

Picture3

Folosind modelele colorate și nostalgice în formă de Tetris, clienții vor putea aranja setul Samsung Stackers, în frigider, la fel ca în joc. Fie că este poziționat în sus, în jos, în stânga sau în dreapta, setul de recipiente alimentare este perfect pentru a optimiza spațiul necesar depozitării resturilor de alimente într-un mod mai eficient, evitând aruncarea acestora. De asemenea, înainte de sezonul sărbătorilor de iarnă, setul Samsung Stackers poate fi cadoul perfect pentru iubitorii de jocuri, gurmanzii și războinicii sustenabilității, care sunt în căutarea a ceva cu adevărat unic de Crăciun.

La fel ca setul Stackers, gamele de frigidere Samsung oferă o personalizare infinită atât în ​​interior, cât și la exterior. Fie că este vorba de funcțiile „Spațiu de interior personalizabil” sau „Raft pentru vin”, care minimizează spațiul irosit al frigiderului, sau de tehnologia SpaceMax™, care oferă opțiuni mai convenabile pentru produsele proaspete – toate acestea servesc aceluiași scop, combaterea risipei alimentare prin utilizarea întregului spațiu al frigiderului. Toate aceste caracteristici inovatoare au fost integrate în cadrul frigiderelor din gama Samsung Bespoke, o colecție care îmbină frigiderul și  congelatorul într-un mod complet unic, fiind apreciată pentru capacitate, confort și personalizare. Această gamă în ediție limitată vine pe fondul cercetărilor la nivel european efectuate de Samsung, care a demonstrat că 46% din alimentele cumpărate în gospodăriile europene sunt aruncate, ceea ce înseamnă că aproximativ 4.003 EUR per familie ajung la gunoi în fiecare an. Întrebați cum ar putea fi evitată risipa de alimente, peste jumătate dintre europeni (54%) au recunoscut că un sistem mai bun de organizare a alimentelor i-ar ajuta să-și reducă risipa, iar două treimi (64%) sunt de părere că alimentele lor ar dura mai mult dacă le-ar depozita corect.

Picture4

 „Misiunea noastră, la Samsung, este să dezvoltăm produse și soluții pentru un stil de viață capabil să îi ajute pe consumatori să-și gestioneze și să-și gestioneze viața cât mai bine, inclusiv prin reducerea risipei alimentare. De aceea, ne-am asociat cu The Tetris Company pentru a lansa Samsung Stackers, o soluție de depozitare complet unică, care oferă o modalitate distractivă de a stoca alimentele. Nu doar că recipientele Samsung arată grozav și se potrivesc perfect în frigiderele noastre, dar le oferă și clienților noștri o modalitate mult mai eficientă de optimizare a spațiului de depozitare disponibil, susținând în același timp lupta Federației Europene a Băncilor Alimentare împotriva risipei de alimente”, a spus Tim Beere, Senior Category Lead Cooling, Samsung.

„Suntem încântați să colaborăm cu Samsung pentru a crea Samsung Stackers și pentru a oferi soluții distractive pentru organizarea frigiderelor, cu o doză de nostalgie Tetris. Este grozav să vedem că Samsung Stackers aduc la viață iubitul nostru joc de puzzle și abia așteptăm să vedem modul în care clienții își vor transforma spațiile obișnuite din frigider și congelator într-un joc Tetris real. În plus, faptul că toate profiturile merg către Federația Europeană a Băncilor Alimentare, ne oferă o oportunitate incredibilă de a ajuta la combaterea risipei alimentare în moduri cu totul noi și diverse”, a spus Maya Rogers, Președinte și CEO, Tetris.

Noile Samsung Stackers vor fi disponibile în următoarele țări europene: România, Serbia, Croația, Slovenia, Spania, Cehia, Slovacia, Italia, Ungaria, Grecia, Franța și Marea Britanie.

Clienții care doresc să afle mai multe despre noua gamă distractivă și eficientă Samsung Stackers pot vizita samsung.com/tetris. Cei care doresc să cumpere un set pot face acest lucru în schimbul a 25 EUR (aproximativ 124 RON), toate profiturile fiind destinate Federației Europene a Băncilor Alimentare, o organizație non-profit care reprezintă o rețea de 335 de bănci alimentare din Europa, angajate să prevină risipa alimentară și să reducă insecuritatea alimentară.

Federația Europeană a Băncilor Alimentare a înregistrat o creștere semnificativă a cererii de alimente în ultimii ani, așteptându-se ca aceasta să continue să crească de la an la an. Doar în 2020, rețeaua de organizații caritabile care primesc alimente de la membrii Federației Europene a Băncilor Alimentare a asistat un total de 12,8 milioane de persoane aflate la nevoie, în creștere cu 34,7% față de nivelurile pre-pandemice din 2019. Drept urmare, membri europeni ai organizației au recuperat, colectat și redistribuit 860.000 de tone de alimente, dintre care majoritatea ar fi fost altfel irosite, o creștere anuală de 12% față de 2019, pentru a sprijini organizațiile caritabile care îi ajută pe cei nevoiași.

Sfârșit

Exemple de recipiente Samsung Stackers:

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Despre marca Tetris®

Tetris® este unul dintre cele mai importante și mai distinctive brand-uri și francize de jocuri video din lume. Acum, după mai bine de 35 de ani, marca continuă să fie iubită la nivel global de oameni de toate vârstele și toate culturile. Miliarde de jocuri Tetris sunt jucate online în fiecare an și peste 500 de milioane de jocuri Tetris pentru mobil au fost descărcate până în prezent. Rețeaua globală de licențiați a mărcii Tetris include editori majori de jocuri video, inclusiv Nintendo și Sega, precum și mulți parteneri din electronice, jucării, îmbrăcăminte, produse de lifestyle, divertisment și multe altele. Tetris Holding, LLC, este proprietarul drepturilor Tetris la nivel mondial, iar The Tetris Company, Inc. este licențiatul exclusiv al acesteia. Pentru cele mai recente informații despre brand-ul Tetris și produsele Tetris, vă rugăm să vizitați www.tetris.com.

Despre Federația Europeană a Băncii Alimentare

Înființată în 1986 și cu sediul la Bruxelles, Federația Europeană a Băncilor Alimentare (FEBA) este o organizație europeană non-profit, care lucrează în colaborare cu o rețea de membri titulari și asociați din 29 de țări europene. FEBA reunește o rețea de peste 300 de bănci alimentare care se angajează să prevină risipa alimentară și să reducă insecuritatea alimentară. Activitatea zilnică constă în recuperarea, colectarea și redistribuirea alimentelor către organizații de caritate care îi ajută pe cei mai defavorizați. În 2020, membrii cu drepturi depline FEBA au recuperat, sortat, depozitat și redistribuit 860.000 de tone de alimente pentru a ajuta 12,8 milioane de persoane defavorizate prin colaborarea cu 48.126 de organizații caritabile și datorită profesionalismului a 37.016 colaboratori (85% voluntari). Pentru mai multe informații despre Federația Europeană a Băncii Alimentare, vă rugăm să vizitați https://www.eurofoodbank.org/.

 

Huawei dă startul campaniei de Crăciun, cu o serie de produse dedicate și multe surprize

Anul acesta, campania de Crăciun oferă idei și soluții de cadouri special personalizate pentru cei dragi și o serie de surprize pentru cumpărători

 

București, 7 decembrie 2021- Huawei Consumer BG dă astăzi startul campaniei de Crăciun cu oferte speciale destinate tuturor utilizatorilor. Produse din toate categoriile beneficiază de reduceri până pe 29 decembrie, iar utilizatorii vor primi vouchere și vor participa la tombole cu premii surpriză. Ofertele vor fi disponibile în magazinul online www.huaweistore.ro pe parcursul celor 20 de zile dedicate campaniei, tocmai la timp pentru pregătirea cadourilor de sărbători.

Inspirație pentru cadouri alese de Crăciun, asta își propune noua campania de Crăciun de la Huawei, în cadrul căreia consumatorii vor găsi idei și soluții de cadouri special personalizate pentru cei dragi: produse atent alese și care pot fi individualizate în oferte de pachet dedicate copiilor, familiilor, femeilor și bărbaților. Oferta specială de Crăciun conține reduceri importante  de până la 20%, precum și cadouri promoționale oferite la achiziția lor – 20% din valoarea de listă și cadouri formate din obiecte promoționale.

Huawei Christmas

Astfel, femeilor le sunt dedicate idei de cadouri ce conțin cel mai nou model de ceas inteligent, HUAWEI Watch GT 3 de 42 mm, ediția Elegant, o curea de schimb EasyFit neagră, cea mai elegantă pereche de căști, HUAWEI FreeBuds Lipstick, cu design în formă de ruj, și un cântar Fat Scale 3.  Prețul pachetului ce conține ceasul Watch GT 3 cu varianta de curea din piele este de 2.037 de lei, în timp ce pachetul cu varianta de ceas a cărei curea este cea cu modelul exclusivist milanez este în valoare de 2.197 lei.

În cazul bărbaților, soluția de cadou special de Crăciun conține o tabletă MatePad 11, un ceas Watch GT 2 Pro și o pereche de căști FreeBuds Pro și este disponibil la prețul de 2.878 lei.

Totodată, pentru copii, campania vine cu un pachet ce conține unul dintre cele mai populare laptop-uri, MateBook D14, echipat cu procesorul Intel i3, un rucsac, un mouse bluetooth, un monitor Huawei Display 23.8” și un adaptor MateDock 2 , toate la prețul de 3.324 lei.

Al patrulea tip de pachet din cadrul campaniei de Crăciun este dedicat familiilor și conține vârful de gamă al seriei de telefoane HUAWEI nova 9, o husă pentru acesta, un router WiFi Mesh cu două baze și o tabletă MatePad T8 și costă 2.836 lei.

Pe lângă aceste oferte speciale, clienții magazinului online Huawei primesc un voucher de 60 de lei, dacă se abonează la newsletter-ul www.huaweistore.ro. Voucher-ul poate fi folosit la achiziționarea de produse din magazinul online Huawei, în valoare de cel puțin 200 lei până la sfârșitul anului. De asemenea, aceștia pot participa și la tragerile la sorți din 10, 17 și 22 decembrie unde pot câștiga una dintre cele șase brațări Band 6, sau șase ceasuri WatchFit, sau șase perechi de căști FreeBuds 4i. Suplimentar, la achiziționarea unuia dintre cele mai recent lansate produse, MateBook 14s, MateView GT, FreeBuds Lipstick sau Watch GT 3, clienții participă și la tragerile la sorți organizate în aceleași zile, 10, 17 și 22 decembrie, unde pot căștiga unul dintre cele 15 vaouchere Sephora în valoare de 300 lei fiecare.

Tot în cadrul ofertei de Crăciun, Huawei a mai pregătit o serie de cadouri surpriză pentru cei care achiziționează pachetele de Crăciun sau alte produse din magazin, precum HUAWEI  nova 8i, FreeBuds 4i, Watch 3 Elite, MatePad 11, MateBook D 14 i3 sau MateView GT 27. Cadourile  includ produse promoționale precum boxe bluetooth, termos-uri, lămpi de birou cu suport de încărcare wireless, rucsaci, huse de produse, memorystick-uri sau suporturi pentru a ține telefonul pe birou în poziție verticală,

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.huaweistore.ro.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Community: Comunitatea Huawei 

DOC.ro – AFFIDEA I Hiperdia impreuna, alaturi de pacienti, 24/7

Bucuresti, 7 decembrie, 2021: DOC, cea mai mare comunitate bazata pe continut stiintific si promovare etica din Romania in segmentul de sanatate si ingrijire personala impreuna cu Affidea Hiperdia, singura subsidiara a unui grup european de servicii medicale private prezenta in Romania, unul dintre liderii europeni in servicii de diagnostic imagistic ultraperfomant, ambulatoriu si tratament al cancerului initiaza primul parteneriat strategic bazat pe un model integrativ destinat asigurarii accesului la ingrijire continua a sanatatii.

Razvan Predica, Country Manager, Affidea Romania

DOC – AFFIDEA I Hiperdia – Universul complet al sanatatii tale

 

Prin noul parteneriat, amplul proces de digitalizare pe care il deruleaza Affidea Hiperdia trece la un nou nivel de performanta, facilitand pacientilor inca un canal de acces rapid catre servicii medicale la standarde internationale atat pentru consultatii medicale, analize de laborator, cat si servicii de imagistica de inalta rezolutie. Platforma DOC va inlesni accesul rapid catre serviciile medicale ultraperformante pe care operatorul le realizeaza in cele 36 de centre medicale multidisciplinare din 22 de orase. DOC si Affidea Hiperdia impartasesc o viziune comuna: a actului medical continuu, oferind pacientilor o experienta 360°, complex, de la consultul medical in Centrele Affidea Hiperdia catre Universul DOC.

Dr. Oana Cuzino (1)

Misiunea DOC – Affidea Hiperdia Romania este de a oferi pacientilor o experienta completa, integrand instrumente de informare, educare, autoevaluare, consiliere pentru sanatate si stare de bine, identificarea si furnizarea de solutii complete de sanatate, simplificand accesul prin programare 24/7 la cele mai avansate si precise consultatii, investigatii, diagnostice si tratamente de inalta calitate realizate cu pasiune de o echipa cu o expertiza remarcabila.

„Pentru a ajunge cu adevarat la milioane de oameni interesati de sanatate in mod aplicat, am creat universul DOC, adaptat secolului 21 si care ofera o experienta media 24/7 intr-o formula actualizata si interactiva, bazata pe tehnologia digital online. De altfel, un astfel de portal, ”360 de grade” reprezinta singura alternativa ce poate adresa interesele si nevoile complexe ale oamenilor in ziua de azi!”, declara Doctor Oana Cuzino, Medic Primar  Geriatrie, Doctor in Stiinte Medicale si Fondator DOC.

Parteneriatul DOC – Affidea Hiperdia doreste sa amplifice beneficiile actului medical prin initiativele de comunicare continua din mediul virtual, asigurand astfel premisele cresterii calitatii vietii si longevitatii pacientului. La aceasta se va adauga extinderea paletei de servicii medicale la distanta, abordare necesara atat in contextul pandemic, cat si al realitatii vietii cotidiene.

“Acest parteneriat are o dubla semnificatie: pe de-o parte construim impreuna cu platforma DOC o solutie moderna, la indemana pacientilor prin care acestia sunt correct si rapid informati, avand acces facil la servicii medicale de top, insa, in acelasi timp, renumitul medic si personalitate media, Dr. Oana Cuzino – DOC devine Brand Ambassador al Affidea Romania.

 

Sanatatea pacientilor este prioritatea principala a Affidea Hiperdia, iar pentru aceasta in permanenta suntem atenti la nevoile lor medicale, punand un accent important atat pe tratarea afectiunilor, cat si pe preventia acestora. Medicina preventiva este un obiectiv strategic pe care il avem, iar impreuna cu Dr. Oana Cuzino consideram ca ii vom determina pe romani sa-i acorde atentia cuvenita,” declara Razvan Predica, Country Manager, Affidea Romania.

 

De la informare la tratament printr-un click in Universul DOC – Affidea Hiperdia

 

Romanii pot identifica online pe DOC.ro, prin intermediul unui chestionar de autoevaluare, daca sunt predispusi unui risc medical. Ulterior, pot merge intr-unul dintre cele 8 centre Affidea Hiperdia participante la campania cardio din toata tara si pot solicita gratuit, incepand cu data de 13 decembrie 2021, masurarea tensiunii arteriale, a pulsului, nivelului de oxigenare sau glicemiei.

Centrele Affidea Hiperdia care ofera gratuit aceste servicii, in perioada 13 Decembrie 2021 – 31 Ianuarie 2022 sunt: Hiperdia Ritmului Bucuresti, Hiperdia Oltenitei Bucuresti, Affidea Fundeni Bucuresti, Hiperdia Nicolae Titulescu Brasov, Hiperdia Calea Bucuresti Brasov, Hiperdia Cluj, Hiperdia Galati, Hiperdia Timisoara.

 

Boala hipertensiva este cea mai intalnita afectiune din Romania. La un esantion de 100.000 de pacienti in evidenta medicilor de familie, peste 13.500 (13.5%) din acestia sufera de aceasta afectiune. Pe locurile urmatoare se situeaza cardiopatia ischemica (6.2%), diabetul zaharat (4.4%) si bolile pulmonare cronice obstructive (2.3%).

Cifrele sunt ingrijoratoare in ceea ce priveste evolutia diabetului zaharat in Romania. Peste 850.000 de romani erau inregistrati cu aceasta afectiune in evidenta medicilor de familie la cea mai recenta ancheta de prevalenta, in 2019. Aceasta reprezinta o crestere de peste 40% a numarului de cazuri de romani care sufera de diabet zaharat, fata de anul 1997.*

In continuare, pentru cei care doresc sa acceseze consultatii specializate, Affidea Hiperdia ofera beneficii suplimentare, pentru a incuraja preventia medicala. De exemplu, in cazul in care un pacient solicita un consult cardiologic, beneficiaza si de o investigatie EKG gratuita.

 

Affidea Hiperdia Romania

 

Affidea Hiperdia Romania face parte din Grupul Affidea, liderul european in servicii de diagnostic imagistic de inalta performanta, ambulatoriu si tratament al cancerului, care furnizeaza servicii medicale prin cele peste 308 centre, 11.000 profesionisti in domeniul sanatatii, 15 tari europene, 10 milioane de pacienti anual. In anul 2017, Grupul Affidea a achizitionat toate centrele Hiperdia din Romania, care au fost ulterior modernizate si dotate cu echipamente medicale de ultima generatie.

Affidea Hiperdia Romania, cu un numar de 36 de centre in 22 orase, pune la dispozitia pacientilor servicii medicale integrate (consultatii de specialitate, gama extinsa de servicii de radiologie imagistica si medicina nucleara ultraperformanta, analize medicale, tratament oncologic si chimioterapie) sustinute de o echipa medicala cu competente extinse si inalta expertiza profesionala, dobandite in urma pregatirii si perfectionarii permanente in tara si strainatate.

DOC – platforma integrata cu solutii pentru sanatate

Prin intermediul celor peste 9.800 de materiale scrise si video-urilor originale, de informare si educare pe teme de sanatate, stare de bine si lifestyle elaborate de Experti si specialisti in medicina si ingrijire personala, membrii Universului DOC beneficiaza de solutii complete pentru problemele de sanatate astfel ca, prin intermediul DOC Time si Health Shop, se bucura de servicii si produse inovatoare destinate sanatatii, frumusetii si starii de bine a intregii familii.

DOC – informatii medicale validate de experti

DOC este platforma prin intermediul careia zeci de Experti ofera recomandari de solutii sau produse valoroase pentru sanatate. DOC este sursa completa de incredere in cercetari medicale, diagnostic, tratament, profilaxie, ingrijire si frumusete, care urmareste sa ofere utilizatorilor sai experiente complete, de la informare, educare si autoevaluare, pana la identificarea si adoptarea solutiei necesare.

* Conform Raportului National al Starii de Sanatate a Populatiei realizat in 2019 de Ministerul Sanatatii, Institutul National de Sanatate Publica si Centrul National de Evaluare si Promo

OnePlus inaugurează Red Cable Club pentru comunitatea sa din Europa

Beneficii exclusive, inclusiv vânzări anticipate pentru următorul produs audio premium OnePlus, disponibile pentru utilizatorii OnePlus noi și cei deja activi

 

Red Cable Club va mai oferi acces la oferte exclusive pentru membri, inclusiv o reducere de 2% la telefoane și de 20% la accesorii, precum și transport gratuit prin OnePlus.com

6 decembrie 2021, România: OnePlus anunță astăzi Red Cable Club pentru utilizatorii din Europa – modalitatea ideală prin care comunitatea OnePlus poate celebra tehnologia și poate avea acces la beneficii exclusive. Pentru a se alătura clubului, aceștia trebuie să acceseze oneplus.com/ro/redcableclub.

“Red Cable Club a avut un succes imens în India și suntem încântați să îl aducem familiei noastre europene, formată din unii dintre cei mai entuziaști, conectați și implicați utilizatori din lume. Membrii noștri europeni au arătat multă pasiune pentru brandul și produsele noastre. Ne bucurăm că le putem oferi șansa de a se alătura Red Cable Club și de a obține beneficii grozave cu ocazia înscrierii,” a declarat Tuomas Lampen, OnePlus Head of Strategy pentru Europa.

Red Cable Club logo

O comunitate interconectată

Red Cable Club își are originile într-o călătorie în India a fondatorului OnePlus, Pete Lau, în 2019. În aeroportul din Bangalore, Pete a dat peste o stație de încărcare plină cu cabluri de încărcare roșii, ”emblema” OnePlus. Acest lucru i-a indicat lui Pete cât de interconectată este comunitatea OnePlus din întreaga lume, prin cablul roșu emblematic, ceea ce l-a determinat să creeze Red Cable Club.

 

Red Cable Club a fost deschis inițial doar pentru membrii comunității indiene OnePlus, care beneficiau de avantaje exclusive, precum reduceri la produsele OnePlus, acces anticipat la noi produse ale companiei și promoții ale partenerilor OnePlus. Începând de astăzi, utilizatorii europeni OnePlus se vor putea alătura clubului și vor face parte din mișcarea OnePlus, având în același timp beneficii exclusive.

Beneficii exclusive

Clienții se pot alătura Red Cable Club accesând link-ul oneplus.com/ro/redcableclub și pot beneficia de avantaje exclusive în decembrie, precum o reducere de 2% la telefoane, 10% la OnePlus Watch și OnePlus Buds Pro și 20% la accesorii, precum și transport gratuit. OnePlus va oferi mai multe beneficii suplimentare membrilor europeni ai Red Cable Club, inclusiv acces anticipat pentru a cumpăra următorul produs audio premium OnePlus, în prima parte a lunii decembrie. De asemenea, membrii Red Cable Club vor avea oportunitatea de a cumpăra una dintre ultimele unități disponibile ale ediției limitate OnePlus Watch Cobalt.

Pentru a se înscrie în OnePlus Red Cable Club, utilizatorii pot vizita oneplus.com/ro/redcableclub.

Despre OnePlus

OnePlus este o companie globală de tehnologie mobilă care forțează conceptele convenționale de tehnologie. Creat în jurul mantrei „Never Settle”, OnePlus creează dispozitive proiectate într-un mod deosebit, cu o construcție premium și hardware performant. OnePlus prosperă prin cultivarea unor legături puternice și prin creșterea împreună cu comunitatea sa de utilizatori și fani. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați OnePlus.com.

HUAWEI WATCH GT 3 – un ceas inteligent care se potrivește fiecărui stil

Utilizatorii pot combina cu ușurință ceasul inteligent și curelele cu orice ținută

București, 3 decembrie 2021 – Huawei Consumer Business Group a deschis de curând lista de precomenzi pentru smartwatch-ul HUAWEI WATCH GT 3, un produs ce impresionează prin design și estetică elegantă, care amintește de ceasurile tradiționale, oferind în același timp funcții performante pentru monitorizarea sănătății și a sportului. Noile ceasuri WATCH GT 3 sunt disponibile în 4 modele, pe www.huaweistore.ro și în rețelele de retail partenere la prețuri recomandate de vânzare cuprinse între 1.499 lei, pentru varianta de 46 mm și 1.199 lei, pentru cea de 42 mm, diferențele fiind generate și de tipul de curea aleasă. Până pe data de 7 decembrie, ceasul poate fi achiziționat în bundle, alături de o pereche de căști FreeBuds 4i.

HUAWEI WATCH GT 3

Dispozitivele portabile au devenit un element important al stilului utilizatorilor. Cu toate acestea, sunt puține smartwatch-uri care pot fi personalizate și adaptate corespunzător oricărei ținute. Având în vedere acest lucru, Huawei a dezvoltat cel mai recent model de ceas, HUAWEI WATCH GT 3, care nu numai că are multe funcții avansate, dar oferă și numeroase opțiuni de personalizare. Indiferent de ocazie, HUAWEI WATCH GT 3 va funcționa excelent nu doar ca asistent inteligent, ci și ca accesoriu pentru ținute.

HUAWEI WATCH GT 3 (2)

Utilizatorii schimbă ținutele și accesoriile în funcție de zi și de starea de spirit, deci nu este de mirare că aceștia își doresc ca smartwatch-ul lor să fie un accesoriu versatil, care să-i ajute să-și exprime personalitatea în orice ocazie. Astfel, pot alege HUAWEI WATCH GT 3 cu cadran de 46 mm sau versiunea mai delicată de 42 mm. Un lucru este sigur – cu un nou smartwatch din familia Huawei, potrivirea smartwatch-ului la stilul vestimentar este extrem de ușoară și plăcută, iar cu o gamă largă de fețe de ceas și curele interschimbabile disponibile, HUAWEI WATCH GT 3 se va potrivi în orice situație. Utilizatorii au la dispoziție și o varietate de curele din care pot alege ce culoare li se potrivește mai bine.

HUAWEI WATCH GT3 precomandă

Aspect elegant inspirat de ceasurile clasice

Până acum, smartwatch-urile erau considerate în primul rând un accesoriu pentru monitorizarea sănătății și a activității fizice. Acum, utilizatorii se așteaptă ca ceasurile inteligente să aibă nu numai o gamă largă de funcții, ci să fie și un accesoriu elegant, care completează aspectul lor. Noul HUAWEI WATCH GT 3 este perfect pentru acest rol.

Indiferent de tendințele actuale, utilizatorii optează pentru accesorii atemporale de calitate, care subliniază personalitatea lor. Pentru a avea o ținută bine pusă la punct, trebuie alese accesoriile perfecte astfel încât aceștia să iasă în evidență. Cu siguranță, cel mai recent smartwatch, Huawei care combină materialele premium și funcțiile inteligente este o alegere bună. Ceasul WATACH GT 3 vine în versiunea îndrăzneață de 46 mm, cu design clasic rotunjit, asemănător ceasurilor tradiționale, în timp ce cel de 42 mm încorporează delicatețea în design-ul său. Indiferent de opțiunea aleasă, ceasul se potrivește perfect cu tendințele actuale

Alegerea stilului cu gama larga de curele

Fiecare ocazie necesită un aspect diferit, iar o selecție de curele într-o varietate de materiale și stiluri face alegerea ușoară. Utilizatorii pot alege curele pentru WATCH GT 3 în funcție de aspectul pe care îl doresc, elegant, business casual sau sportiv.

De exemplu, o curea din oțel inoxidabil, cu o formă netedă datorată lustruirii de aproape 300 de ori,  poate fi perfectă pentru o întâlnire de afaceri sau o ieșire de seară. În plus, datorită butonului de pe spate, poate fi ajustată cu ușurință dimensiunea, iar catarama specială tip fluture asigură că smartwatch-ul se potrivește perfect încheieturii. De asemenea, o alternativă ar putea fi o curea din piele din piele de vițel, de înaltă calitate, cu o textură moale și naturală.

Accesoriile aurii adaugă o eleganță atemporală oricărui stil, fie că este vorba despre o rochie clasică neagră, un blazer alb sau un pulover roșu. Având în vedere acest lucru, cureaua milaneză a fost proiectată exclusiv pentru versiunea HUAWEI WATCH GT 3 de 42 mm. Procesul unic de tricotat și lustruirea plasei din oțel inoxidabil fac ca această curea să pară ca și cum ar proveni dintr-un atelier meșteșugăresc. Designul său sofisticat va face aspectul mai elegant indiferent de ținută.

 

Utilizatorii se pot simți confortabil în timp ce arată bine

Dacă preferă un stil mai minimalist, cureaua din fluoroelastomer este perfecta pentru ținutele monocromatice sau sportive. Aceasta este o alegere bună, care nu este doar confortabilă, moale și durabilă, ci și impermeabilă și rezistentă la transpirație, ceea ce o face perfectă pentru înot, de exemplu, în timp ce cureaua țesută din nailon este ideală pentru un look de zi cu zi. Lungimea acesteia este reglabilă pentru o experiență de purtare mai confortabilă.

 

Ceas inteligent și unic

Curelele nu sunt singura modalitate prin care utilizatorii pot personaliza ceasul. Există peste 10.000 de teme de fețe pentru ceas disponibile pentru descărcare, inclusiv cele cu stil îndrăzneț, design minimalist sau simplu, cu un aspect foarte funcțional. Cu o selecție uriașă de fețe de ceas disponibile, aceștia pot personaliza și mai mult ceasul HUAWEI WATCH GT 3 pentru a se potrivi oricărui stil. Indiferent dacă smartphone-ul rulează Android sau iOS, HUAWEI WACTH GT 3 se poate sincroniza cu ușurință cu orice smartphone sau poate funcționa independent.

Noul ceas inteligent din familia Huawei nu este doar asistentul zilnic care face viața mai ușoară și ajută în ceea ce privește grija față de sănătate, ci și un accesoriu stilat care se poate adapta oricărei situații. Cu noul HUAWEI WATCH GT 3, utilizatorii pot alege stilul care îi face să fie ei înșiși.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Community: Comunitatea Huawei 

ViewSonic prezintă câștigătorii concursului 2021 ColorPro Award

Spiritul și puterea „Noii aventuri” surprinse prin intermediul concursului global de fotografie

București, România (3 Decembrie 2021)— ViewSonic[i], furnizor global de soluții vizuale, a anunțat cei 10 câștigători ai celei de-a doua ediții a concursului anual de fotografie ColorPro Award 2021. Anul acesta, ViewSonic a invitat cinci dintre cei mai importanți jucători din industria creativă să găzduiască împreună concursul: Capture One, Shoot The Frame, Monogram Creative Console, Getty Images, and iStock. Tema ediției „Noua Aventură” [eng. “New Adventure”] a atras aproximativ 6.500 de participanți din 41 de țări. Lucrările acestor fotografi excepționali vor fi expuse la Londra și Taipei.

In the village of Uzgen, Osh region, more than 170 horses (in this picture) and men wearing the classic Soviet tank hat or a Kyrgyz tebetei hat, push and shove each other with dexterity and endurance in fearless combat as they fight for possession of a young 60 kg bull. Itin Bietov Jildizbek, a wealthy local man, has organized a massive game of Alaman-Ulak to celebrate the 13th birthday of his son Cherniaz. Thousands of riders have come to compete for the prizes he is offering throughout the day; 10 horses, 10 yaks, 10 camels, and the grand prize of the final game, a Lada brand car. Trying to outrun your opponents with a headless goat wedged between your leg and your horse might not be your idea of a fun game but in Kyrgyzstan, Kok Boru is the national sport. Dead Goat Polo, as some refer to it, looks more like cavalier rugby. Generally divided into two teams of five (and hundreds or more in a freestyle variant called Alaman-Ulak), fearless men on horseback race from one end of the field to the other chasing the rider with possession trying to prevent him from scoring a point by heaving the 20 kg body into the tai kazan (goal) at either end.  Only stallions are used in this game because they are naturally anti-social and eager to fight off rivals. The players train their horses to muscle out other horses in the pack while they themselves wrestle each other to snatch the goat and gallop toward the goal, slamming into the rubber tires that encircle the meter-high mound.  Most villages throughout the country have a playing field, some have official stadiums. Professional teams play tournaments which culminate in the national championships that take place during the festivities surrounding Nowruz on March 21st when the Kyrgyz nation celebrates the beginning of spring. This year (2020), the unprecedented coronavirus pandemic has halted large public gatherings but unofficial games continue to be organized in many villages. Players share the cost of the goat or wealthier citizens sponsor games with prizes to celebrate life events, inspire good fortune or simply for fun, and the winning team always takes home the goat for a post game feast. The origins of this legendary game lie somewhere between nomads hunting or defending their livestock against predatory wolves, to men and horses honing their fighting skills. Boys from the age of 4 - 5 learn to play on donkeys and instead of a goat, they throw around a much lighter pillow made of goatskin stuffed with hay. The new generation is happy to continue this rough-and-tumble game.

„Mai mult decât un simplu concurs, ColorPro Award este un festival internațional care aduce împreună idei creative din toată lumea. Suntem convinși că arta este cea mai bună modalitate de a observa detaliile care ne înconjoară, iar Premiul ColorPro a oferit creatorilor o platformă deschisă pentru a-și prezenta talentele” a susținut Oscar Lin, Manager General al Monitor Business Unit, ViewSonic. „În acest an, creatorii au rezonat puternic cu tema aleasă, „Noua aventură”, iar numărul înscrișilor a fost de trei ori mai mare decât anul trecut. Sperăm ca puterea acestor fotografii să  inspire oamenii să înceapă noi călătorii în viață.”

Image 2_Colors of Life (Photo Title)_ from Zay Yar Lin, Myanmar, {Burma}

Primii trei câștigători ai concursului ColorPro Award 2021 au surprins cu adevărat spiritul „New Adventure”. Câștigătorul premiului I, Dead Goat Polo din Belgia, înfățișează o luptă crâncenă între două echipe de călăreți care se luptă pentru posesia unui taur de 60 de kg. Câștigătorul premiului al doilea, Colors of Life din Myanmar, dezvăluie un contrast puternic între puntea roșie a unei nave și oceanul albastru al Atlanticului. Câștigătorul premiului al treilea, Spiritul Altai din Federația Rusă, dezvăluie un tânăr vânător, însoțit de prietenul său loial, care se odihnește în Teritoriul Altai la sud de Lacul Teletskoye.

Image 3_Altai's Spirit (Photo Title)_ from Alexandr Isakov, Russian Federation

Distinsul juriu format din nouă membri a evaluat lucrările pe baza combinației de culori, compoziției și percepției aventurii. Lucrările finale au interpretat conceptul „Noua Aventură” din perspective diferite. Aceste fotografii au surprins sentimentul de ordine în haos, lumina călăuzitoare din mijlocul întunericului și curajul deplin în fața necunoscutului. Fiecare piesă de artă a exprimat modul în care experiențe uimitoare pot apărea în fața incertitudinii.

ViewSonic va organiza expoziții la Londra și Taipei, invitând publicul să vadă lucrările finaliste. Pentru a stimula interacțiunea dintre creatorii și experții în fotografie, dar și pentru a-i motiva pe aceștia să își împingă creativitatea la cote maxime, în timpul expoziției vor avea loc ateliere ColorPro.

Pentru mai multe informații despre ColorPro Award 2021, vă rugăm să vizitați site-ul concursului. Pentru o listă completă a lucrărilor prezentate, puteți consulta Top 100 photos.

Informații despre expoziția din Londra

  • Data: de joi, 2 decembrie până sâmbătă, 4 decembrie, 2021
  • Program:
    • 17:00 – 21:00, joi , 2 decembrie
  • 9:00 – 21:00, vineri, 3 decembrie
  • 9:00 – 16:00, sâmbătă, 4 decembrie

Locație: Red Brick Retail Arch, London Bridge Station

Informații despre expoziția din Taipei

  • Data: de vineri, 10 decembrie până sâmbătă, 12 decembrie, 2021
  • Program: 11:00 – 18:00
  • Locație: M1 The Tower Area Historical Building Exhibition Hall A, Huashan 1914 Creative Park, Zhong Zheng District, Taipei

Despre Monogram Creative Console

Monogram este construit pentru a motiva creativitatea și productivitatea prin proiectarea de instrumente care se potrivesc oricărui creativ. După prima lansare în 2013, produsul de prima generație, Monogram a primit recenzii remarcabile din partea a mii de fotografi și editori video din peste 150 de țări. Designul său premiat a fost folosit și la realizarea The Madalorian și pe scena de la Madison Square Garden. Cel mai nou hardware Monogram, Creative Console, a fost lansat în noiembrie 2020. Monogram are sediul în Kitchener, Canada, iar pentru mai multe informații accesați: Monogramcc.com/about

 

Despre Shoot The Frame

Shoot The Frame, lansat în 2012, este o suită de premii lunare destinate fotografiei. Alături de fotografi profesioniști și amatori din întreaga lume vă puteți înscrie cu cele mai bune portrete, peisaj și fotografii cu animale sălbatice pentru a avea șansa de a câștiga numeroase premii și expunere. https://shoottheframe.com/

Despre Capture One

Capture One oferă un software premiat, destinat fotografiei pentru a susține creatorii vizuali. Datorită instrumentelor performante, Capture One face editarea fotografiilor mai simplă și mai precisă, fiind preferat de fotografi profesioniști din întreaga lume.

Despre Getty Images

Getty Images este cea mai de încredere și stimată sursă de conținut vizual din lume, cu peste 415 milioane de active disponibile prin intermediul site-ului www.gettyimages.com care servește clienților creativi, clienților de afaceri și clienților media din aproape 200 de țări. Oamenii descoperă, cumpără și partajeză conținut de la cei mai buni fotografi și videografi din lume.

Despre ColorPro

Seria de monitoare profesionale ColorPro™ de la ViewSonic oferă fidelitate a culoarii, standarde de culoare, inclusiv sRGB, Adobe RGB, calibrare și uniformitate. Monitoarele profesionale din seria ColorPro™ sunt soluția ideală pentru creativi, fie că este vorba despre fotografie, design sau editare video.

Înființată în California, ViewSonic este un furnizor global de soluții vizuale și desfășoară afaceri în peste 100 de țări din întreaga lume. Ca inovator și vizionar, ViewSonic se angajează să ofere soluții hardware și software complete care includ monitoare, proiectoare, servicii de digital signage, display-uri interactive ViewBoard și ecosistemul software myViewBoard. Cu peste 30 de ani de expertiză în afișaje vizuale, ViewSonic a stabilit o poziție puternică pentru furnizarea de soluții inovatoare și fiabile pentru piețele de educație, întreprinderi, consumatori și profesioniști. Pentru mai multe detalii despre ViewSonic, vă rugăm să vizitați www.viewsonic.com.